14 august 2018

Navy Seal de România - Forţele Navale pentru Operaţii Speciale (FNOS)

Daniel Ilie

Cine sunt FNOS? Cum se instruiesc? Cum acţionează? Suntem obişnuiţi cu tradiţia de a celebra Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului - la data de 15 august a fiecărui an. Este încă un prilej pentru cetăţeanul obişnuit să privească şi să admire, la televizor, sau în teren, în timp real, după intonarea imnului naţional, arborarea pavilionului, geacului, marelui poavaz la bordul navelor şi salutul solemn al celor 21 de salve de tun, diferitele exerciţii demonstrative, evoluţiile aviaţiei militare (aeronave din dotarea Statului Major al Forţelor Navale şi ale Statului Major al Forţelor Aeriene), evoluţiile scafandrilor militari, dar şi a altor structuri din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională (după caz) şi, bineînţeles, mult aşteptata paradă a navelor militare.

Sursă foto: www.centruldescafandri.ro

Printre toate acestea, nu putem să nu remarcăm, de fiecare dată, o categorie aparte de militari, operatori de elită, scafandrii pentru operaţii speciale, sau scafandrii comando. Îi putem remarca după „cum se mişcă”, într-o traducere tehnică, după tehnicile, tacticile şi procedurile pe care le-au învăţat, exersat şi le aplică în activitatea lor specifică, după cum sunt organizaţi şi după cum sunt dotaţi cu anumite tipuri de tehnică, armamente şi echipamente militare.

Sunt, de obicei, acei paraşutişti care deschid exerciţiile demonstrative lansaţi de la înălţime, cu paraşute de înaltă performanţă şi care, pe timpul evoluţiei pe traiect, poartă mândri, fluturând, drapelul României.

Sunt acei marinari care execută inserţia pe mare la bordul unor ambarcaţiuni rapide, gonflabile, cu cocă rigidă, aşa numitele RHIB-uri (Rigid Hull Inflatable Boat), cu o capacitate de 12-15 persoane, pe lateralele cărora se vede inscripţionat numele Fulgerul 1, 2 etc., pregătiţi să execute misiuni de interdicţie maritimă, de combatere a terorismului, de combatere a pirateriei, de combatere a contrabandei (toate includ pericolul ripostei din partea adversarului), dar şi misiuni de căutare salvare pe mare, sau transferul de personal şi materiale.

Sunt acei operatori de Forţe Navale pentru Operaţii Speciale (FNOS) care se infiltrează prin aer, din elicopter (eventual PUMA navalizat), prin procedeul rapel, la bordul navelor sau al platformelor plutitoare, gata să intervină pentru capturarea/ eliminarea teroriştilor, eliberarea eventualilor ostateci, sau recuperarea diferitelor materiale „sensibile”.

Sunt acei scafandri specific echipaţi cu aparate de respirat cu circuit închis (să nu poată fi detectaţi datorită bulelor de aer ce ar putea ieşi la suprafaţa apei, în procesul de respiraţie) nevăzuţi şi care ies subit (elementul surpriză), îmbrăcaţi în costume neopren negre şi încălţaţi cu labe de înot, şiroind efectiv a apă şi înspăimântător „înarmaţi până-n dinţi”, cu armament individual şi aparatură de vedere (inclusiv pe timp de noapte) şi de ochire de ultimă generaţie, gata să execute misiunile şi sarcinile specifice, la litoral, pe uscat.

Sunt o mână de oameni curajoşi, tenaci şi de nădejde, bărbaţi şi femei, entuziaşti, aşa numiţii - profesionişti tăcuţi - organizaţi, echipaţi şi instruiţi să execute misiuni specifice (cercetare specială, acţiuni directe, asistenţă militară şi neconvenţionale, precum şi misiuni complementare acestora) pe/ şi în apă, în aer şi pe uscat.

S-au instruit şi antrenat alături de renumitele trupe de elită ale marinei SUA, bine cunoscuţii The United States Navy SEAL (SEa Air Land), mimeni alţii decât cei care, în anul 2011, sub coordonarea Amiralului Bill McRaven (la acea dată comandant al Comandamentului Întrunit de Operaţii Speciale al SUA), au planificat şi executat raidul de identificare şi eliminare, în Pakistan, a celui mai căutat terorist al secolului XXI, capul reţelei Al-Qaeda, Osama bin Laden.

Evoluţia acestor operatori pe timpul unor astfel de evenimente sau exerciţii demonstrative,  precum şi imaginile ce se derulează în transmisie directă la televizor, par spectaculoase, într-adevăr. În spatele performanţelor se află, însă, eforturi susţinute şi consumuri foarte importante de resurse umane, financiare, materiale şi de timp, toate acompaniate de multă dedicare şi dragoste de ţară.

Formarea unui operator care să poată fi încadrat într-un detaşament de FNOS, poate dura între 1,5 şi 3 ani. După ce trece prin etapa pregătirii individuale, urmează etapa pregătirii colective în scopul integrării acestuia la nivel de echipă/ detaşament închegat, prin activităţi teoretice şi practice care să-i testeze şi formeze abilităţile de executare a misiunilor pe uscat, în aer şi pe/ şi în apă. Este vorba despre scufundări, tehnici, tactici şi proceduri de luptă subacvatică, distrugeri subacvatice, paraşutări, tehnici de inserţie/ extracţie pe frânghie rapidă, salturi din elicopter sau ambarcaţiuni rapide, trageri specifice şi de pe platforme instabile, întrebuinţarea diferitelor tipuri de explozibili, tehnici de supravieţuire, de evadare, de rezistenţă şi extracţie etc.

Cu ceva timp în urmă, Amiralul (acum în rezervă) McRaven spunea: „Unul din lucrurile pe care-l afli foarte repede când treci prin procesul de instruire al SEAL este că foarte rar te vei regăsi printre cei mai inteligenţi, rapizi, sau puternici. Practic, instrucţia SEAL te umileşte. Aceasta te face să realizezi că trebuie să te bazezi pe alţi membri ai echipei şi, mai mult, că trebuie să te bazezi pe ei pentru toate lucrurile pe care le ai de făcut. Vei afla foarte curând că, dacă nu vei funcţiona în echipă, nu vei ajunge nicăieri. Iar, într-o echipă nu poate fi vorba despre tine, nu va putea fi niciodată vorba despre tine. Instrucţia SEAL te va aduce cu picioarele pe pământ.”

Despre provăcările şi încercările la care este supus un candidat pe timpul cursurilor de calificare, până să poată fi certificat scafandru comando, povesteşte actualul comandant al FNOS, singurul român care a obţinut o astfel de certificare în Statele Unite ale Americii, reuşind astfel să intre în mica dar şi foarte exclusivista comunitate „Frogman Brotherhood” a aşa numiţilor „oameni broască” (denumire dată de americani scafandrilor cercetaşi, în Al Doilea Război Mondial).

Atât Centrul de Scafandri al Forţelor Navale Române, autoritatea naţională în domeniul scafandreriei, cu peste 50 de ani de experienţă în domeniu, cât şi nou înfiinţata Şcoală de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Speciale (01.06.2018) din subordinea Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale (CFOS), au un rol determinant în formarea, menţinerea şi dezvoltarea profesională a operatorilor de FNOS.

Ce echipamente folosesc FNOS?

Replicarea cât mai aproape de realitate a câmpului de luptă, în toate cele trei medii (apă, aer, uscat), în scopul antrenării pentru misiuni a militarilor de FNOS la cele mai înalte standarde, presupune accesul unor astfel de structuri de elită la o infrastructură adecvată de pregătire, de instruire, de desfăşurare a activităţilor de planificare şi monitorizare a operaţiilor speciale şi, nu în ultimul rând, care să le permită desfăşurarea activităţilor administrative zilnice în condiţii normale, la nivelul secolului XXI. În zilele noastre şi în actualul mediu securitar este de neconceput ca astfel de capabilităţi să nu aibă, de exemplu, acces direct şi permanent, 24/7, la reţele digitale de comunicaţii secretizate, specifice câmpului de luptă, dedicate culegerii şi exploatării informaţiilor.

Într-un moment în care, odată cu alocarea de către România a 2% din PIB (Produsul Intern Brut) pentru apărare, cheltuielile de capital (înzestrare cu echipamente, infrastructură), din total buget al apărării, devin prioritare, decidenţii militari trebuie să acorde atenţia cuvenită alocării resurselor financiare pentru înzestrarea unicei structuri de FNOS din Armata României cu tehnica, armamentul, echipamentele militare şi muniţiile necesare, conform nevoilor misiunii şi cerinţelor operaţionale (în special ambarcaţiuni rapide de inserţie la suprafaţă, mijloace de inserţie subacvatică, inclusiv mini submarine, sau sisteme electrice de propulsie subacvatică, siteme de scufundare, paraşute de înaltă performanţă, etc.).

De asemenea, dotarea corespunzătoare a detaşamentelor de FNOS cu platforme adecvate de inserţie la obiectiv, pe roţi, pentru sarcinile pe care le au de îndeplinit acestea pe uscat, conform planurilor aprobate, inclusiv ca structuri acţionale în cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, trebuie să constituie o prioritate a factorilor decizionali, alături de celelalte preocupări legate de asigurarea resurselor necesare cercetării, dezvoltării, operării şi mentenanţei infrastructurii şi a tuturor echipamentelor şi sistemelor de armament din înzestrare.

Unul din cele 5 adevăruri FOS se referă la calitate, mult mai importantă decât cantitatea. Nu putem vorbi de calitate fără a lua în considerare tehnologia, parametru hotărâtor când vine vorba de succesul îndeplinirii unei misiuni. Istoria conflictelor armate ne-a arătat că superioritatea tehnologică creşte, de cele mai multe ori, şansele de obţinere a victoriei.

În acest sens, este interesant să observăm care sunt tendinţele actuale în achiziţiile de echipamente de ultimă generaţie pentru structuri similare, cum ar fi The US Navy SEAL. Un exemplu sugestiv ar fi intenţia Comandamentului de Operaţii Speciale al SUA de a achiziţiona drone sinucigaşe (kamikaze), de fapt, sisteme de armament cu muniţii „hoinare” inteligente (loitering munition) pentru dotarea ambarcaţiunilor tip stealth (nedetectabile), din dotarea SEAL, în scopul îmbunătăţirii capabilităţilor de contracarare a ameninţărilor de tip asimetric, dar şi convenţionale, atât pe mare, cât şi pe uscat. Şi americanii nu sunt singurii care achiziţionează astfel de sisteme. State precum Israel, Polonia, sau Azerbaidjan au în vedere achiziţia unor diferite tipuri de drone sinucigaşe.

Într-un articol publicat recent pe site-ul ”TheDrive”[1], secţiunea TheWarZone, autorul acestuia susţine că astfel de capabilităţi pot fi foarte valoroase în abordarea şi rezoluţia unor posibile conflicte regionale (cu ambele componente, hibridă şi convenţională, de mică, sau mare intensitate), inclusiv la litoralul Mării Negre şi al Mării Baltice.

Dar ce sunt dronele sinucigaşe?

Dronele sinucigaşe (muniţiile „hoinare” inteligente) sunt sisteme de armament ale căror muniţii lansate de pe diferite platforme mobile sau statice, pot survola pentru un timp limitat zona în care se află ţinta inamică şi pot executa atacul (lovirea ţintei) doar după ce ţinta a fost identificată cu cea mai mare precizie. Pe baza informaţiilor culese în zona ţintei, ele pot, de asemenea, să decidă în mod selectiv dacă misiunea va fi executată, sau abandonată, putându-se întoarce la bază, sau să se auto-distrugă prin explozia la impact cu ţinta, identificând coordonatele acesteia prin sisteme de poziţionare globală, GPS.

(www.avinc.com)

Cum pot FNOS să întrebuinţeze astfel de sisteme?

Aceste sisteme de armament îmbunătăţesc considerabil reacţia rapidă (caracteristică esenţială a capabilităţilor FNOS) împotriva ţintelor camuflate sau ascune şi îmbunătăţesc protecţia forţei, întrucât pot fi lansate de la o distanţă de siguranţă, reducând riscurile la adresa operatorilor, riscurile asupra misiunii şi riscurile apariţiei unor victime colaterale în rândul populaţiei civile sau al forţelor prietene.

Platformele de inserţie a scafandrilor comando dotate cu astfel de sisteme de armament pot lovi de pe mare, cu discreţie şi precizie chirurgicală, anumite elemente teroriste, sau obiective desemnate de planificatorii operaţiilor militare şi aprobate de decidenţi ca fiind de importanţă strategică sau operativă. Acestea ar putea fi sisteme inamice de apărare antiaeriană, de apărare anti-navă, radare, lansatoare mobile de rachete balistice sau depozite de arme de dsitrugere în masă. Detaşamentele FNOS devin capabile să execute atacul de precizie asupra ţintelor din adâncime, de la o distanţă de siguranţă faţă de obiectiv şi vor avea la dispoziţie un timp mai mare pentru executarea în secret a exfiltrării. Operatorii FNOS pot fi întrebuinţaţi, astfel cu mai mult succes, în misiuni de cercetare specială în proximitatea poziţiilor ocupate de inamic în zona plajelor (şi unde ar putea să debarce noi forţe), dar şi în alte zone de coastă unde se desfăşoară operaţii militare de mai mare anvergură.

În comparaţie cu aeronavele cu pilot sau fără pilot destinate asigurării sprijinului aerian apropiat, cu capabilităţi de lovire a ţintelor care au nevoie de baze aeriene de unde să decoleze, de planificarea şi conducerea zborului, sincronizarea activităţilor şi, eventual, de indicarea din teren a ţintelor, activităţi complexe consumatoare de resurse şi timp, aceste sisteme asigură un răspuns mult mai flexibil la dinamica desfăşurării acţiunilor militare, la viteza schimbărilor în domeniul informaţiilor militare, în spaţiul de luptă. Funcţie de configuraţia sistemelor ce se decide a fi achiziţionată, ambarcaţiunile rapide şi echipajele acestora vor avea şi capabilităţi de lovire ulterioară mult mai rapide, în cazul în care un atac iniţial a eşuat.

Muniţii inteligente de tip „loitering munition” lansate de pe astfel de platforme de inserţie rapidă pe apă sau chiar de către scafandri comando odată ce au ajuns pe mal (în configuraţia portabilă), pot constitui, chiar şi pentru o durată limitată, o capabilitate foarte importantă şi mult apreciată şi aşteptată de sprijin aerian apropiat, pentru alţi operatori de forţe pentru operaţii speciale care execută deja misiuni în adâncimea teritoriului inamic şi care nu pot fi sprijiniţi aerian de către forţele proprii.

Pe mare, dronele sinucigaşe pot fi la fel de utile şi împotriva ambarcaţiunilor ostile de dimensiuni reduse ce ar putea transporta armament, echipamente şi materiale de contrabandă, pot veni în sprijinul operaţiilor de interdicţie maritimă, sistemele oferind un mijloc direct de a opri sau chiar de a distruge astfel de elemente ostile care ar încerca să scape de rigorile legii, reducând semnificativ riscul unor victime colaterale.

O analiză aprofundată a modului şi efectelor întrebuinţării unor astfel de sisteme de armament în rezoluţia unor potenţiale conflicte, din punct de vedere al eficienţei versus costuri, relativ la caracteristicile mediului de securitate regional (riscuri şi ameninţări), în Regiunea Extinsă a Mării Negre, poate arăta dacă achiziţia şi înzestrarea cu muniţii inteligente a FNOS, multiplicatoare de forţă, este oportună la acest moment. Cert este că nu putem ignora evoluţia tehnologică, dezvoltarea şi folosirea inteligenţei artificiale în domeniul militar, factori ce vor influenţa în mod decisiv evoluţia conflictelor armate viitoare.

Cât de profesionişti sunt operatorii FNOS?

FNOS, componenta navală a trupelor de elită ale Ministerului Apărării Naţionale, Forţele pentru Operaţii Speciale, şi-au demonstrat, deseori, nivelul de profesionalism îndeplinind cu succes:

  • misiuni specifice în vestul Oceanului Indian, în cadrul Operaţiei Atalanta a Forţelor Navale ale Uniunii Europene de combatere a pirateriei somaleze, ambarcaţi la bordul fregatei Statului Major al Forţelor Navale Române, „Regele Ferdinand”;
  • misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor de Securitate afgane, în teatrul de operaţii Afganistan;
  • misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a unor structuri militare din ţări partenere în Dialogul Mediteranean al Alianţei, în cadrul unui element de comandă al Comandamentului NATO de Operaţii Speciale, participant la Operaţia de securitate maritimă Sea Guardian, din Marea Mediterană.

Performanţa şi libertăţile presupun însă şi sacrificii, inclusiv supreme. În cazul acestor bravi luptători este vorba despre doi marinari, eroi, care s-au jertfit pentru ţară şi pentru libertate dându-şi viaţa pe timpul misiunii din teatrul de operaţii Afganistan. Lor, alături de ceilalţi eroi ai neamului, le datorăm recunoştinţă veşnică, Sublocotenentul (PM) Adrian POSTELNICU şi Sublocotentul (PM) Vasile POPA.

 

 


[1] http://www.thedrive.com/the-war-zone/21813/u-s-special-operators-eye-adding-suicide-drones-to-their-stealthy-speedboats