27 septembrie 2023

Ministrul olandez al Apărării: Avioanele F-16 vor ajunge în Ucraina în 2024. Vor schimba aeronavele cursul războiului?

Andreea Soare

Livrarea mult aşteptatelor avioane F-16 către Ucraina va avea loc în 2024, a declarat ministrul olandez Kajsa Ollongren, într-un interviu pentru MSNBC.

Sursă foto: Mediafax

Potrivit ministrului, instrucţia piloţilor ucraineni pe avioanele F-16 ar putea dura între şase şi opt luni, o perioadă mult mai scurtă decât instrucţia pe care o parcurg, în mod normal, piloţii olandezi. Cu toate acestea, ministrul a subliniat că nu a fost stabilită încă data exactă a livrării, întrucât este necesară şi antrenarea tehnicienilor, de exemplu, care se vor ocupa de mentenanţa avioanelor.

Olandezii au început instrucţia piloţilor ucraineni în urmă cu ceva timp. Piloţii vor fi instruiţi şi la centrul de antrenament care se stabileşte, în prezent, în România.

Ţările de Jos, Danemarca şi Norvegia, state care au decis să livreze Ucrainei avioane F-16, îşi permit aceste donaţii întrucât, în prezent, fac tranziţia către avioanele de ultimă generaţie F-35. Până acum, doar aceste trei ţări au promis acest tip de avioane ucrainenilor. Copenhaga a anunţat chiar că Ucraina ar putea primi primele şase avioane F-16 până la Anul Nou. Antrenarea piloţilor ucraineni a început, în Danemarca, în luna august. Şi Washingtonul va începe să instruiască ucraineni în luna octombrie.

Se va schimba cursul războiului din Ucraina?

Deşi ucrainenii aşteaptă de mult timp aceste avioane, există păreri împărţite cu privire la modalitatea în care acestea vor schimba cursul războiului din Ucraina. Reprezentanţi ai Forţelor Aeriene ale SUA, precum generalul James Hecker, comandant al Forţelor Aeriene ale SUA în Europa şi Africa, susţin că această nouă capabilitate pe care o vor primi ucrainenii nu va fi „o soluţie imediată”, dar va uşura apărarea aeriană. Şi generalul Mark Milley declara, în această vară, că avioanele F-16 nu vor reprezenta „o armă magică” în Ucraina.

„Ce vor face avioanele F-16 pe care le dăm lor (n.r. ucrainenilor) va fi să le ofere mai multă interoperabilitate cu armele pe care le-am oferit deja. Acum, armele pe care le dăm trebuie adaptate la MiG-29 sau la Su-27”, a declarat Hecker, în august. Generalul se referă la arme precum AGM-88 HARM, pe care ucrainenii le folosesc, în prezent, pe MiG-29, însă aceste avioane sovietice, care au piese ruseşti, sunt destul de greu de întreţinut.

Mai mult decât atât, Hecker declara că piloţii ucraineni pe care Kievul vrea să îi trimită la instrucţie sunt destul de neexperimentaţi şi vor avea nevoie de timp pentru a învăţa cum să manevreze avioanele.

 Politico scria, în urmă cu o lună, că Ucraina a selectat 32 de piloţi pentru antrenamentele pe F-16, însă doar 8 dintre aceştia erau buni cunoscători de limba engleză, ceilalţi participau la cursuri de limbă engleză în UK pentru a putea parcurge, apoi, instrucţia de pilotaj.

Un alt aspect subliniat de generalul Hecker este că, deşi avioanele nu vor face schimbări majore în război, peste noapte, acestea vor putea oferi beneficii precum îndepărtarea forţelor ruseşti din teritoriu.

 Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă avioanele vor fi echipate cu rachete AIM-120 AMRAAM. Odată integrate pe avioane, aceste rachete ar putea doborî avioane ruseşti, cu toate că ruşii deja au început să se adapteze la o astfel de situaţie şi să mute posturile de comandă mai departe de front când văd dislocate sisteme de artilerie cu rază lungă de acţiune. De asemenea, acesta susţine că ucrainenii nu vor putea doborî avioane ruseşti în teritoriul rusesc, pentru că vor fi atacate de rachetele ruseşti sol-aer.

Generalul american a recunoscut că a fost surprins, însă, de faptul că Rusia nu a reuşit să obţină superioritate aeriană în Ucraina, de la începutul războiului, precizând că ruşii pare că „au renunţat la asta”.

Militarii ucraineni sunt optimişti când vine vorba despre folosirea, în viitor, a avioanelor F-15. Iurii Ihnat purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene ale Ucrainei, declara în urmă cu ceva timp că avioanele „sunt capabile să schimbe cursul războiului, să ne ofere ce avem nevoie cel mai mult azi – superioritate aeriană în teritoriile ocupate”. Potrivit acestuia, Rusia are „în jur de 8 sau 9 avioane de vânătoare deasupra teritoriilor ocupate...care lansează bombe ghidate şi rachete. Cu F-16, nu vor mai putea să facă asta... Superioritatea aeriană este cheia succesului la sol”, a continuat Ihnat.  În prezent, Ucraina poate trimite unul sau două avioane în misiune, iar acestea sunt, oricum, nevoite să evite apărarea aeriană de la sol a Rusiei.

Pe lângă superioritatea aeriană, avioanele F-16 ar putea şi să ofere Ucrainei posibilitatea de a lovi sistemele aeriene de apărare ruseşti dislocate la sol, astfel reducând controlul aerian rusesc.