01 septembrie 2019

UE nu va schimba acordul pe tema Brexit. Michel Barnier: Nu sunt optimist în ceea ce priveşte evitarea unui Brexit fără acord

Teodora Marinescu

Negociatorul-şef european pe tema Brexit, Michel Barnier, a declarat sâmbătă că Blocul comunitar nu va schimba acordul privind ieşirea Marii Britanii din UE şi că "nu este optimist" în privinţa evitării unui scenariu fără înţelegere, relatează site-ul postului France 24.

Sursă foto: Mediafax

"Soluţia de rezervă privind frontiera irlandeză este maximul de flexibilitate pe care UE îl poate oferi unui stat care nu este membru", a declarat Barnier.

"Nu sunt optimist în ceea ce priveşte evitarea unui scenariu fără acord", a adăugat acesta.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.

"Suntem pregătiţi să lucrăm în sensul ratificării acordului de retragere, în paralel cu clarificarea viitoarei noastre relaţii", a mai declarat oficialul european.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat în semn de protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.