Conflict, deocamdată retoric, între Rusia şi Ucraina

Începând cu sfârşitul lunii martie, Rusia a început dislocarea unui mare număr de trupe şi echipamente grele, pe teritoriul său, la graniţa de sud-est cu Ucraina, ca şi a unui număr considerabil de nave de război, la Marea Neagră. Această acţiune nu trebuie să surprindă comunitatea mondială, având în vedere atitudinea agresivă a Rusiei în tot ceea ce priveşte securitatea internaţională. Momentul unei posibile invazii ruseşti este ales în aşa fel încât el să surprindă statele din regiune într-un moment de slăbiciune economică şi psihică, generate de pandemia cu virusul SARS-Cov-19.

Rusia a masat, conform unor declaraţii, 40.000 de luptători în Crimeea şi alţi 40.000 de-a lungul graniţei Rusiei cu Ucraina, însoţiţi de tehnică grea de luptă, ca şi de nave şi aviaţie. Toţi aceşti luptători reprezintă aproximativ 10% din totalul militarilor ruşi. În zonă au fost aduse şi echipamente moderne, fapt dovedit de acţiunea prin care un militar ucrainean a doborât o dronă rusă. Rusia a declarat că aceste deplasări de mari efective fac parte dintr-o seriei de exerciţii care au loc pe teritoriul rus.

Conform unei declaraţii a Comandamentului SUA în Europa, gradul de alertă al trupelor sale a fost ridicat la cel mai înalt nivel posibil. 

Conform lui Antony Blinken, secretarul de Stat al SUA, „putem vedea acum cea mai mare concentrare de forţe la graniţa Ucrainei, din 2014” – anul invaziei Crimeii. De la primele informaţii referitoare la această presupusă agresiune a Rusiei, SUA şi statele NATO şi-au declarat deplinul sprijin faţă de Ucraina.

Într-o convorbire on-line între Biden şi Putin, liderul american a subliniat „susţinerea neclintită pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”.

Apar o serie de întrebări pe care şi le pun analiştii politici.

De ce?   

Într-o evaluare a vulnerabilităţilor şi ameninţărilor asupra Rusiei, zona ei de vest este considerată ca având vulnerabilitate maximă. Aici, în imediata proximitate a graniţei cu Rusia, se află cei mai mari inamici ai săi, NATO şi, implicit, SUA. Conceptul rus de „near abroad” a reprezentat un plan strategic prin care Rusia caută să-şi creeze o zonă tampon faţă de potenţialii ei inamici.

China nu poate fi considerată, deocamdată, o ameninţare, având în vedere faptul că Putin şi Xi Jinping au o înţelegere de neagresiune politică şi militară, ca şi de neconcurenţă economică pe spaţiile pe care pătrund.

Statele care sunt considerate de Kremlin ca un tampon în vecinătatea apropiată a Rusiei sunt Belarus şi Ucraina. Primul dintre acestea este sub un control strict din partea Rusiei care are şi trupe pe teritoriul lui.

Ucraina, însă, caută o apropiere tot mai mare faţă de Occident, ca şi dezvoltarea relaţiilor cu statele din vestul său. Pe teritoriul ţării coexistă o populaţie cu convingeri occidentale, democratice, o populaţie cu convingeri pro-ruse şi o a treia, în număr mai mic, ultranaţionalistă.

Ce urmăreşte Rusia?

Ucraina a declarat ca doreşte să intre în NATO. Coşmarul Kremlinului este apropierea de Moscova a graniţei cu NATO. De aceea, controlul zonei de vecinătate apropiată, în acest caz al Ucrainei, de către ambele părţi, este absolut necesar pentru securitatea regiunii.

Preşedintele ucrainian Zelenski a declarat, recent, că singura soluţie pentru a elimina această criză este aceea potrivit căreia Ucraina ar deveni membru NATO, probabil în regim de urgenţă. O asemenea propunere pune Alianţa într-o situaţie dificilă. Niciodată în istoria NATO un stat nu a devenit membru al Alianţei numai datorită faptului că este atacat de un stat ce nu face parte din Alianţă. Situaţia Grecia-Turcia nu poate fi folosită ca precedent pentru că ambele state au devenit membre ale NATO, lucru imposibil în ceea ce priveşte Rusia. De asemenea, NATO nu-şi poate permite să accepte un aliat care are probleme de securitate majore.      

Probabil Rusia intenţionează să reia proiectul Novorossia, şi preluând controlul asupra teritoriului de la Harkov până în Crimeea. Acest scenariu, care poate fi considerat maximal, lasă Ucraina fără ieşire la mare, acţiune imposibil de acceptat. Un război Rusia-Ucraina, pentru atingerea acestui obiectiv, ar fi extrem de costisitor pentru cele două state.

Din 2014, când Rusia a anexat Crimeea şi a început să-i sprijine pe separatiştii ucrainieni de origine rusă, şi-au pierdut viaţa 14.000 de oameni.

Având în vedere succesul Moscovei în Crimeea, este posibil ca Rusia să se pregătească pentru un scenariu asemănător în Donbas şi Doneţk. Aşa cum a procedat în Crimeea, în cazul în care va ataca un alt teritoriu, Putin o va face rapid, punând comunitatea mondială, din nou, în faţa faptului împlinit. Abia după ce şi-a atins obiectivul, acesta va căuta şi va prezenta argumentele „legale” ale acţiunii.

Kremlinul a dat cetăţenilor ucrainieni, nativi ruşi,  paşapoarte noi, făcându-i pe aceştia, ca şi în Crimeea, cetăţeni ruşi oprimaţi de o conducerea ucrainiană care nu le respectă drepturile democratice. Conform strategiei sale de securitate naţională, Rusia va interveni militar în orice loc unde libertatea şi existenţa cetăţenilor ruşi este ameninţată. În felul acesta, conform Kremlinului, o acţiune ofensivă în Donbas şi Lugansk ar fi legitimă. În acest scop, Rusia urmăreşte să provoace atât Ucraina, cât şi oricare stat NATO ce ar interveni militar în sprijinul acesteia. Ministrul Apărării al Germaniei, Annegret Kramp-Karrenbauer, a atras atenţia că „Rusia va face orice pentru a provoca o reacţie... va aştepta o mişcare a NATO pentru a avea pretext să-şi continue acţiunile”.  

Rusia, făcând parte din competiţia marilor puteri, probabil acţionează coordonat cu China căutând să menţină o presiune constantă pe Europa pentru a obliga SUA să îşi împartă eforturile pe cele două direcţii: către Europa şi către zona indo-pacifică. Masarea armamentelor ruse la graniţele de est ale  Ucrainei poate fi văzută şi ca un test pentru această ţară, dar şi pentru SUA şi NATO.                 

De ce acum?

Unul din răspunsurile la această întrebare este acela că preşedintele Joseph Biden e la începutului mandatului său, iar Putin speră că acesta nu va dori ca SUA să se implice într-un conflict fără sfârşit previzibil.

Rusia motivează prezenţa cu trupe în zonele Donbas şi Lugansk şi nave pe Marea Neagră prin intenţia de a efectua exerciţii de pregătire în faţa unei posibile ameninţări NATO. Oricum, Rusia nu a respectat procedurile internaţionale de a asigura transparenţa activităţilor, susţinea ministrul german al apărării.

Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat într-o întâlnire cu ministrul de externe al Ucrainei, că aceste „exerciţii” reprezintă „cea mai mare mobilizare de forţe ruse de la invadarea Crimeii”.

Însă motivaţia de bază este o demonstraţie de forţă, componentă clară a diplomaţiei coercitive, nu numai cu Ucraina, ci şi cu NATO. Rusia dă un semnal de determinare pentru o intervenţie militară în cazul în care negocierile pentru intrarea Ucrainei în NATO s-ar apropia de „linia roşie”.

În toamna anului 2021, în Rusia vor avea loc alegeri locale. Putin are nevoie de o susţinere de masă şi, pentru aceasta, trebuie să le ofere argumente celor care-l susţin şi să-i atragă pe cei nedecişi. Cel mai bun argument, în această logică, îl constituie o acţiune prin care Rusia să se manifeste, internaţional, ca o mare putere. Moscova nu agreează războaiele lungi. Un război scurt, încheiat cu o victorie rapidă şi anexarea de teritorii, ca în cazul Crimeii, ar constituii, cu adevărat, în ochii Kremlinului un argument pentru atingerea obiectivului.

Concluzii

Probabil că Rusia va creşte presiunea prin desfăşurarea unor exerciţii din ce în ce mai ample şi va asigura o prezenţă cvasipermanentă a unui mare număr de trupe la graniţele cu Ucraina, dar şi printr-un număr sporit de nave în Marea Neagră. În cazul în care se va dori, o provocare sau un pretext  pentru declanşarea unui conflict regional, probabil, se va putea găsi. La un număr atât de mare de trupe este greu să menţii controlul pentru ca nimeni să nu riposteze, nici de o parte, nici de cealaltă.

Dacă o asemenea provocare va duce la declanşarea unui conflict, într-o variantă maximală acesta va cuprinde, probabil, numai teritoriul Donbasului şi al Doneţkului. De asemenea, este posibil ca Rusia să încerce şi ocuparea zonei Mariupol pentru a asigura contiguitatea de teritoriu cu Crimeea. Cheltuielile pentru Rusia vor fi enorme şi, de aceea, Kremlinul va căuta ca războiul să fie scurt şi violent. Noul teritoriu va fi înglobat în Rusia, punând comunitatea mondială în faţa faptului împlinit. În felul acesta va apărea, din nou, un conflict îngheţat în zonă. Aceasta pare a fi cea mai probabilă opţiune.

Este puţin probabil ca, în aceste condiţii, NATO să intervină militar, întrucât nu se pune problema aplicării Art.5 din Tratatul de la Washington, Ucraina nefiind membră a Alianţei. De asemenea, SUA nu se va angaja, singură, într-un astfel de conflict, întrucât preocuparea majoră a Casei Albe se îndreaptă către sud-estul Asiei. Europa, prea divizată şi preocupată cu ieşirea din pandemie, este puţin probabil să se angajeze într-un conflict îndelungat cu Rusia. În aceasta ecuaţie pot fi introduse şi preocupările de bază ale Germaniei, care are alegeri, în această toamnă, pentru un nou cancelar, ca şi ale Franţei cu alegeri prezidenţiale în anul viitor.     

Este posibil ca Rusia să nu încerce să atace graniţa de sud-est a Ucrainei, punând pe masa de negocieri condiţia ridicării tuturor sancţiunilor impuse de UE şi SUA. Acest „troc” pare, însă, inacceptabil.

O încercare a Rusiei de a cuceri întreaga Ucraină este puţin probabilă, ţinând cont de faptul că Moscova nu deţine fondurile necesare pentru o astfel de acţiune, ca şi pentru a face faţă sancţiunilor şi embargoului care, probabil, s-ar constitui. După o ipotetică cucerire, Rusia va fi obligată să asigure necesarul pentru buna desfăşurare a vieţii cetăţenilor de pe teritoriul Ucrainei, lucru imposibil în condiţiile financiare actuale.

Dintr-o asemenea acţiune, chiar dacă ea se va termina cu succesul Rusiei, nimeni nu va ieşi avantajat.

Nefiind sigur pe controlul amplitudinii unui astfel de război, Putin a ordonat, pe 21 aprilie, retragerea forţelor masate la graniţa cu Ucraina, fără a preciza, deocamdată, ce şi câte trupe se vor retrage.