15 august 2018

Ziua Marinei: Aproximativ 10.000 de turişti şi constănţeni sunt aşteptaţi la manifestările de pe Litoral/ Preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Apărării Mihai Fifor participă la festivităţi

Cătălin Legănel | Petre Mazilu

Aproximativ 10.000 de persoane sunt aşteptate să asiste, miercuri dimineaţa, pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanţa, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei Române, la festivităţi fiind anunţaţi preşedintele Klaus Iohannis, dar şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.

Sursă foto: Mediafax

Exerciţiul Naval „Forţele Navale Române 18”, cel mai mare spectacol naval al anului, este programat la ora 10 şi se va desfăşura concomitent la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea. Centrul de greutate al manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Marinei Române va fi, însă, la fel ca în fiecare an, la Constanţa. Activităţile organizate de Statul Major al Forţelor Navale se vor derula, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, pe parcursul întregii zile, începând cu ora 09.55 până târziu în noapte.

Potrivit programului transmis de Forţele Navale Române, după un scurt ceremonial militar de întâmpinare a preşedintelui Klaus Iohannis, la ora 10.00, se va ridica Drapelul Naţional la catargul de pe esplanada Comandamentului Flotei, iar la bordul navelor militare vor fi ridicate Pavilionul, Geacul şi Marele Pavoaz. Concomitent, vor fi trase 21 salve de tun, tradiţie care este păstrată încă din secolul al XIV-lea, de când au început să fie utilizate tunurile la bordul navelor militare.

Mesajul de bun-venit va fi adresat de către viceamiralul Alexandru Mîrşu, şeful Statului Major al Forţelor Navale, urmând ca Drapelul de Luptă al structurii centrale de conducere a Marinei Militare Române să fie decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă” cu însemn de pace, în grad de „Ofiţer”.

Va avea loc un scurt serviciu religios, apoi, pe mare, va fi depusă o ancoră de flori, în memoria eroilor marinari.

„Zeul Neptun” va veni din larg şi va da startul spectacolului naval, iar în deschidere, drapelele României, NATO şi cel al Uniunii Europene vor fi purtate de ambarcaţiuni rapide, dar şi de un elicopter Puma Naval.

Cel mai longeviv „ambassador” al României pe mările şi oceanele lumii, Nava-Şcoală „Mircea”, şi cadeţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” vor saluta publicul de pe faleză împreună cu velierul italian „Palinuro” şi cu cadeţii acestuia, veniţi special pentru acest eveniment, iar „Vânjosul”, „Voinicul” şi „Vârtosul”, cele mai noi remorchere multifuncţionale ale marinarilor, vor încânta publicul, prin manevre navale.

Spectacolul va continua cu inserţia aeriană a scafandrilor de incursiune, care vor fi lansaţi de la bordul unui elicopter, urmat de o secvenţă de luptă împotriva aviaţiei inamice, executată de toate navele din dispozitivul de pe mare.

Scenariul prevede o procedură standard de căutare şi de atac a unui submarin inamic, realizată de două elicoptere Puma Naval, un avion de cercetare P 8 Poseidon (SUA), corveta „Contraamiral Eustaţiu Sebastian” şi de trei ambarcaţiuni rapide. După descoperirea submarinului inamic, acesta va fi atacat din aer şi de pe mare. Un elicopter Puma Naval va lansa asupra acestuia o torpilă uşoară „Sting Ray”, iar corveta îl va ataca cu torpile, bombe antisubmarin şi bombe reactive.

Va urma respingerea unui desant maritim, în zona ţărmului. Fictiv, inamicul va fi reprezentat de către infanteriştii marini, care se vor deplasa cu zece ambarcaţiuni rapide, pentru a ataca o clădire de pe mal, iar monitorul fluvial „Ion C. Brătianu”, vedeta blindată „Rovine”, două avioane de luptă F-16, două elicoptere Puma şi trei tunuri de 100 mm vor respinge atacul.

Următorul moment în cadrul evenimentului organizat de Ziua Marinei va consta în combaterea migraţiei ilegale pe mare, realizată de nave şi ambarcaţiuni ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii pe Mare, după care este programată o secvenţă de contracarare a acţiunilor asimetrice pe mare. Aceasta va fi executată de către scafandrii de luptă.

Trei ambarcaţiuni rapide vor deschide focul asupra unei ambarcaţiuni inamice, pentru a o anihila. Scafandrii căzuţi în apă vor fi recuperaţi prin procedeul „rig-rope”, de către un elicopter Puma Naval, urmând să salute, din aer, prinşi de parâmă, publicul de pe faleză.

Fregata „Regele Ferdinand” va defila prin faţa tribunei, cu un elicopter Puma Naval care va simula o manevră de apuntare, marcând terminarea exerciţiilor demonstrative.

În încheiere, în jurul orei 12.30, toate navele participante vor saluta audienţa printr-o paradă navală, iar Garda de Onoare şi detaşamentele de militari din Forţele Navale Române, împreună cu militari din Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi din Ucraina, care participă în premieră la sărbătorirea Zilei Marinei Române, vor defila pe faleza din faţa Comandamentului Flotei.

 

Manifestările vor continua în Portul Tomis, unde, la ora 13.00, va fi dat startul concursurilor tradiţionale marinăreşti.

Ziua se va încheia cu un concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale, începând cu ora 20.45, pe faleză, urmat de retragerea cu torţe a marinarilor militari, pe traseul Poarta 1 Port Constanţa - Farul Genovez - Parcul Primăriei Municipiului Constanţa - Comandamentul Flotei.

Peste 300 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean Constanţa şi ai Grupării Mobile Constanţa vor asigura ordinea publică şi siguranţa persoanelor care vor participa la festivităţile prilejuite de „Ziua Marinei Române”.

Pentru ca manifestările să se desfăşoare în condiţii optime, miercuri, între orele 07.00 - 15.00, traficul rutier va fi restricţionat în zona peninsulară a municipiului Constanţa - intersecţia Străzii Traian cu Strada Termele Romane până la Poarta 1 Port Constanţa; intersecţia Străzii Traian cu Bulevardul Tomis până în Piaţa Ovidiu; Prelungirea Străzii Traian, pe Valea Portului, până la Poarta 1 Port Constanţa; intersecţia Străzii Traian cu Strada Negru Vodă şi intersecţia Străzii Negru Vodă cu Strada Ecaterina Varga. Din acest motiv, autorităţile locale le recomandă turiştilor şi constănţenilor care vor să asiste la festivităţi să utilizeze cu precădere mijloacele de transport în comun.

La manifestările dedicate Zilei Marinei Române sunt aşteptate circa 10.000 de persoane, constănţeni şi turişti.

Mangalia

Ample manifestări sunt organizate şi în Mangalia, unde mii de spectatori sunt aşteptaţi în Portul Turistic, începând cu ora 09.45, să asiste la evenimentele organizate de ziua lor de militarii Forţelor Navale Române.

Manifestările vor debuta cu un ceremonial militar reprezentat de întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Petrică Pârvu, de către Garda de Onoare.

Pe parcursul întregii zile, cei prezenţi vor putea să cunoască îndeaproape atât jocurile marinăreşti, cât şi exerciţiile de forţă şi tehnica de luptă a militarilor Forţelor Navale Române.

Manifestările prilejuite de marea sărbătoare a marinarilor vor mai cuprinde şi un concert de muzică de fanfară, dar şi un spectacol artistic susţinut de colaboratori ai Cercului Militar. Celebrarea Zilei Marinei Române se va încheia în jurul orelor 22.00, cu un foc de artificii, precum şi cu cel mai emoţionant moment - retragerea marinarilor către cazarmă cu torţe în mâini, defilând pe faleza din Portul Turistic, până la Cercul Militar Mangalia.

Galaţi

Ziua Marinei va fi sărbătorită şi la Dunărea de Jos cu tradiţionalele parade navale, cu exerciţii militare şi cu jocuri marinăreşti, în Galaţi şi în Brăila, manifestările urmând să aibă loc pe faleza Dunării.

La Galaţi, ceremoniile de Ziua Marinei vor începe pe faleza Dunării, de la ora 16.30.

În program sunt concursuri de pescuit, o expoziţie cu profil pescăresc şi cursa de canotcă organizată de Ivan Patzaichin.

Gălăţenii şi turiştii vor putea asista la alinierea gărzii, intonarea imnului, ridicarea drapelului, ceremonialul religios, defilarea gărzii de onoare şi lansarea la apă a Ancorei de flori.

Între orele 18.00 şi 18.30 pe Dunăre vor trece zeci de nave militare şi civile care vor defila de-a lungul malului gălăţean şi vor suna din sirene.

Punctul de atracţie va fi exerciţiul la care vor participa mai multe nave militare, în timpul demonstraţiei urmând să fie utilizate armele din dotare.

La finalul manifestării pentru care Primăria Galaţi a plătit peste 180.000 de lei, fără TVA, vor avea loc un concert şi un foc de artificii, ambele pe malul Dunării.

Brăila

La Brăila, manifesări dedicate Zilei Marinei coincide şi cu Ziua oraşului, iar localnicii şi turiştii aceştia vor asista la ceremoniile tradiţionale de Ziua Marinei: ridicarea pavilionului, geacului şi a marelui pavoaz, o paradă navală, o serie de exerciţii navale, jocurile marinăreşti, botezul marinarilor şi sosirea Zeului Neptun, pe faleza Dunării.

La fel ca la Galaţi, manifestările de Ziua Marinei se vor încheia noaptea târziu cu concerte de muzică, jocuri de lasere şi focuri de artificii.