Zilele Hamas sunt numărate: Netanyahu anunţă Armata Israelului că va intra în Gaza cu toată forţa pentru a „finaliza procesul”
Florin JipaPrim-ministrul israelian a declarat că „în zilele următoare vom intra cu toate puterile noastre pentru a finaliza procesul... pentru a supune Hamas", a raportat ziarul israelian Haaretz.

„S-ar putea ca Hamas să spună 'Pauză, vrem să eliberăm încă 10 ostatici'", a spus Netanyahu în timp ce se întâlnea cu soldaţii răniţi israelieni, adăugând că în acest caz se vor opri şi vor intra după aceea.
„Dar nu va exista o situaţie în care să oprim războiul", a adăugat el.
Netanyahu a reiterat, de asemenea, afirmaţiile anterioare că guvernul său a înfiinţat o agenţie pentru a supraveghea un plan de transfer pentru populaţia din Gaza.
„Dar există o problemă, avem nevoie ca ţările să le primească. La asta lucrăm acum", a adăugat el. „Dacă le dai o ieşire, îţi spun că mai mult de 50% vor pleca, în opinia mea mult mai mult," transmite Al Jazeera.
Declaraţiile vin în ziua în care la Doha, Qatar, au loc negocieri pentru un acord de încetare a focului. Netanyahu a respins oferta Hamas de a elibera ostaticii în schimbul încetării complete a războiului şi cere eliberarea necondiţionată a tuturor celor 58 de ostatici, din care în jur de 20 ar mai fi în viaţă. Totodată, Netanyahu a mai precizat că scopul războiului este distrugerea totală a organizaţiei Hamas.
Războiul durează deja de mai bine de 19 luni, Hamas a ucis 1.200 de civili şi militari israelieni în atacul de pe 7 octombrie 2023. Alţi peste 300 de militari israelieni şi-au pierdut viaţa în conflictul care a urmat. Peste 50.000 de palestinieni au fost ucişi în război, Israelul spune că peste 10.000 sunt terorişti. Palestinienii din Gaza se confruntă cu grave probleme umanitare, locuinţele, spitalele, şcolile şi infrastructura de orice fel sunt distruse, mare parte din populaţie suferă de foame.
