Zăpăceala dronelor din capul liderilor politici
Florin JipaNu poţi face un „zid împotriva dronelor” pe timp de pace, ar însemna resurse imense pentru o ameninţare mult prea redusă. Pentru dronele cu rază lungă ar trebui să ai la graniţă sisteme antiaeriene cu rază foarte scurtă şi drone interceptoare din trei în trei km, alături de senzori pentru detectarea lor. Asta înseamnă mobilizarea armatei. Dronele cu rază mică, de tipul FPV, pot fi lansate din interiorul ţării, aici situaţia este şi mai complicată.
Se vorbeşte mult de acest „zid împotriva dronelor” care va fi construit de UE, dar nimeni nu prezintă o soluţie tehnică. Summitul liderilor europeni de la Copenhaga s-a terminat fără nicio soluţie, deoarece nici nu poate fi luată una centralizată, dronele sunt de mai multe feluri şi problema trebuie rezolvată punctual.
În plus, nu ştiu cât este ameninţare reală din partea Rusiei şi cât este război hibrid. Rusia a trimis 19 drone Gerbera în Polonia pe 10 septembrie, a şicanat câteva aeroporturi şi baze militare din Europa şi a declanşat o isterie în rândul liderilor europeni. Dacă până acum la reuniunile UE se vorbea de ajutorarea Ucrainei, acum sunt două teme: apărarea Europei şi sprijinirea Ucrainei. Poate soluţia cea mai simplă la dronele ruseşti ar putea fi un ajutor mai mare pentru Ucraina. Germania, de exemplu, ar putea spune că dacă se mai confruntă cu drone „necunoscute” va livra Ucrainei rachetele Taurus. Acest lucru ar descuraja mai repede Rusia şi ar face-o să se gândească de două ori înainte să mai şicaneze statele europene.
Politicienii din UE şi România care ne spun la televizor despre această soluţie, cu „zidul împotriva dronelor” nu au cunoştinţe pe apărare deloc şi acest lucru se vede foarte clar. Pe timp de război, un astfel de „zid” se realizează uşor, deoarece toate unităţile sunt dispuse pe aliniamente lângă graniţă, dar în timp de pace înseamnă resurse imense, care altfel ar putea fi puse la dispoziţia Ucrainei. Nu cumva asta a şi fost intenţia Kremlinului?
Un zid de senzori, drone interceptoare şi sisteme antiaeriene la graniţa de est a UE ar costa imens şi ar fi implementat în mulţi ani, fără o eficienţă foarte mare.
Pe timp de pace, pentru dronele cu rază lungă, singura soluţie eficientă este protejarea zonelor vulnerabile.
În cazul României, de exemplu, nu are rost să acoperi toată graniţa cu Ucraina, de aproape 650 de km, când dronele ruseşti intră în spaţiul nostru aerian doar în Deltă, dar nici nu am avea cum să o facem în timp de pace, că nu avem resurse. Nu este nevoie să acoperi nici cei aproape 200 km de graniţă de la Galaţi la Sulina, dar putem să ne concentrăm pe cele două zone, din dreptul porturilor ucrainene Reni şi Ismail, unde au fost cele mai multe incidente cu drone.
În acest fel am cheltui puţin, am avea militari în număr mic, care chiar s-ar antrena în depistarea dronelor şi doborârea lor.
Pentru dronele cu rază mică, de tipul FPV, cum a fost o situaţie şi pe aeroportul din Bucureşti, în urmă cu cinci zile, soluţia nu este în niciun caz „zidul împotriva dronelor”. Aceste echipamente sunt dirijate din interiorul ţării şi aici este treaba SRI şi a poliţiei să identifice persoanele care se „distrează” în acest fel, eventual şi legea să fie înăsprită.
