Yemen – zorii păcii?

Primii paşi spre pace...

Acordul de la Riad, semnat la 5 noiembrie, a pus capăt unui altHYPERLINK "https://monitorulapararii.ro/yemen-batalia-pentru-aden-secesiunea-sudului-1-22638" HYPERLINK "https://monitorulapararii.ro/yemen-batalia-pentru-aden-secesiunea-sudului-1-22638"război în mijlocul conflictului civil din Yemen, cel puţin deocamdată. Acordul împiedică prăbuşirea alianţei fragile a forţelor yemenite pe care Arabia Saudită le-a sprijinit de la intervenţia din Yemen, în martie 2015, pentru a împiedica rebelii Houthi să preia controlul asupra întregii ţări. Acum întrebarea este dacă acordul poate acţiona ca o punte de legătură către o soluţionare politică la nivel naţional sau marchează, pur şi simplu, o pauză înaintea unei alte runde de violenţe...

Prin semnarea înţelegerii, cele două părţi – guvernul yemenit recunoscut internaţional, condus de preşedintele Abdu Rabu Mansour Hadi, şi mişcarea secesionistă CTS – au pus capăt unor confruntări care durau de trei luni şi ameninţau să distrugă alianţa anti-Houthi. Tensiunile dintre forţele CTS şi cele pro-guvernamentale  au escaladat rapid în august, în urma uciderii unui comandant militar CTS. Rebelii Houthi au revendicat atacul, dar CTS a suspectat amestecul guvernului yemenit şi a preluat controlul asupra Adenului. Ulterior, CTS a încercat să-şi consolideze controlul asupra întregului teritoriu al fostului Yemen de Sud, un stat independent înainte de 1990, cu scopul de a prelua guvernarea acestuia. Guvernul yemenit a acuzat EAU, principalul susţinător al CTS şi, la acea vreme, principalul reprezentant al coaliţiei saudite în sud, că ar fi sprijinit o lovitură de stat, şi a lansat o contraofensivă. Cu campania saudită în Yemen în pericol de a fi compromisă, ministrul adjunct al apărării saudit, prinţul Khaled bin Salman, a intervenit, chemând reprezentanţii CTS şi guvernului Hadi mai întâi la Jeddah, apoi la Riad, în speranţa ajungerii la un compromis.

Acordul prevede formarea unui nou guvern, cu sediul la Aden, cu 24 de portofolii, care să includă un număr egal de miniştri din nordul şi sudul ţării, precum şi integrarea forţelor afiliate CTS în structurile militare şi de securitate naţionale, ca parte a unei iniţiative care să conducă la retragerea luptătorilor şi tehnicii militare din oraşele din sud.

În plus, se prevede ca reprezentanţii CTS să fie incluşi în delegaţiile guvernamentale pentru viitoarele discuţii mediate de ONU cu rebelii Houthi privind ajungerea la o soluţie politică pentru a pune capăt războiului.

Speranţe...

Deşi acordul de la Riad nu este perfect, acesta oferă suficiente garanţii pentru toate părţile, care au făcut concesii semnificative, precum şi un plan de colaborare. Termenii acordului recunosc nevoia de parteneriat în planurile politic, economic şi de securitate, prin consultarea în luarea deciziilor, de la numirea guvernatorilor până la distribuirea resurselor.

Acordul a fost întâmpinat cu speranţă de diplomaţi şi oficiali ONU, care consideră că acest pas va clarifica calea către o soluţionare politică la nivel naţional. Deocamdată, acordul pune capăt luptelor dintre forţele pro-guvernamentale şi CTS, care i-ar fi favorizat pe rebelii Houthi şi ar fi întârziat perspectiva unor negocieri de pace naţionale. De asemenea, face ca discuţiile potenţiale să fie mai incluzive, contribuind la soluţionarea unui neajuns al discuţiilor anterioare mediate de ONU, construite în jurul unei rezoluţii a Consiliului de Securitate din aprilie 2015 care încadrează conflictul ca un război între două părţi, rebelii Houthi şi guvern, şi solicită efectiv predarea Houthi. Guvernul Hadi are legitimitate internaţională, dar nu reprezintă spectrul complet al forţelor politice şi militare care alcătuiesc alianţa anti-Houthi, în special separatiştii din sud, a căror agendă este respinsă, deşi aceştia au o prezenţă puternică în teren.

Acordul de la Riad situează Arabia Saudită în epicentrul concilierii celor două părţi. Ministrul adjunct al apărării saudit, Khaled bin Salman, va supraveghea punerea sa în aplicare şi modelarea noilor structuri de guvernare şi de securitate. În paralel cu discuţiile cu CTS, saudiţii au contactat şi alţi politicieni din partidele majore ale Yemenului, în speranţa de a constitui o entitate anti-Houthi sub o singură umbrelă.

Între timp, în nord, au loc discuţii, încă din septembrie, între Houthi şi saudiţi cu privire la o de-escaladare a atacurilor transfrontaliere. Dacă aceste discuţii vor reuşi, reducerea intensităţii conflictului ar putea fi un punct de plecare pentru încetarea focului la nivel naţional şi ar facilita începerea de negocieri între rebeli şi o delegaţie guvernamentală reprezentativă. Saudiţii au astfel şansa de a reuni diferitele canale de negociere într-un proces politic naţional sub auspiciile ONU.

Şi temeri...

Cu toate acestea, acordul de la Riad moşteneşte repere ale tranzacţiilor anterioare yemenite care au eşuat. Este formulat în termeni vagi, probabil pentru a determina cele două părţi să-l semneze, şi conţine o serie de neclarităţi în legătură cu implementarea. De exemplu, acordul solicită atât formarea unui nou guvern, cât şi o serie de reforme ale sectorului de securitate în Aden, în termen de 30 de zile de la semnare. Reformele includ formarea unor forţe mixte de securitate, îndepărtarea unităţilor militare din oraş şi transferul armelor grele în locuri pe care saudiţii le vor supraveghea. Însă acordul nu specifică în ce ordine trebuie ca părţile să facă aceşti paşi. Guvernul Hadi ar prefera ca prevederile de securitate să fie implementate mai întâi, ca o condiţie necesară pentru cele politice; CTS ar prefera  ordinea inversă. Alt aspect este dat de nominalizările pentru portofoliile de ministru al apărării şi ministru de interne în noul guvern, posturi dorite de ambele părţi.

Cel mai important, nici o parte nu pare să-şi asume pe deplin compromisul la care au fost de acord pe hârtie. O ceremonie de semnare a acordului, programată iniţial pentru 31 octombrie, a fost amânată ca urmare a unor noi lupte între luptătorii CTS şi forţele guvernamentale din provincia Abyan (estul Adenului). Ca şi în cazul înţelegerilor anterioare, pot fi de aşteptat întârzieri şi acuzaţii reciproce odată cu începerea implementării.

Interese şi interese...

Părţile au încheiat acest acord cu intenţii diferite. Medierea saudită a urmărit să anuleze orice dispută politică sau militară dintre forţele guvernului yemenit, susţinute de Riad, şi cele ale CTS, susţinute de Abu Dhabi, până după rezolvarea conflictului cu rebelii Houthi. Guvernul yemenit şi-a propus să îşi consolideze autoritatea asupra sudului ţării, după confruntări violente cu secesioniştii. Iar CTS a urmărit un obiectiv dublu: în primul rând, să fie privit ca o forţă politică legitimă demnă de respect şi, în al doilea rând, să deschidă un canal diplomatic cu Arabia Saudită care să îi ofere aceleaşi privilegii şi acces la resurse financiare ca şi guvernului yemenit.

De la începutul intervenţiei conduse de Arabia Saudită în Yemen şi de la exilul guvernului condus de Mansour Hadi la Riad, în 2015, CTS a apărut ca un jucător puternic în sudul ţării, coagulând locuitorii în jurul unei cauze politice - secesiunea Sudului. CTS s-a bazat pe un sentiment de naţionalism izvorât din mişcările secesioniste anterioare şi a stabilit treptat o disciplină politică şi militară semnificativă, cu sprijinul EAU, care au finanţat şi facilitat ascensiunea formaţiunii. Considerându-se reprezentantul uneia dintre cele mai mari şi bogate regiuni din Yemen, CTS s-a confruntat cu autorităţile statale în diferite conjuncturi, solicitând drepturi semnificative.

Acordul a condus la evitarea unei sciziuni violente a Yemenului în două state, scenariu care, deşi nefavorabil, părea inevitabil. Deşi problema secesiunii ar putea reapărea în viitor, pe moment dezbinarea a fost evitată, CTS fiind acum obligat să coopereze sub umbrela unui comitet comun de coordonare, la care vor participa şi saudiţii, până când va fi găsită o soluţie la problema rebelilor Houthi din nordul ţării.

Este pacea la îndemână?

Nu poate fi evitat un sentiment de scepticism în ceea ce priveşte implementarea acordului, având în vedere lipsa voinţei conducerii politice yemenite de a rezolva problema sudică fără a fi nevoie de mediere regională sau internaţională. Guvernul yemenit a refuzat mult timp să recunoască CTS ca formaţiune politică şi a încercat adesea să o discrediteze, prezentând-o ca reprezentant al EAU şi sprijinind grupuri sudice concurente (Al-Eitilaf) cu scopul de a reduce influenţa acestuia. Chiar la începutul negocierilor din Jeddah, reprezentanţii guvernului au refuzat să se întâlnească direct cu cei ai CTS, lăsând oficialii saudiţi să realizeze efectiv comunicarea între cele două tabere.

Cu toate acestea, în acord sunt trei lucruri demne de menţionat care, dacă vor fi puse în aplicare aşa cum s-a stabilit, ar putea să constituie bazele aprofundării unei alianţe între guvern şi CTS.

În primul rând, CTS va avea un cuvânt important în modul în care este guvernată regiunea sudică, fiindu-i oferit un rol activ în administraţia locală şi dezvoltarea locală, ceea ce ar putea duce la îmbunătăţirea serviciilor publice şi a calităţii vieţii la nivel local. Provocarea este faptul că acest obiectiv ambiţios este propus a fi realizat într-o perioadă scurtă de timp. Dacă aşteptările nu vor fi gestionate cu atenţie şi rezultatele prezentate în mod clar, frustrarea locuitorilor din sud ar putea duce la un nou val de tulburări.

În al doilea rând, există prevederi de dezarmare şi redistribuire a forţelor care ar trebui să oprească ambele părţi să-şi folosească resursele una împotriva celeilalte. Mai mult, acordul stipulează că toate forţele ar trebui unificate sub o singură comandă, sub Ministerul Apărării, în termen de două luni de la semnarea acordului. De asemenea, se solicită guvernului yemenit să-şi retragă forţele în afara Adenului.

În al treilea rând, gestionarea resurselor de stat va depăşi controlul exclusiv al statului, întrucât acordul prevede colectarea tuturor veniturilor guvernamentale, inclusiv a celor din industriile din sectorul extractiv, în Banca Centrală a Adenului. Acordul include necesitatea expertizei internaţionale şi regionale pentru a oferi consultanţă în gestionarea bugetului.

Acordul de la Riad prezintă, fără îndoială, o provocare de guvernare pentru CTS. În afară de capacitatea de a oferi securitate prin forţele sale militare, CTS nu are suficientă expertiză în administrarea unor instituţii de stat. De asemenea, nu este capabil să remedieze rapid decenii de deficienţe în furnizarea serviciilor şi întreţinerea infrastructurii care au afectat Sudul. Cel mai îngrijorător este însă faptul că CTS se va confrunta cu corupţia existentă în instituţiile statului, în pofida componentelor acordului referitoare la „transparenţă şi responsabilitate”. Acest lucru va necesita schimbări structurale pe termen lung, precum şi o puternică disponibilitate din partea ambelor părţi de a coopera, ceea ce pare să nu existe în prezent.

Mai mult, acordul este redactat într-un mod care presupune că părţile lucrează în scopul menţinerii unui stat unificat, situaţie care nu reflectă realitatea. Nu abordează necesitatea construirii unei identităţi naţionale sau a unei coeziuni orizontale între membrii societăţii şi stat pentru a încuraja rezultatele de unificare pe care le caută.

Deocamdată, tranzacţia reprezintă o soluţie rapidă care oferă părţilor ceea ce au nevoie pentru moment. Dar este prematur de anticipat dacă prevederile politice, economice şi de securitate ale acordului, chiar implementate, vor avea un impact durabil sau semnificativ asupra dinamicii din sudul Yemenului şi dacă acesta va aduce naţiunii adevărata unitate de care are nevoie.

De asemenea, este prea devreme pentru a judeca dacă Yemenul se apropie într-adevăr de o stare de pace după anii de război şi calamităţile sale însoţitoare. Dar eforturile de a rezolva eşecurile din trecut sunt un semn încurajator că diferitele forţe politice din ţară par convinse de nevoia unei soluţii politice. Este încurajator şi faptul că Arabia Saudită pare gata să evadeze din vechea abordare de a privi Yemenul doar ca pe o arenă pentru combaterea influenţei iraniene în Peninsula Arabică.

În orice caz, o pace de durată nu va fi instituită cu uşurinţă în Yemen. Principalele părţi ale conflictului şi-au schimbat prea puţin poziţiile de la începutul războiului: guvernul Hadi doreşte ca rebelii Houthi să renunţe la capitala Sana’a şi alte zone pe care le controlează. Houthi cer un aranjament de împărţire a puterii care să le ofere o pondere semnificativă într-un guvern de unitate naţională. CTS vrea să se despartă de Yemen. Saudiţii vor ca Houthi să renunţe la legăturile cu Iranul şi să garanteze securitatea frontierei. Diferenţele dintre aceste poziţii nu sunt minore. Cu toate acestea, pentru prima dată în ani de zile, este vizibilă o cale viabilă, deşi plină de obstacole, către pace...