Votăm pentru Europa? Nu, votăm pentru noi

Existenţa actorilor globali care au intenţia, puterea sau instrumentele necesare pentru a construi o nouă ordine mondială, când legea internaţională şi acordurile multilaterale sunt percepute mai mult ca un obstacol de către cei puternici decât ca o garanţie pentru toţi, cetăţenii resimt faptul că regulile, reglementările şi guvernările nu garantează o concurenţă egală pentru toată lumea, ci sunt o constrângere pentru perspectivele individuale.

Aflaţi în această dilemă politică, culturală şi internaţională, cetăţenii Europei se pregătesc să acorde votul politic unui parlament care se doreşte a fi instituţia politică reprezentativă în care problemele lor vor fi dezbătute şi îşi vor găsi soluţii care să le asigure viitorul.

Dar în ce Europă trăim?

O Europă care se doreşte a fi un actor global redutabil, o Europă care trebuie să facă faţă unei multitudini de provocări şi oportunităţi într-un sistem multilateral evolutiv şi în care trebuie să se contureze viitorul acesteia.

Cu cei 500 de milioane de cetăţeni şi a doua economie din lume, Uniunea Europeană reprezintă primul partener comercial pentru majoritatea ţărilor din lume, primul furnizor de ajutor umanitar şi de dezvoltare la nivel mondial şi care dispune de cel de-al doilea buget de apărare din lume.

Deci, Uniunea Europeană reprezintă o superputere, dar, spre deosebire de celelalte, cooperantă, cu potenţial de a exercita această responsabilitate. Esenţa acestei puteri este dată de unitatea dintre statele membre, iar cooperarea în domeniul apărării, pe lângă altele, reprezintă exemplul cel mai elocvent.

Cum în lume mai mulţi actori regionali s-au ridicat la statutul de puteri globale, UE, alături de ceilalţi, trece printr-un proces de redefinire a rolului său în lume, conştientă fiind că un stat singur nu are puterea de a schimba sau de a determina politica mondială.

Dorinţa fiecărei puteri regionale de a încerca să încline balanţa în favoarea sa devine, însă, o sursă constantă de tensiuni şi instabilităţi iar dinamica regională are reverberaţii la nivel mondial. Cu o multitudine de centre de putere, dispuse pe întreg mapamondul, nevoia unui sistem multilateral de guvernanţă globală este evidentă iar multilateralismul poate constitui răspunsul adecvat pentru soluţionarea problemelor complexe ale lumii. Întotdeauna, o decizie multilaterală este, prin definiţie, mai democratică şi mai incluzivă.

Din această perspectivă, Uniunea Europeană, în sine o instituţie multilaterală, poate contribui la modelarea unui multilateralism potrivit pentru provocările acestui secol, nu numai în sensul valorilor ci şi pentru respectarea şi promovarea propriilor noastre interese naţionale.

În aceste circumstanţe, alegerile europene din această lună se vor desfăşura pe fondul îngrijorărilor din ce în ce mai mari, determinate de starea de insecuritate la nivel global, atitudinea unilateral tranzacţionistă a preşedintelui Donald Trump faţă de fundamentele sistemului multilateral şi cea ofensiv - autoritaristă a preşedintelui Vladimir Putin, promotorul unei campanii de dezinformare menită să submineze sistemele politice europene. De asemenea, problemele interne ale UE, apariţia partidelor anti-europene şi nevoia de a reflecta profund la modul de construire a viitorului Europei, fac ca subestimarea importanţei acestor alegeri să inducă un cost foarte ridicat pentru întreaga Uniune Europeana.

În consecinţă, alegerile europarlamentare vor evidenţia voinţa cetăţenilor în faţa ameninţărilor externe, dar şi expresia hotărârii acestora de a contribui, efectiv, la reformarea politicilor şi instituţiilor UE şi a peisajului politic al Europei pentru anii următori.

Uniunea Europeană se află într-un moment crucial al existentei sale, acum când sistemul geopolitic mondial a cunoscut mai multă instabilitate decât oricând de la cel de-al doilea război mondial, iar la graniţele sale, lideri autoritari au răsturnat ordinea internaţională bazată pe reguli.

Dacă la aceasta adăugăm imprevizibilitatea Administraţiei Trump, subminând alianţa NATO şi favorizând un unilateralism bazat pe interesul naţionalist intern, mai degrabă decât pe principiul respectului internaţional al legii şi al colaborării, va putea Europa să facă faţă acestor noi provocări?

Problematici europene faţă în faţă cu votul cetăţenilor

Teme precum uniunea economică şi monetară, dimensiunea socială, migraţia, comerţul, schimbările climatice şi energia, securitatea şi apărarea, cadrul financiar multianual şi problemele instituţionale vor constitui priorităţi ale noilor structuri legislative europene, iar soluţionarea acestora, într-o manieră favorabilă cetăţenilor, va depinde, inevitabil, de votul nostru.

În ceea ce priveşte Uniunea economică şi monetară, criza financiară şi a datoriilor suverane a evidenţiat o serie de deficienţe ale acesteia. Noile reglementări şi directivele UE, elaborate pentru realizarea obiectivelor propuse, nu au fost atinse în totalitate iar măsurile, precum partajarea riscurilor ca şi reducerea acestora, protejarea economiilor cetăţenilor pe o bază paneuropeană sau reducerea expunerii fiecărui stat membru la împrumuturi neperformante, rămân subiecte de dezbatere în continuare, evidenţiind dificultatea negocierilor. Uniunea economică şi monetară rămâne deci un obiectiv cheie pentru evitarea crizelor financiare viitoare.

Migraţia, cea mai mare provocare de după sfârşitul Războiului Rece, continuă să fie una din temele importante de dezbatere ale UE. Gestionarea fluxurilor migratorii, reforma politicilor şi a sistemului european comun de azil, consolidarea frontierelor externe ale UE şi prevenirea emigranţilor să ajungă în Europa, combaterea reţelelor de trafic cu persoane, consolidarea cooperării cu ţările de origine şi de tranzit, precum şi îmbunătăţirea capacităţilor proprii ale UE pentru încheierea unor acorduri de readmisie cu ţările de origine şi de tranzit, demonstrează că problema migraţiei necesită, pe lângă flexibilitate, o abordare în comun la nivelul uniunii. Din această perspectivă, viitoarea structură parlamentară europeană va avea un rol primordial în configurarea viitorului Europei.

Alegerile europene vor abilita noul parlament european să dezbată, în continuare, dimensiunea socială a Uniunii Europene, în care libera circulaţie a forţei de muncă, egalitatea de şanse şi accesul pe piaţa forţei de muncă, permit condiţii de muncă echitabile, protecţia socială şi incluziunea, considerând că dezvoltarea economică şi socială merg mână în mână. Accesul la locurile de muncă, protecţia socială şi accesul la educaţie vor fi în continuare principalele deziderate majore în cadrul preocupărilor sociale la nivel european.

Pornind de la premisa că rolul UE este de a menţine o politică comercială care să protejeze standardele noastre sociale, de mediu şi siguranţă alimentară la un nivel ridicat, abordând în acelaşi timp potenţialele consecinţe nocive ale globalizării, Comerţul internaţional va rămâne un subiect proeminent pe agenda UE. Ultimele evoluţii în domeniu au condus la dezbateri aprinse în societatea civilă motiv pentru care, la nivel european, demersurile publice au conturat o Strategie UE pentru comerţ, considerând că UE poate realiza mult mai mult prin colaborare decât în ​​mod izolat. Având în vedere reacţia negativă americană la aceste demersuri, efortul european va fi anevoios dar va trebui susţinut cu multă energie pentru a-şi consolida rolul de monitorizare şi pentru a actualiza regulile comerţului internaţional.

Mediul global, devenit din ce în ce mai viciat, retragerea SUA din Acordul de la Paris si faptul că unele ţări au adoptat politici insuficiente privind schimbările climatice, fac ca această temă să rămână în topul priorităţilor la nivel european. UE va trebui să-şi menţină rolul activ în diplomaţia internaţională privind clima, subliniind importanţa transformării energiei şi reducerea dependenţei de aceasta precum şi combaterea schimbărilor climatice. Progresele considerabile privind iniţiativele de securitate şi apărare, realizate de UE în ultimii ani (Fondul european de apărare - EDF, Analiza anuală coordonată a apărării - CARD şi Cooperarea structurată permanentă - PESCO), au făcut posibil ca Strategia globală a UE pentru 2016 să poată fi pusă în aplicare.

Deteriorarea mediului de securitate global face, însă, ca viitorul Europei să depindă de răspunsul comun din partea UE şi a statelor sale membre, la contracararea acestor ameninţări pentru asigurarea securităţii cetăţenilor, combaterea deficienţelor inerente pieţei comune de înzestrare şi industriei europene de apărare, precum şi pentru sporirea şi optimizarea capacităţilor sale de apărare.

Din această perspectivă, noua structură de conducere a UE, validată prin alegerile europene din acest an, va trebui să evalueze actuala strategie globală, să propună cel puţin o revizuire a acesteia şi să stabilească priorităţile acţionale pentru îndeplinirea intereselor vitale ale Uniunii. Consolidarea securităţii şi apărării, îmbunătăţirea mobilităţii militare, inclusiv prin intermediul PESCO şi prin cooperarea cu NATO, posibila evoluţie pe termen lung spre structuri de apărare proprii UE etc., sunt subiecte care vor marca viitorul securităţii şi apărării. Mai ales acum, când corespondenţa dintre Washington şi Bruxelles devine din ce în ce mai agresivă pe subiectul „limitării” implicării companiilor americane în proiectele militare paneuropene.

Cadrul financiar multianual (Multiannual Financial Framework - MFF) rămâne o viziune  a priorităţilor pe termen lung ale UE, fără de care celelalte teme majore ar rămâne doar teme de dezbatere. Nevoia de a oferi UE un buget care să corespundă cerinţelor şi ambiţiilor sale este dezideratul major, iar posibilitatea pierderii unuia dintre contributorii majori, prin retragerea Regatului Unit, va reprezenta o mare provocare.

Aflat în pregătire, MFF 2021-2027 va constitui, pentru noii aleşi, un examen privind dezvoltarea de noi politici sau menţinerea celor „tradiţionale”, necesitatea evitării taxelor suplimentare pentru cetăţenii UE, aprofundarea legăturii dintre bugetul UE şi statul de drept, investiţii în domeniul securităţii şi apărării etc.

Fără a considera că ordinea tratării temelor ar reprezenta şi ordinea importanţei lor, voi aborda tema problemelor instituţionale ca pe o chestiune de dezbateri intense între Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul European. Este cunoscut faptul ca Parlamentul European, în calitate de primă instituţie a UE, a solicitat reforme instituţionale pentru relansarea proiectului european la scurt timp după referendumul din Marea Britanie. O reflecţie politică pentru a impulsiona continuarea reformelor în conformitate cu agenda strategică a UE, într-o componenţă de 27 de state membre, a făcut ca, până în acest moment, prin declaraţiile adoptate, să se evidenţieze ca obiective principale, menţinerea unităţii UE si voinţa de a răspunde preocupărilor cheie ale cetăţenilor UE. Concomitent, în cadrul dezbaterilor au apărut voci care, pentru a evita stagnarea şi a accelera deciziile, au subliniat avantajele unei Europe cu mai multe viteze. Cu aceste abordări, într-o Europă care se confruntă cu o creştere a populismului şi a autoritarismului, importanţa democraţiei şi a statului de drept face ca misiunea noilor aleşi să fie foarte complicată, în demersul lor de a asculta cetăţenii şi a recâştiga încrederea acestora.

În loc de concluzie

Alegerile europene din acest an nu sunt nici primele şi nici ultimele la care participăm. Dar este incorect sa învinovăţim UE pentru consecinţele actelor şi faptelor decise în forurile de conducere ale acesteia, în condiţiile în care fiecare stat membru are reprezentanţi la toate nivelurile, iar parlamentele naţionale contribuie substanţial la elaborarea deciziilor europene. În consecinţă, de calitatea oamenilor care ne reprezintă depinde viitorul nostru, iar alegerile constituie exprimarea democratică a opţiunilor noastre.