Volodimir Zelesnky a depus jurământul de credinţă poporului. Încotro Ucraina ?

Trebuie reamintit scorul electoral uriaş al noului preşedinte la recentele alegeri prezidenţiale din Ucraina. Candidat al Partidului Servitorul Poporului, Zelensky a câştigat alegerile în turul al doilea din 21 aprilie cu peste 73% din voturile electoratului, ceea ce-i conferă legitimitate pentru implementarea oricărui program politic îndrăzneţ. Acest vot a creat însă aşteptări uriaşe în marea parte a societăţii ucrainiene, tocmai pentru că Zelensky s-a prezentat şi a fost perceput ca un om politic nou, fără deprinderi sau preconcepţii politice nocive. Tocmai de aceea, unele cercuri analitice ucrainene mai realiste consideră că va fi inevitabil să apară şi deziluzii, aşa cum s-a întâmplat cu aşteptările cetăţenilor de la evoluţiile care au urmat Revoluţiei Euro-Maidanului din 2014.

Debut de mandat politic în forţă

Chiar după investirea oficială în funcţie, Zelensky a solicitat punctual demisiile din funcţii a unor înalţi oficiali ucrainieni, şi anume cea a şefului Serviciului de Securitate al Ucrainei, V.Gritsak, procurorului general, Y.Luţenko şi a ministrului apărării, S.Poltorak. Ultimul a dat deja curs acestui gest. De altfel, noul preşedinte a notat special că va face tot ceea ce este necesar ca Armata să beneficieze de finanţare pentru a se putea întări şi consolida (”Nu trebuie să vorbim de standarde NATO, ci trebuie să le creăm!”), respectiv pentru a fi respectată în ţară începând de către propriii guvernanţi.

La remarca noului preşedinte că tot guvernul ar trebui schimbat cât mai repede, premierul ucrainean, Vladimir Groysman, a declarat că-şi va depune demisia la 22 mai, dar că împuternicirile guvernului vor fi depuse în faţa nou-alesei Rade, şi nu în faţa preşedintelui. Evident că acest debut politic în forţă al lui Zelensky nu mai lasă nicio punte deschisă colaborării noul preşedinte - actualul guvern. 

Dar prima decizie majoră şi totodată prima mişcare politică de anvergură a noului preşedinte a fost cea de dizolvare a Radei Supreme în vederea organizării de alegeri anticipate. Logica acestei manevre politice este aceea ca partidul său să poată folosi valul puternic de simpatie şi emoţie populară creat de Zelensky pentru a se promova în parlament - acest partid este nou şi nu are reprezentare în Parlament. Ideea nu este deloc naivă, pentru că în lipsa unui sprijin parlamentar puternic, noul şef de stat nu ar putea să promoveze cu succes vreun proiect politic nou.

Oricum, Zelensky, care trebuie să probeze că este un politician de tip nou, nu se va asocia cu partide vechi sau personalităţi din acestea, mai ales cu cele coordonate de Poroşenko sau ex-preşedintele Ianukovici. Altfel, ar pierde rapid din popularitate. Dizolvarea Parlamentului este benefică practic numai pentru Zelensky, pentru că acesta nu numai că nu are propriul partid parlamentar, dar nici o coaliţie loială. În consecinţă, nu va putea să facă numiri de persoane loiale în aparatul guvernamental. Iar acestea sunt instrumente fără de care nu va putea putea implementa decizii politice importante, cu impact şi efecte politice garantate. Singura şansă a lui Zelensky este aceea de a organiza şi câstiga alegeri anticipate, atât timp cât cota sa de popularitate este suficient de ridicată.

Zelensky a mai cerut Radei Supreme să adopte Legea privind abolirea imunităţii parlamentare şi Legea privind sancţionarea penală a îmbogăţirilor ilicite (cerută inclusiv de FMI), acordând numai două luni de zile pentru aceasta. Personal a dat o declaraţie privind averea sa (1) la finele anului 2018.

Decizia de dizolvare a Radei Supreme fusese anunţată de Zelensky, dar a fost întâmpinată cu reţinere de parlamentari - în special de Blocul Petro Poroşenko (BPP). Tocmai de aceea, s-a dorit împingerea datei instalării oficiale a noului preşedinte către 28 mai, moment din care preşedintele nu ar mai fi putut să dizolve Parlamentul.

De notat că a fost necesară intervenţia ambasadorilor din statele membre G7, care au adresat un apel la ex-preşedintele Poroşenko să grăbească transferul de putere către noul preşedinte ales, insistând în plus şi asupra unui transfer de putere "neted", astfel încât Ucraina să poată continua "calea reformelor".

Aici se impun şi câteva clarificări din perspectivă constituţională. BPP a făcut apel la Art.90 din Constituţie, care arată că preşedintele nu poate dizolva RS cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile generale prevăzute pentru 27 octombrie a.c. Echipa lui Zelensky a insistat însă ca data instalării oficiale să fie de 19 mai, pentru a se putea invoca la Art.76 şi 79 din Constutuţie (2). Printr-o interesantă ambiguitate, aceste articole afirmă succesiv două date diferite de la care se poate face calculul de şase luni: intrarea oficială în funcţiune a Radei din 2014, 16 decembrie - ceea ce ar da timp lui Zelensky până la 16 iunie să dizolve RS, respectiv momentul afirmării autorităţii oficiale a deputaţilor, care este cel al depunerii jurământului, 27 noiembrie - adică Zelensky avea timp până la 27 mai 2019 să dizolve Parlamentul. Acesta din urmă ar fi, potrivit unor evaluări de la Kiev, şi termenul acceptat de Curtea Constituţională a Ucrainei.  

Este cunoscut că guvernul actual se plasează în opoziţie cu viziunile şi interesele politice ale noului preşedinte. Mai exact spus, cu elemente de viziuni politice declarate în campania electorală. Ca atare, Zelensky ar avea ”mâinile legate” atât timp cât în parlament nu se va forma o nouă coaliţie favorabilă politic acestuia (ideal ar fi şi ”loială”). Reversul ar fi constituirea unei majorităţi care să accentueze caracterul de republică parlamentară, ceea ce ar duce inevitabil la transformarea lui Zelensky într-o ”figură politică decorativă”.

Pentru o înţelegere mai exactă a imperativelor pentru care Zelensky are nevoie de o coaliţie parlamentară loială, mai trebuie clarificat ceva. Ucraina este o republică parlamentar-prezidenţială unitară (3) din anul 2014, când sistemul prezidenţial-parlamentar a fost schimbat cu cel actual. Este un sistem mai complicat, unde puterea executivă a ţării este exercitată de preşedintele Ucrainei (şeful statului) şi Cabinetul de Miniştri (Guvernul) în proporţii stabilite de puterea politică care controlează Parlamentul. Pe de o parte, Parlamentul acestei republici mixte are dreptul să acorde vot de neîncredere unui guvern format de preşedinte. Pe de altă parte, preşedintele are dreptul să dizolve parlamentul şi să decreteze alegeri anticipate, ceea ce înseamnă că o majoritatea nefavorabilă politic preşedintelui poate pierde guvernarea. În situaţia în care partidul preşedintelui obţine majoritatea în noul parlament, puterea executivă "bicefală" va exista formal, dar preşedintele va genera politica guvernului, premierul devenind o figura fără putere. Oricum, şi într-o republică cu un sistem mixt, un guvern poate funcţiona eficace numai atunci când este susţinut de o majoritate parlamentară. Complicaţiile sunt generate de posibilitatea că cineva poate să-şi subordoneze efectiv guvernul şi de faptul că o stare de criză politică guvernamentală este uşor de prelungit de către preşedinte.

Curentul schimbărilor politice de la Kiev capătă amplitudine, iar lucrurile se precipită în favoarea lui noului preşedinte Zelensky. Astfel, Partidul Frontului Popular a votat (17.05.2019) ieşirea din coaliţie, ceea ce produce pierderea de către guvern a majorităţii, ceea ce înlesneşte abordarea lui Zelensky. Problemele serioase abia încep, tânara echipă a preşedintelui fiind pusă la lucru pentru a dezvolta un climat politic intern favorabil pentru ca ”Era Zelensky” să fie una de succes pentru noul preşedinte personal şi (de ce nu?) pentru Ucraina. 

Capcanele predecesorului

Ultimele mişcări politice ale lui Poroşenko nu au fost altceva decât încercări de ”minare” a câmpului decizional al lui Zelensky. În afară de încercarea de a-l frustra pe noul preşedinte de posibilitatea de a dizolva Parlamentul, chiar cu câteva zile înainte de a părăsi biroul prezidenţial, Poroşenko a forţat lucrurile la Radă pentru adoptarea ”Legii cu privire la limba oficială de stat în Ucraina”, pe care a şi promulgat-o în procedură accelerată.

La modul concret, Legea stabileşte regimul de funcţionare a limbii ucrainiene ca limbă oficială de stat, ceea ce va face ca toţi funcţionarii din serviciul public să vorbească şi să scrie exclusiv în limba ucraineană, ca toţi cetăţenii ucraineni, indiferent de etnie, să o folosească în absolut toate locurile publice. Legea mai stabileşte că folosirea limbii ucraineane este "unică şi exclusivă" pentru a fi utilizată în aproape toate sferele vieţii - în instituţii educaţionale şi de învăţământ, în instituţiile medicale, precum şi în magazine restaurante, cafenele etc. În plus, legea include un pachet de penalităţi şi sancţiuni pentru încălcarea acestui act legislativ, ce-i drept amânat să se aplice pe o perioadă de timp de trei ani.

Pe ansamblu, Legea este considerată o victorie a naţionalismului ucrainean, ”o nouă armă” ce va fi folosită împotriva cetăţenilor ucrainieni vorbitori de limbă rusă, împotriva cercurilor politice din sud-estul Ucrainei şi desigur împotriva cetăţenilor din teritoriile separatiste din estul Ucrainei. Şi probabil că nu numai împotriva acestor minorităţi şi entităţi. Ca atare, prima implicaţie majoră va fi antagonizarea excesivă a separatiştilor din estul Ucrainei.

Este probabil ultima mare problemă politică indusă de Poroşenko pe agenda succesorului său, fostul preşedinte neţinând cont nici măcar de insistenţele UE pentru a stopa un proces periculos de ”ucrainizare” totală. Pe fond, legea are impact nu numai asupra minorităţii ruse - vizată în mod special, ci şi asupra celorlalte minorităţi, ca cea maghiară, poloneză, slovacă, sau română.

Moscova aşteaptă reacţia concretă a noului preşedinte, fiind deja cunoscut că Zelensky este ataşat de comunitatea rusă din estul ţării şi de ideea de folosire neîngrădită a limbii ruse în Ucraina. Ungaria este un alt stat care priveşte extrem de atent şi reacţionează sever la imposibilitatea folosirii limbii materne de către minoritatea maghiară din Transcarpatia. Este suficient de reamintit scandalul politic şi diplomatic pe această speţă pe care Budapesta l-a declanşat anul anterior. Ca şi abordarea arogantă cu care Kievul a ignorat reacţiile externe, deşi până la urmă era vorba de indignarea şi nemulţumirea mai multor state vecine din comunitatea euro-atlantică. Reacţii severe din capitalele vecine sunt deci de aşteptat şi acum.

Preşedintele nou-ales al Ucrainei a promis să "facă o analiză aprofundată a acestei legi", deoarece consideră că a fost adoptată fără o discuţie largă cu societatea ucraineană. Zelensky doreşte să "se asigure că toate drepturile omului şi interesele constituţionale ale tuturor cetăţenilor Ucrainei sunt respectate". Echipa noului  lider ucrainean a declarat că vor fi revizuite "deciziile odioase" ale regimului Poroşenko. De fapt, unele expertize interne avizate consideră că legea nu reflectă aplicarea normală a prevederilor Constituţiei Ucrainei şi a drepturilor mondiale ale omului şi nu corespunde Hărţii Europei a Minorităţilor Naţionale.

Dacă adăugăm şi faptul că recent Ucraina lui Poroşenko a antagonizat suplimentar Moscova cu noi sancţiuni considerate aproape inutile de opoziţia de la Kiev, se poate afirma că Poroşenko a procedat la ”minarea” cu bună ştiinţă a terenului primelor acţiuni politice pe care îl are în faţă Zelensky. Şi aceasta inclusiv cu probleme extrem de delicate şi de complexe de politică externă.

Factori determinanţi pentru un mandat de succes

Ucrainienii doresc în mod concret o democraţie funcţională, o relaxare a economiei şi prosperitate, respectiv încetarea războiului şi a confruntărilor prelungite şi de tot felul cu Rusia. După toate evidenţele, confruntările cu Rusia sunt departe de a fi depăşit faza activă pentru a se intra în negocierile unei păci durabile. Este totuşi esenţial ca noul preşedinte Zelensky să securizeze puţinele realizări ale regimului anterior şi să paveze căile pentru progrese în toate domeniile dorite de ucrainieni.

Prima şi cea mai urgentă problemă a lul Zelensky este cea de a-şi completa cu personalităţi politice ”nepătate” şi cu tehnocraţi veritabili echipa de campanie, pentru a forma o nouă echipă proprie care să-l susţină în luarea deciziilor de stat în domenii extrem de grele. Deocamdată, are un singur consilier personal echilibrat şi cu o experienţă politică notabilă, în persoana lui Oleksander Danyliuk (fost ministru de finanţe), care se şi ocupă de recrutarea de persoane cu caracter şi de încredere, acesta fiind optimist că va finaliza formarea echipei pentru primul mandat foarte curând.

În al doilea rând, preşedintele Zelensky trebuie să furnizeze cât mai rapid o agendă de modernizare care să permită alegătorilor săi să simtă câştigurile politice şi economice ale schimbării preşedintelui şi ale reformelor. Statul de drept este reforma de bază care abia a demarat în Ucraina. Dacă Zelensky reuşeşte să restabilească noile agenţii şi instituţii dedicate luptei anticorupţie în Ucraina şi să reformeze Procuratura Generală, s-ar putea crea o nouă calitate a sistemului judiciar. Iar cu o mai bună protecţie a drepturilor de proprietate, cu o legislaţie mai bună pentru mediul de afaceri şi cu un cadru juridic echitabil, investitorii îşi vor majora mizele în Ucraina.

Sunt previzibili însă mai mulţi factori şi alte precondiţii care pot determina succesul politicilor preşedintelui Zelensky:

- Cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) este importantă pentru Ucraina atât pe dimensiunea economico-financiară, cât şi politică. Ucraina se află pe o pantă redusă dar totuşi de creştere economică, deci ar trebui create condiţiile necesare ca factorul extern să contribuie la creşterea economică şi la prosperitatea atât de visată de ucrainieni. FMI nu avut răbdare să se instaleze confortabil noul preşedinte şi pune deja presiuni pe Kiev. Decizia Curţii Constituţionale de abrogare a articolului Codului Penal privind ”îmbogăţirea ilegală” ar putea fi cel mai mare obstacol în calea recepţionării de către Ucraina a următoarei linii de creditare de la FMI. Din acest motiv, Zelensky a cerut imperativ Parlamentului să adopte rapid o nouă lege pentru sancţionarea îmbogăţirii ilicite.

- Nu este clară importanţa pe care Zelensky o acordă exploatării resursei de cooperare cu partenerii internaţionali ai Ucrainei. Deşi nu există nicio raţiune politică şi nici nu este posibil ca Ucraina să-şi permit luxul de a renunţa la parteneriate externe (a se vedea cazul Ungaria, sau Polonia). De aceea, este de aşteptat ca una dintre cele mai importante provocări pentru Zelensky să fie cea de a menţine cel puţin la nivelul actual şi de a dezvolta pe viitor susţinerea internaţională pentru Ucraina, de a creşte presiunea asupra acelor resorturi politice interne care se constată că au instalat o anumită ”oboseală” a forurilor politice externe care oferă sprijin pentru a se face faţă conflictelor interne, proceselor de reformă şi social-economice. Este foarte probabil că Zelensky a conştientizat deja că protejarea intereselor fundamentale politice şi economice este imposibilă astăzi fără formarea unor ”coaliţii internaţionale pro-Ucraina” pe baze bilaterale, sau în cooperare cu organizaţii internaţionale favorabile (ca UE, FMI, SUA). Oficiali UE au solicitat deja noului preşedinte să continue ferm calea reformelor, implementarea Acordului de Asociere, să dea mai multă vigoare luptei împotriva corupţiei.

- Societatea ucraineană şi toţi partenerii externi favorabili Kievului solicită lui Zelensky să elibereze statul capturat de ”Oligarhi”. I se reaminteşte lui Zelensky că are legitimitatea dată de un imens scor electoral. Aici trebuie notată însă absenţa sloganurilor privind de-oligarhizarea Ucrainei în programul politic electoral al lui Zelensky, ceea ce sugerează că, în actuala conjunctură economică internă, pur şi simplu oligarhii nu pot fi eliminaţi printr-o mişcare politică bruscă. Pentru că  "Oligarhii” sunt de fapt cei care deţin marile societăţi comerciale (4). Se consideră că o cale politică rezonabilă ar fi intervenţia noului preşedinte focalizată pe reglementări inovative prin legi fără ambiguităţi, care să obtureze posibilităţile de ingerinţă a oligarhilor şi a oamenilor de afaceri în politică. Ipoteză care este privită cu pesimism, elaborarea legislaţiei în acest domeniu (legea privind lobby-ul, transparenţa imixtinilor în politică şi controlul civil asupra acestor fenomene etc.) fiind foarte dificilă în Ucraina de azi, deşi departe de a fi imposibilă. 

- Se consideră necesar ca, foarte repede şi în mod adecvat, echipa lui Zelensky să înteleagă ceea ce nu a fost făcut bine de regimul anterior pentru a se aduce (i) corecturile necesare şi (ii) resetarea unor instituţii ucrainiene cheie. Toate vocile avizate şi care contează susţin ca Zelensky să nu treacă la măsuri pripite, la manevre de cosmetizare a unor instituţii importante, să nu manifeste permisivitate pentru emergenţa unor aşa numite intituţii, organizaţii, platforme sau mecanisme de stat sau private de tip ”new-old” (o sintagmă des folosită în jargon slav), corupte şi ajustate doar pentru a răspunde altor interese decât cele ale statului.  

Factorul Moscova

În discursul său inaugural, preşedintele Zelensky a declarat că este dispus la dialog pentru terminarea războiului din Donbas - ca sarcină prioritară a sa pentru primul mandat, şi a promis ucrainienilor revenirea la Ucraina a Peninsulei Crimea. Precizarea a fost destul de confuză şi nu a clarificat către cine sau către ce instanţă manifestă deschidere la dialog, dar probabil că are deopotrivă în vedere pe separatişti şi Moscova. Reacţia Moscovei a venit imediat, preşedintele Putin (care evident nu a fost invitat la ceremonia de investire în funcţie) susţinând că nu are pe ordinea de zi stabilite vreun fel de contacte cu noul lider ucrainean. Kremlinul a reiterat că problema Crimea este închisă pentru totdeauna. Putin nu a dorit până acum să stabilească o linie de dialog cu Zelensky, pe care de altfel nici nu l-a felicitat pentru victorie.        

Caracteristic este însă faptul că rezolvarea oricărei din problemele grave ale statului ucrainean implică, actualmente şi în viitorul previzibil, multe variabile necunoscute de interferenţă ale Rusiei, ceea ce complică proporţional orice efort politic intern destinat soluţionării respectivelor probleme. Ultimele evoluţii sugerează că, şi cu Zelensky la cârmă, Ucraina nu va avea curând o soluţie politică pentru confruntările din est cu separatiştii, sau cu Rusia. Ucraina nu are de ales şi va fi nevoită să acţioneze în cea mai mare parte pe cont propriu, întrucât este de aşteptat ca forţele ruse să blocheze încercările de intervenţie civilă sau militară externă în Marea Azov, producând totodată limitări severe de acţiune a forţelor SUA, NATO sau UE pentru sprijinirea Ucrainei din Marea Neagră.

În perioada următoare, Zelensky va fi obligat să gândească o strategie de apărare şi de exercitare a drepturilor sale suverane în teritoriile ocupate, în Marea Azov şi Marea Neagră, astfel încât să nu lase loc la semnale mixte şi interpretări care să ”legitimizeze” acţiuni ulterioare în forţă ale părţii ruse. Va fi o sarcină dificilă pentru noul preşedinte, pentru politicienii care vor fi aleşi şi pentru strategii militari ucrainieni, dar un demers obligatoriu pentru a face faţă noilor provocări lansate de Kremlin. Aceasta deoarece riscul de escaladare a confruntărilor Kievului cu Moscova este şi aşa suficient de ridicat în ceea ce a mai rămas din anul electoral 2019.

În aproape toate cele analizate mai sus pot fi imaginate examene dificile pe care Zelensky va trebui să le parcurgă, fie că va obţine note de trecere sau nu. Vor fi bătălii din războiul pentru Ucraina pe care, de asemenea, Zelensnky va trebui să la câştige, dacă vrea ca promisiunile sale din campanie să transforme povestea Ucrainei într-una de succes, şi pe care să o şi poată semna în calitate de autor. 

(1)    În declaraţia de avere figurează câteva apartamente în Kiev, o vilă în Italia şi alta în Cipru, câte un apartament în Marea Britanie şi Crimea, cinci camere de hotel în Georgia,  conturi financiare de 190 mii USD, 107 mii Euro şi 150 mii de grivne, maşini, ceasuri şi bijuterii.  

(2)    În conformitate cu Articolul 76 din Constituţie (partea 5), Rada Supremă este aleasă timp de cinci ani, iar Articolul 79 (partea 6) afirmă că autoritatea deputaţilor poporului începe din momentul în care depun jurământul. În primul caz, actualul Parlament poate funcţiona până la alegerea unui nou Parlament, adică până la 16 decembrie 2019, respectiv preşedintele îl poate dizolva până pe 16 iunie. În cel de-al doilea caz, şeful statului poate decreta dizolvarea Radei până la 27 mai 2019, cu minim şase luni de la data de 27 noiambrie în care membrii au depus jurământul în  2014.

(3)    Primul ministru al Ucrainei este până la urmă cel mai înalt jucător al puterii executive, atât timp cât are majoritate parlamentară confortabilă aflată în opoziţie cu preşedintele. Potrivit amendamentelor la Constituţie din 2006, puterea preşedintelui este limitată, o parte dintre prerogative fiind împărţite între Guvern şi Parlament - Rada Supremă. Dacă partidul preşedintelui obţine majoritatea în noul parlament, preşedintele va genera politica guvernului. Dacă opozanţii preşedintelui câştigă, atunci, de regulă, cel din urmă va fi obligat să transfere autoritatea pentru a forma noul guvern liderului partidului care a câştigat parlamentarele. În acest caz, preşedintele nu mai poate influenţa în mod semnificativ politica guvernului, iar premierul devine principala figură politică. Dar dacă în state cu regim parlamentar un preşedinte numeşte doar formal un guvern format de partid sau coaliţie parlamentară, într-o republică cu regim mixt ca Ucraina, preşedintele ales de popor are posibilitatea de a-şi forma propriul guvern, sau poate căuta o cale de dizolvare a parlamentului. Acest ”dualism” formal al puterii este de natură să complice conducerea statului, o formulă complexă de altfel criticată chiar în ultimul an de guvernanţi. Motivul este acela că formula mixtă de permite perpetuarea crizelor politice, mărirea numărului de grupări politice şi a ”capetelor înfierbântate” care se agresează reciproc. În prezent, majoritatea politicienilor înclină spre forma parlamentară de exersare a puteri politice.

Cercuri politice şi analitice ucrainiene arată că există circa 900 de mari companii comerciale private care produc mai bine de jumătate din producţia industrială, care asigură ocuparea forţei de muncă şi aduc venituri certe la bugetul de stat. Aceste cercuri  se exprimă pentru adoptarea de legislaţie îmbunătăţită şi uniformizată pentru întreg sprectrul de afaceri, inclusiv din perspectiva  intereselelor de afaceri în plan intern şi pe dimensiunea externă, care ar trebui să fie protejate de stat. Probleme semnificative în adoptarea unei legislaţii de contracarare a intereselor oligarhilor vor fi nu numai în ceea ce priveşte intervenţia în politică a proprietarilor marilor societăţi, dar şi cu intervenţia celor afiliaţi proprietarilor respectivi.