29 august 2018

Vladimir Putin, invitat la Paris pentru ceremoniile prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial

Mircea Olteanu

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost invitat la Paris pentru a lua parte la ceremoniile prilejuite de cea de-a o suta aniversare de la încheierea Primului Război Mondial, informează agenţia de ştiri Tass, citând surse din cadrul Administraţiei franceze.

Sursă foto: Mediafax

"Preşedintele Putin a fost invitat la Paris pentru ceremoniile ce marchează cea de-a o suta aniversare a încheierii Primului Război Mondial, alături de liderii ai altor 80 de state", a declarat un oficial francez, adăugând că ceremoniile vor avea loc pe data de 11 noiembrie.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a anunţat anterior că intenţionează să invite la Paris liderii ţărilor care au luptat în Primul Război Mondial. Potrivit liderului francez, cu această ocazie se va desfăşura un forum pe tema modalităţilor de reducere a tensiunilor globale. La evenimentul programat să aibă loc în perioada 11-13 noiembrie urmând să participe şefi de state şi de guvern şi lideri ai unor organizaţii internaţionale.

Pe data de 11 noiembrie 1918 s-a semnat armistiţiul dintre Antanta şi Germania, în pădurea de la Compiègne, acordul punând capăt Primului Război Mondial.

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional