13 iunie 2019

Vladimir Putin, declaraţii despre situaţia din Republica Moldova: Îi vom susţine pe Igor Dodon şi pe partenerii săi

Bianca Pavaluca

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a anunţat joi susţinerea faţă de preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi faţă de noul Guvern al ţării, condus de Maia Sandu, şi a criticat Partidul Democrat pentru „uzurparea puterii”, relatează site-ul deschide.md.

Sursă foto: Mediafax

„Puterea în Republica Moldova a fost totalmente uzurpată de oligarhi, care au acaparat toate instituţiile de Stat. Absolut toate, sfera Apărării, Parlamentul, toate”, a declarat preşedintele rus, cu referire la refuzul Partidului Democrat de a realiza transferul de putere.

„Ceea ce fac acum Igor Dodon şi oponenţii săi cu care a format o coaliţie temporară reprezintă un pas către construirea unui stat civilizat şi modern. Evident că îi vom susţine pe Igor Dodon şi pe partenerii săi de coaliţie pentru a scăpa pentru totdeauna de oamenii care au uzurpat puterea”, a adăugat Vladimir Putin.

În ultimele zile, mai multe instituţii de Stat din Republica Moldova şi numeroşi parteneri externi şi-au anunţat sprijinul pentru noua Guvernare, condusă de Maia Sandu.