Vladimir Putin - de 20 de ani la putere

În acest an, pe data de 09 august s-au împlinit 20 de ani de la numirea, de către preşedintele Boris Elţân, a lui Vladimir Putin, în funcţia de prim ministru al guvernului Rusiei. Pe data de 31 decembrie a aceluiaşi an,1999, prin demisia lui Elţân, Putin devine preşedinte interimar al Federaţiei Ruse, iar un an mai târziu este ales de poporul rus în funcţia de preşedinte.

În cele două decenii de când Putin decide, în fapt, soarta Rusiei, au fost, din toate punctele de vedere, suişuri şi coborâşuri. Reacţia populaţiei ruse a urmat această tendinţă fiind mai reactivă la evoluţiile economice decât la cele referitoare la politica externă.

Evoluţia economică şi politică a Rusiei în era Putin a fost dominată de deciziile acestuia, care a condus ţara într-o manieră autocratică.

Între anii 2000-2008, în timpul primei şi celei de a doua preşedinţii a lui Putin, economia Rusiei a crescut cu 72%, într-un interval de 8 ani. Această creştere s-a datorat preţului ridicat al petrolului ca şi politicilor economice şi fiscale prudente. Aceasta a fost şi perioada în care părea că Rusia doreşte să se dezvolte ca un stat democratic şi să-şi extindă legăturile economice şi politice cu statele occidentale. A fost şi perioada extinderii NATO şi UE către estul Europei.

În anul 2011 Putin şi-a anunţat intenţia de a participa la alegerile prezidenţiale din 2012, pe care le-a şi câştigat cu un procent de 64% din numărul de voturi. Percepând extinderea NATO şi UE, în statele care făceau parte din zona asumată de influenţă, ca pe o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Rusiei, Putin schimbă caracterul politicii sale externe, prin creşterea agresivităţii acesteia. Prăbuşirea preţului petrolului şi impunerea sancţiunilor occidentale ca urmare a anexării Crimeei şi intervenţiei militare în estul Ucrainei, au făcut ca economia Rusiei să se deterioreze, ducând la o scădere cu 3,7% a produsului intern brut (PIB) în anul 2015. Peste aceste cauze ale recesiunii economice se suprapune faptul că, datorită noii politici externe a Rusiei, cresc şi cheltuielile militare pentru modernizarea armatei ca şi pentru introducerea de echipamente noi. O asemenea politică nu poate fi dusă fără o capacitate de descurajare credibilă, conferită de o armată robustă de înalt nivel tehnic şi operaţional.

În anul 2016 odată cu o oarecare revenire a preţului petrolului, economia Rusiei iese din recesiune înregistrând o uşoară creştere, de 0,3%. Este perioada în care Kremlinul începe să desfăşoare un amplu program de înarmare.

În martie 2018, Putin câştigă al patrulea mandat prezidenţial cu un procent de 76% din voturi. Alegerea sa este pentru 6 ani, aceasta însemnând că va continua să fie preşedinte al Rusiei până în anul 2024.

Opoziţia şi observatorii OSCE au semnalat deficienţe procedurale în desfăşurarea alegerilor dar acestea nu au modificat decisiv rezultatul votului. Au urmat demonstraţii ale unei părţi a populaţiei, îndeosebi în marile oraşe, care au fost doar începutul unei lungi perioade de proteste care dovedesc o creştere a spiritului civic al poporului rus, aspect inexistent în perioadele de când puterea îi aparţinea lui Putin. Pe măsură ce aceste manifestaţii anti Putin s-au multiplicat şi amplificat, a crescut şi violenţa în modul în care au reacţionat autorităţile.

Atitudinea populaţiei faţă de Putin a fost puternic influenţată de direcţiile de evoluţie a politicii externe a Rusiei şi mai ales de situaţia economică a statului. După invadarea şi anexarea Crimeei a avut loc, ceea ce analiştii numesc „efectul Crimeea”. Conform acestui fenomen, credinţa că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună era împărtăşită în august 2014, la 5 luni de la anexarea peninsulei ucrainiene, de 64% din populaţie faţă de 40% în noiembrie 2013. După un an, când Occidentul a introdus sancţiuni asupra Rusiei, acest entuziasm a scăzut brusc de la 64% la 44%.

O majoritate modestă (54% în octombrie 2018) a populaţiei ruse aprobă în integralitatea ei politica externă de forţă a Kremlinului, conceptul de intervenţie în vecinătatea apropiată, contracararea politicii occidentale oriunde pe glob, protejarea vorbitorilor de limbă rusă faţă de posibilele discriminări.

În conformitate cu Centrul Levada (Levada Center), organism independent de sondaje sociologice, care a solicitat răspunsuri la întrebarea: dacă drepturile etnicilor ruşi într-un stat vecin ar fi serios violate, ce ar trebui să facă Rusia? 35,8% din respondenţi au spus că ar trebui găsită o soluţie negociată, paşnică, 29,8 au afirmat că statul rus nu ar trebui să se implice într-o asemenea dispută şi doar 28,1% au afirmat că ar trebui folosite orice mijloace, inclusiv forţa militară, pentru protejarea vorbitorilor de limba rusă care nu sunt trataţi corespunzător de către statele în care trăiesc.

Diversitatea punctelor de vedere scoate în evidenţă fracturarea societăţii ruse în ceea ce priveşte folosirea forţei. Atitudinea populaţiei care trăieşte în marile oraşe diferă de cea care trăieşte în mediul rural. Cea de a doua categorie este mai puţin atentă la consecinţe şi susţine intervenţia în forţă. 41,2% din moscoviţi afirmă că intervenţia într-o ţară din vecinătatea Rusiei ar fi un amestec în afacerile interne ale altor state. Cu doi ani în urmă acest procent era de doar 19%.

Centrul de sondaje sociologice Levada a intervievat un grup relevant de cetăţeni ruşi cu punerea în discuţie a întrebării dacă Rusia ar trebui să permită Ucrainei să accepte invitaţia de intra în instituţiile politice, economice şi de securitate occidentale. 48% din moscoviţi şi 37% din populaţia din oraşele mici sau din zona rurală au răspuns că Rusia ar trebui să dea un răspuns pozitiv. Doar 18% din respondenţi au afirmat că Rusia ar trebui să blocheze intrarea Ucrainei în NATO sau UE. Doar 3% dintre cei care au răspuns întrebărilor sondajului sprijină hotărât intervenţia militară rusă în Ucraina şi şi-ar trimite propriul fiu în luptă.

Doar 8% din respondenţi au sprijinit ferm politicile de restaurare a prestigiului internaţional şi a capabilităţilor militare ale Rusiei „chiar dacă aceste măsuri ar duce la scăderea standardului de viaţă a populaţiei”. Raportul dintre cei care sprijină aceste politici şi cei care sunt împotriva lor este de 38/62.

Raportul dintre cei care sprijină „activităţile lui Putin în poziţia de preşedinte al Rusiei” şi cei care nu sunt de acord cu acestea este de 45/55. Este diferenţă mare între votul de 76%, pentru Putin, din martie 2018 şi procentele din aceste sondaje.

Toate acestea scot în evidenţă faptul că vremea în care populaţia Rusiei era dispusă să renunţe la orice pentru gloria a ceea ce cu mândrie denumea Mama Rusia, a trecut. Acum nivelul de trai este mai important decât creşterea prestigiului internaţional al Rusiei.

Sprijinul popular pentru Putin a scăzut şi mai mult în momentul în care liderul de la Kremlin a mărit în vara anului 2018, vârsta de pensionare.

Având în vedere diferenţa mare dintre nivelul de educaţie politică şi înţelegerea fenomenelor internaţionale între populaţia urbană şi cea rurală, centrul Levada a făcut un sondaj în rândul elitelor ruse formate din lideri ai instituţiilor din mediul politic şi administrativ, antreprenori, servicii de securitate şi militari, media, ca şi structuri academice şi de cercetare ştiinţifică. „Inabilitatea de a rezolva problemele interne” este văzută de 36,7% dintre aceştia ca fiind principala ameninţare la adresa securităţii naţionale iar 22,2% văd terorismul ca primă ameninţare. Doar 7,4% văd creşterea capabilităţilor militare ale SUA ca ameninţare pentru Rusia. Conflictele la graniţa statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente (4.5%), tensiunile interne etnice (3.3%) şi războiul informaţional al Occidentului (2,5%) sunt apreciate cu procente minime, fapt care arată că pentru elitele ruse principala problemă de securitate se referă la politica internă a Rusiei.

Aceste sondaje scot în evidenţă faptul că după 20 de ani în care a deţinut puterea Putin întâmpină tot mai multe greutăţi în a-şi atinge obiectivele. Politica externă a lui Putin a avut trei obiective majore: repoziţionarea Rusiei ca putere mondială de prim rang, contracararea acţiunilor SUA oriunde în lume şi reluarea poziţiei Rusiei de lider absolut în statele foste membre ale Uniunii Sovietice. Preşedintele de la Kremlin, în cei 20 de ani, nu a reuşit să-şi atingă niciunul dintre aceste obiective. Insistenţa sa însă a creat o reacţie adversă în rândul populaţiei care protestează la Moscova de aproape o lună. Autorităţile ruse au reacţionat violent trecând chiar la arestarea a aproximativ 1000 de protestatari.

James Nixey, director de programe pentru Rusia şi Eurasia la Chatham House menţiona: „Viaţa este din ce în ce mai grea pentru Putin, după 20 de ani la putere, în situaţia în care standardele de trai au căzut considerabil ca rezultat al faptului că preţul petrolului nu a crescut, aşa cum a fost în primii 15 ani de la preluarea puterii. Şi, desigur, sancţiunile şi corupţia sunt alte cauze”.

Este evident faptul că sprijinul popular pentru Putin este în evidentă degradare. Având în vedere deprecierea situaţiei politice şi economice interne în condiţiile unei situaţii internaţionale defavorabile Rusiei, perioada din mandatul prezidenţial care a mai rămas, conform actualei constituţii a Rusiei, pentru liderul de la Kremlin, nu va fi deloc una uşoară până în anul 2024.