11 noiembrie 2018

Vladimir Putin consideră ca fiind ceva natural faptul că Uniunea Europeană vrea să aibă o armată proprie

Mircea Olteanu

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că dorinţa Uniunii Europene de a fi independentă şi suverană în ceea ce priveşte apărarea este una naturală, relatează agenţia de ştiri Reuters, citând postul RT.

Sursă foto: Mediafax

"Europa este o entitate economică puternică, o uniune economică puternică şi este chiar natural să vrea să fie independentă, autosuficientă şi suverană în ceea ce priveşte apărarea şi securitatea", a declarat Putin.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi că Uniunea Europeană trebuie să înfiinţeze propria armată, pentru a reduce dependenţa de Washington în materie de apărare, denunţând apariţia unor "puteri autoritariste" şi evocând necesitatea apărării Europei de Rusia, China şi chiar Statele Unite.

Ulterior, Donald Trump, liderul de la Casa Albă, a catalogat drept "insultătoare" sugestia lui Macron privind înfiinţarea unei armate europene.

În cele din urmă, Trump şi Macron au căzut de acord că Europa trebuie să contribuie mai mult la apărarea sa.