07 iunie 2019

Vladimir Putin avertizează SUA că egoismul economic poate provoca războaie comerciale, poate chiar reale

Mircea Olteanu

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat vineri Statele Unite că egoismul economic fără margini, impus cu forţa altor ţări, ar putea provoca războaie comerciale şi poate chiar reale, informează agenţia de ştiri Reuters.

Sursă foto: Mediafax

 

Cu ocazia Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, liderul de la Kremlin a acuzat statele occidentale, în mod special Washingtonul, de protecţionism şi concurenţă neloială.

În mod specific, Putin s-a referit la eforturile SUA de a împiedica proiectul gazoductului Nord Stream 2, între Rusia şi Germania, ocolind Polonia, Ucraina şi ţările baltice.

Oponenţii proiectului consideră că în cazul în care gazul rusesc nu va mai tranzita teritoriul ucrainean, Moscova probabil va alimenta conflictul separatist din estul Ucrainei, astfel existând chiar riscul izbucnirii unui război deschis între Ucraina şi Rusia.

Liderul de la Kremlin a declarat că lumea riscă să alunece într-o eră în care "regulile internaţionale generale vor fi schimbate cu legi administrative şi mecanisme legale de către un stat sau un grup influent de ţări, aşa cum din păcate se comportă Statele Unite, răspândindu-şi jurisdicţia asupra întregii lumi".

Vladimir Putin a mai afirmat că egoismul economic fără margini, impus cu forţa altor ţări "este calea spre conflicte nesfârşite, războaie comerciale şi poate nu doar războaie comerciale".