10 iunie 2020

Virusul SARS-CoV-2 a resuscitat „Virusul” ANTIFA

Sergiu Medar

Criza coronavirus nu a trecut, deşi multă lume discută deja despre criza postcoronavirus. Aceasta este deja prezentă sub forma crizei economice cauzată de stagnarea parţială a dezvoltării economice în această perioadă. Efectele se resimt, în primul rând, în nivelul de trai al populaţiei. Aceasta provoacă tensiuni şi mişcări sociale în care orice scânteie poate afecta securitatea naţională. Ca orice mişcare socială, şi acestea sunt folosite în scopuri politice ce pot fi exacerbate în statele în care vor avea loc alegeri naţionale. În acelaşi timp, puteri interesate în crearea haosului şi instabilităţii, folosesc în acest scop, grupările extremiste de stânga sau de dreapta ce propagă manifestările violente.

Sursă foto: Profi Media

Deşi criza nu s-a încheiat, ea aflându-se încă în plină evoluţie, efectele post pandemiei  virusului SARS-CoV-2, se simt, în diferite forme şi faze în majoritatea statelor lumii. Ceea ce este comun în această evoluţie este faptul că niciunul din statele lumii nu a fost pregătit să facă faţă unei pandemii ce a devenit rapid un fenomen cu implicaţii istorice majore.

Criza mondială de sănătate s-a transformat într-o criză economică şi probabil, în viitorul apropiat se va transforma într-o criză de securitate naţională şi internaţională. Statele lumii par a fi mai bine pregătite pentru crizele economice şi de securitate decât pentru crizele de sănătate. Cu toate acestea efectul surprizei strategice este întotdeauna prezent.

Criza de sănătate s-a manifestat în aproape toate statele lumii. Declanşarea ei a avut loc, în mod diferit, în toate statele lumii, o influenţă majoră având-o nu numai geografia dar şi densitatea populaţiei şi frecvenţa cu care cetăţenii circulă în afara ţărilor lor.  Consecinţele acestei crize au fost ireparabile, ele manifestându-se atât prin decese cât şi prin scoaterea parţială sau totală, din circuitul productiv, a unui mare număr de cetăţeni.

Reacţia guvernelor, în timp şi consistenţă, a depins de  moştenirea culturală (în sens larg) a popoarelor, de nivelul de dezvoltare al propriului sistem de sănătate ca şi de profesionalismul celor care au condus şi coordonat acest sistem.

Criza economică este în evoluţie ascendentă. Nu se mai pune la îndoială existenţa acesteia. Abordarea teoretică a situaţiei economice a lumii este, în detaliu, dezbătută de teoreticienii în domeniul economic. Ca şi în cazul crizei sanitare, nici în acest domeniu nu există o abordare  centralizată atât în evaluarea stadiului crizei cât mai ales a modului în care aceasta ar putea fi atenuată şi rezolvată. S-a observat, în cazul crizei sanitare, că SUA s-au izolat şi, pentru prima dată în istoria lumii, nu s-au mai manifestat ca un lider mondial. Este posibil ca acest fenomen să se întâmple şi în cazul crizei economice. Însă, SUA se pot izola de restul lumii, dar restul lumii nu se poate izola de SUA. Orice evoluţie a situaţiei economice interne a SUA afectează toate statele lumii inclusiv Uniunea Europeană ca ansamblu. Orice abordare individuală a statelor, fără o coordonare internaţională va fi sortită eşecului.

Criza provocată de COVID-19 a găsit marile puteri ale lumii în plină competiţie politică, comercială şi militară. Era de aşteptat ca SUA, China sau Rusia, marile competitoare, să caute  căi de cooperare împotriva inamicului comun care a afectat toate statele importante ale lumii, unele dintre cele mai mari pierderi fiind suferite chiar de către cele trei competitoare la poziţia de lider politic al lumii. Aceasta disponibilitate de cooperare nu a apărut. Dimpotrivă, liderii marilor puteri au început să se acuze reciproc pentru momentele grele prin care treceau. Limbajul oficial folosit de aceştia, în această perioadă, scoate în evidenţă că Trump, Putin şi Xi Jinping iau relaţia dintre statele lor, mai degrabă în sens personal considerând limbajul folosit de partea adversă ca pe un atac la persoană.   

În acest context, criza de securitate internă, post COVID-19, a început să se manifeste, încă din perioada crizei sanitare, prin manifestări sociale în care participanţii îşi exprimau nemulţumirile faţă de guverne. Aceste manifestări au fost iniţial paşnice până când la o demonstraţie a locuitorilor din Minneapolis, George Floyd, un afroamerican, a fost ucis de un poliţist pe timpul unei demonstraţii împotriva modului în care Administraţia Trump a gestionat criza cu virusul SARS-CoV-2. Aceasta a fost scânteia care a generat violenţele de pe timpul demonstraţiilor ce au urmat, şi continuă, în prezent, pe întreg teritoriul SUA. Aceastea s-au transformat într-o demonstraţie violentă rasială, bine organizată, cu mobilizarea mare nu numai a populaţiei afroamericane dar şi a albilor care au găsit în aceste manifestări un bun prilej de a-şi exprima nemulţumirile faţă de Administraţia Trump cu privire la modul de gestionare a crizei economică generată de pandemie.

Dintr-o criză economică aceasta s-a transformat într-o criză de securitate internă.  Criza din SUA a evoluat, în contextul campaniei electorale pentru funcţia de preşedinte, dintr-o criză economică şi rasială, într-o  criză politică şi o confruntare în stradă între democraţi şi administraţia republicană. Joe Biden, reprezentantul şi candidatul democraţilor, mizează pe mesajul aplicării unei democraţii extinse, pe când, Trump pe mesajul „lege şi ordine”.  În mod tradiţional, populaţia de culoare votează cu democraţii, deci Biden, prin aceste proteste la care participă chiar votanţii săi,  nu-şi măreşte prea mult bazinul electoral favorabil. Trump, în schimb, cu un mesaj care urmăreşte aplicarea în forţă a legii, ar putea să profite de această situaţie fiind votat de cei care vor o Americă în care statul de drept să funcţioneze.    

Criza din SUA s-a răspândit, în aceeaşi formă, şi cu aproximativ aceleaşi motivaţii şi obiective, în toată lumea. Demonstraţii, cu sau fără manifestări violente, au apărut la Sidney, Toronto, Paris, Londra, Madrid, Liege, Munchen şi alte metropole ale lumii.

Secretarul general ONU, Antonio Guiterres a avertizat asupra faptului că efectele pandemiei pot produce ameninţări semnificative pentru pacea şi securitatea lumii.

Un asemenea prilej nu putea să nu fie exploatat de grupări politice, cu programe ce nu se încadrează în  principiile statului de drept, care să profite de lipsa de solidaritate şi coerenţă decizională a liderilor statelor lumii.

S-a internaţionalizat participarea la aceste proteste a grupurilor organizate de anarhişti care propagă violenţa cu scopul de a provoca reacţia autorităţilor şi a mobiliza mase de oameni care să protesteze împotriva rasismului şi a brutalităţii organelor de ordine publică. Cea mai puternică şi cea mai omniprezentă organizaţie din lume care incită la violenţă, este Antifa. Aceasta a fost raportată a fi prezentă în aproape toate protestele din toate statele ce compun Statele Unite ale Americii, ca şi în Marea Britanie, Franţa, Germania şi alte ţări. 

Aceste manifestări violente sunt generate de grupările extremiste de dreapta sau de stânga.

Extremismul de stânga propagă neîncrederea în instituţiile statului, în sistemul electoral, în partidele politice, în parlament, atacând prin aceasta fundamentele democraţiei liberale. Principiile acestea sunt reţetele incontestabile ale anarhiei, ale haosului, ale destructurării societăţii şi statului. Modul de manifestare este întotdeauna violenţa.

Gruparea care acţionează şi se manifestă, după asemenea principii, atât în Europa cât şi în SUA este „Antifa”. După cum îi vine şi numele această grupare este destinată acţiunilor împotriva fascismului, rasismului şi extremei drepte. Ea se manifestă atât în viaţa reală cât şi în mediul virtual, exacerbând ura şi răzbunarea violentă faţă de semenii cu alte opinii şi mai ales faţă de autorităţi.

Mişcarea Antifa este menţionată pentru prima dată  în SUA în anii 1920-1930 ca reacţie împotriva grupărilor pronaziste care începuseră să apară pe teritoriul nord american. Fără nici o legătură cu aceasta, în Germania, ca reacţie la dezvoltarea accelerată a fascismului apare, în 1932, titulatura de “ Antifa “, prescurtarea de  la  „Antifaschistische Aktion”, o mişcare antifascistă  asociată Partidului Comunist German.

În primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial, Antifa s-a manifestat doar sporadic. În anii 1970-1980, odată cu apariţia manifestărilor pronaziste  „skinheads” în Germania, şi mai ales după căderea zidului Berlinului, Antifa reapare ca reacţie împotriva  oricărei manifestări neonaziste. În Europa ea este asociată cu manifestările punk ce includ tineri de stânga cu tendinţe anarhiste.

Cam în aceeaşi perioadă, în SUA, apar grupările ARA (Anti-Rasist Action) asociate cu curentul punk, care lupta împotriva Ku-Klux-Klan şi a altor manifestări rasiale sau neonaziste. 

Mark Bray, autor al cărţii: “ Antifa, the antifascist handbook“, susţine că ARA este premergătorul Antifa în SUA. În jurul anului 2007, grupările antifasciste din SUA acceptă să intre sub umbrela denumirii Antifa, ca mişcare de stradă violentă ce se adresează manifestărilor pe care aceştia le consideră antifasciste.

Activiştii grupării Antifa îşi organizează protestele via website şi E-mail. Uneori mesajele sunt criptate folosind sisteme de criptare descărcate de pe internet, ca de exemplu sistemul „Signal”.

După anul 2016, în SUA au apărut peste 200 de asemenea grupări. Ele îşi recrutează membrii, mai ales din rândul celor cu ideologii anarhiste, socialiste sau comuniste. Având ca ideal lupta împotriva manifestărilor fasciste, Antifa îşi reorientează acţiunea violentă atât către extrema dreaptă, cât şi împotriva instituţiilor statului de drept.

Este frecventă, în majoritatea statelor în care acţionează, folosirea Antifa ca mijloc de acţiune politică al unor partide împotriva altora. Aceasta nu face decât să crească importanţa unei organizaţii a cărei singură ideologie este violenţa, şi care nu are alt obiectiv decât acela de a destructura statul.  

Antifa acţionează cu indivizi îmbrăcaţi în tricouri negre şi cu măşti pe faţă.

Trevor Noah, autorul emisiunii televizate The Daily Show, numea Antifa ca fiind “vegan ISIS“ (ISIS în stare naturală).

Rezultă deci că Antifa este o organizaţie teroristă în cel mai direct sens al cuvântului. Membrii acesteia folosesc tactici şi mijloace ce aparţin terorismului urban intern. Denumirea de huligani este prea blândă în această situaţie.

În ultimii 2-3 ani Antifa a evoluat către o mişcare rebelă fără ideologie. Ea presupune doar violenţă fizică, cu orice ocazie de manifestare publică de tipul: conferinţe internaţionale, proteste paşnice, manifestări sportive, sărbători naţionale, etc.  Dacă până acum 7-8 ani numele Antifa era legat de lupta împotriva fascismului, în prezent numele acestei mişcări este legat de: anarhism, decredibilizarea instituţiilor statului de drept, descurajarea capacităţii de acţiune a autorităţilor, crearea şi propagarea haosului.

Sursele deschise menţionează faptul că această mişcare este finanţată de Moscova şi Beijing, dar şi de miliardarul Soros, pe care, din motive diferite, haosul şi instabilitatea le favorizează.

Aceleaşi manifestări se pot observa şi în mediul virtual unde anarhia şi haosul sunt induse ca soluţii pentru situaţia actuală.

Acest material preia o serie de informaţii, valabile şi în prezent, puse la dispoziţia cititorilor, de acelaşi autor, în lucrarea „Grupări ultranaţionaliste în Europa – partea II” publicată la data de 21 august 2018 în „Monitorul Apărării şi Securităţii”