Viitorul dronelor. Lecţii de învăţat pentru România după războiul din Nagorno-Karabah

- cel de-al doilea război armeano-azer a oferit factorilor de decizie politică şi specialiştilor din mediul militar o altă faţetă a eficienţei sistemelor fără pilot în războiul dintre state;

- conflictul a reiterat importanţa superiorităţii aeriene ca o condiţie prealabilă pentru câştigarea unui război terestru, dar a dezvăluit o nouă modalitate, mai eficientă din punct de vedere al costurilor şi mai nedureroasă din punct de vedere al pierderilor umane;

- lecţiile ce trebuie învăţate din acest război pot fi extrapolate şi în alte scenarii, dar cu prudenţă şi fără a miza prea mult pe schimbările de paradigmă ale conflictelor viitoare;

- utilizarea UAV-urilor împotriva apărărilor anti-aeriene de la sol s-a realizat în condiţii meteo favorabile care ar putea să nu existe în alte situaţii. Se pare că vremea a fost frumoasă în cea mai mare parte a conflictului, oferind o vizibilitate bună la sol, atât pentru culegerea de informaţii, cât şi pentru marcarea şi lovirea ţintelor;

- unităţile de tancuri şi alte unităţi înzestrate cu blindate vor rămâne ţinte ale atacurilor cu UCAV-uri. Această realitate îi va obliga pe comandanţii de la diferite niveluri ierarhice să folosească aceste unităţi într-un mod mai conservator, să le limiteze expunerea şi să le asigure protecţia anti-aeriană.

Într-un potenţial conflict dintre două puteri majore cu capacităţi aeriene semnificative, cu un nivel mai ridicat de pregătire militară, cu sisteme de apărare anti-aeriană mai eficiente şi cu resurse pentru combaterea sistemelor fără pilot, va fi mult mai dificil ca UAS-urile să se bucure de atâta succes ca în conflictul din Nagorno-Karabah.

Viitorul aeronavelor fără pilot …

Trecerea de la executarea de misiuni ISR la misiuni de tipul ISTAR (culegere de informaţii, supraveghere, indicarea ţintelor şi recunoaştere) şi, mai apoi, la misiuni de atac a reprezentat executarea de paşi importanţi în procesul de dezvoltare tehnologică şi conceptuală de utilizare a acestei arme. Este puţin probabil ca UAS-urile să rămână ieftine în condiţiile în care sistemele cu care acestea sunt echipate sunt din ce în ce mai sofisticate.

Mai mult, în alte tipuri de conflict, în afară de contra-insurgenţă şi anti-terorism, eficacitatea UAS depinde în mare măsură de mediul de operare – condiţiile meteo şi capacitatea sistemului anti-aerian al adversarului. Dacă sistemele de apărare contra UAS se îmbunătăţesc la o viteză mai mare decât tehnologia dronelor, s-ar putea dovedi că dependenţa de aeronavele fără pilot va fi extrem de costisitoare pentru multe ţări.

În aceste condiţii, experţii consideră că, în viitor, misiunile executate cu UAS vor fi complementare misiunilor executate de aeronavele cu echipaj.

Pe lângă misiunile specifice executate în prezent cu UAS-uri, există studii pentru utilizarea dronelor în atacuri cibernetice (botnet sau viruşi).

Conform studiului corporaţiei RAND, trei cercetători de la Institutul de Tehnologie Stevens propun o metodă de utilizare a dronelor pentru a construi şi controla o reţea de tip botnet. Pentru realizarea acestui obiectiv, cei trei cercetători au estimat că au nevoie de trei zboruri peste aceeaşi zonă. În timpul primului zbor, drona colectează informaţii despre reţelele Wi-Fi din zonă. La cel de-al doilea zbor va accesa reţelele vulnerabile, iar la cel de-al treilea zbor se va alătura reţelelor compromise şi va înrola gazdele în botnet, controlând astfel dispozitivele înrolate.

Conform aceleiaşi surse, patru cercetători din Israel şi Canada au folosit o dronă pentru a ”injecta” un ”vierme” în scopul preluării controlului asupra becurilor inteligente dintr-o clădire de birouri din Israel. Atacul a exploatat un defect de securitate din protocolul de comunicaţii folosit pentru conectarea becurilor. Cercetătorii au folosit drona pentru a ajunge suficient de aproape de becuri pentru a emite o comandă de resetare din fabrică. Software-ul dronei a actualizat apoi firmware-ul dispozitivelor, a preluat controlul becurilor şi le-a făcut să clipească „SOS” în codul Morse.

… şi al măsurilor de combatere

Concomitent cu avansul tehnologic în domeniul construcţiei UAS, au început să fie căutate soluţii tehnice şi conceptuale de anihilare a acestora. Soluţiile identificate până în prezent includ o gamă largă de mijloace, de la plase, până la lasere sau microunde şi chiar drone kamikaze.

Un exemplu în acest sens este compania britanică Drone Defense care şi-a prezentat recent noul produs conceput pentru combaterea dronelor, „pistolul” Paladyne E1000MP. “Pistolul” este un sistem portabil de contramăsuri electronice. Principiul de combatere a dronei constă în emiterea de către dispozitiv a unui semnal electromagnetic de aceeaşi frecvenţă cu cea folosită de dronă pentru a menţine comunicarea cu operatorul care a lansat-o. Ca urmare a expunerii electronice, conexiunea dintre dronă şi operator este întreruptă, iar aceasta fie aterizează, fie revine la punctul de lansare.

Pe lângă cercetările în domeniul tehnologic, efortul este concentrat şi către dezvoltările doctrinare (strategii, proceduri şi metode) de acţiune împotriva UAS (C-UAS). De exemplu, forţele terestre americane au elaborat, încă din anul 2017, un manual de tehnici contra-dronă. În paralel, unele state din NATO, dar şi Rusia, pun accentul pe contracararea UAS-urilor în cadrul exerciţiilor militare desfăşurate la toate nivelurile (tactic, operativ, strategic).

Direcţiile de dezvoltare a tehnologiei C-UAS şi a doctrinelor par să fie orientate pe termen scurt, pe sisteme mobile non-cinetice (fără proiectil) şi arme portabile cu fascicule de unde electromagnetice.

Pe termen mediu ambiţiile sunt mai mari şi includ: sisteme C-UAS multi-spectrale de mare energie, sisteme anti-aeriene cu rază scurtă cu acţiune cinetică şi non-cinetică, sisteme cu microunde de putere mare, sisteme balistice pentru combaterea UAS-urilor care acţionează la joasă altitudine şi, în final, sisteme de combatere a ”roiurilor” de drone.

Pe termen lung se intenţionează dezvoltarea de tehnologii care să folosească inteligenţa artificială şi ”gloanţe inteligente” în combaterea UAS-urilor.

Unde se află România?

Conform unei ştiri publicate de MAS, în 2018 a existat o tentativă de achiziţie de UAS de către România. Aceasta a eşuat din cauza faptului că procedura de achiziţie a fost anulată de instanţă, după ce unele companii au semnalat nereguli.

Pe site-ul Direcţiei generale pentru armamente figurează un program de înzestrare cu UAS.  În cadrul acestui program se are în vedere înzestrarea cu şapte sisteme UAS tactic-operative clasa II (UAS-TO), de acelaşi tip, care să îndeplinească cerinţele aprobate de MApN. Astfel de sisteme pot avea între 150 şi 600 kg, pot zbura până la o altitudine de 5.500 de metri şi au o rază de acţiune de 200 km. Bugetul programului este de aproximativ 280 de milioane de euro.

Conform vicepreşedintelui ISTAR Division, UAV Business Unit Elbit Conform, citat de MAS, România a cerut informaţii guvernului israelian pentru achiziţia de UAS-uri. Elbit fabrică deja componente ale produselor sale finite în România, la fabricile sale din Bacău. Oficialul de la Elbit a punctat faptul că la începutul acestui an s-ar putea semna documentele dintre România şi Israel, iar  drona ”Hermes 450” este cea mai potrivită nevoilor armatei române.

Elbit Systems, împreună cu Avioane Craiova şi Romaero, au semnat, în luna mai 2020, un Memorandum de Înţelegere pentru cooperare în domeniul Sistemelor de Avioane fără pilot (UAS).

În 2016, MApN a achiziţionat patru drone ”Phoenix 30” cvadrimotoare de la compania americană UAV Solutions, în baza unui contract atribuit de armata SUA în cadrul programului pentru vânzarea de echipamente militare în străinătate. Dronele ”Phoenix 30” cântăresc 6 kilograme, capacitatea individuală de încărcare fiind de maxim 0,9 kilograme. UAV-urile sunt echipate cu camere cu senzori optici şi infraroşu ”Dragon View” şi un sistem de control de la sol. UAV-urile au o autonomie de 30-35 de minute.

Pe lângă aceste sisteme, România deţine şi un număr de aeronave ”Shadow 600” care au fost operate în teatrele de operaţii.

În acest timp, forţele militare poloneze intenţionează să cumpere 12 avioane fără pilot cu rază medie în cadrul programului ”Gryf”, câteva UAS de luptă şi recunoaştere în cadrul programului ”Zefir” şi avioane fără pilot cu aterizare şi decolare verticale, cu rază mică, pentru marină, în cadrul programului ”Albatros”.

Armata poloneză are deja drone ”FlyEye”, folosite de forţele pentru operaţii speciale şi de unităţile de tancuri şi artilerie pentru misiuni de recunoaştere, conducerea focului şi căutare-salvare, dar şi UCAV-uri ”Warmate”, cu capabilităţi de recunoaştere, dar şi de lovire foarte precisă. Ambele tipuri de UAS au fost realizate de firma poloneză WB Group. În 2018 şi 2019, compania poloneză WB Group a primit două comenzi pentru realizarea a 48 de mini-drone pentru forţele teritoriale, care sunt formate din voluntari.

Pe lângă aceste achiziţii, România ar trebui să îşi îndrepte atenţia şi către punerea bazelor, din punct de vedere conceptual, ale măsurilor C-UAS. Dezvoltarea doctrinară a unor concepte, testarea acestora în cadrul exerciţiilor tactice, precum şi actualizarea lor, sunt condiţii esenţiale şi necesare pentru combaterea cu succes a UAS-urilor la toate nivelurile şi de către toate unităţile.