VIDEO. Trei rachete au fost lansate spre capitala afgană Kabul, în timpul rugăciunilor pentru Eid al-Adha
Andreea SoareTrei rachete au fost lansate spre capitala afgană Kabul, marţi, aterizând lângă palatul prezidenţial, în timpul rugăciunilor făcute în aer liber pentru sărbătoarea musulmană Eid al-Adha, au declarat oficialii şi agenţiile de presă, însă nu este clar cine s-a aflat în spatele atacului, transmite Reuters.
Cele trei rachete au aterizat în afara palatului prezidenţial şi nu au fost înregistrate victime, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Mirwais Stanekzai.
Atacul a întrerupt rugăciunile făcute în aer liber. Preşedintele afgan se afla în primul rând.
Missiles attack near Presidential Palace during Eid prayers in #Kabul pic.twitter.com/gfTOQvCn8C
— Syed Naeem Abbas (@SNaeemAbbas) July 20, 2021
Rugăciunile au continuat în ciuda sunetelor exploziilor, iar preşedintele Ghani a susţinut un discurs ulterior, potrivit agenţiilor locale de presă.
Spre deosebire de anii trecuţi, talibanii nu au declarat încetarea focului în timpul sărbătorii Eid.
Luni, 15 misiuni diplomatice din Afganistan şi reprezentanţii NATO au cerut talibanilor să oprească ofensiva asupra forţelor armate afgane, la câteva ore după ce insurgenţii nu reprezentanţii guvernului afgan au încheiat negocierile din Doha fără să ajuungă la un acord.
Please read our joint statement with 🇦🇺🇨🇦🇨🇿🇩🇰🇪🇺🇫🇮🇫🇷🇩🇪🇮🇹🇯🇵🇰🇷🇳🇱🇪🇸🇸🇪🇬🇧 + @NATOscr calling for the Taliban to end its ongoing military offensive. pic.twitter.com/0e9PTz4yS0
— U.S. Embassy Kabul (@USEmbassyKabul) July 19, 2021