VIDEO: Egiptul transmite un mesaj Turciei prin exerciţii de amploare la Mediterană
Florin JipaMarina egipteană a desfăşurat, în week-end, un exerciţiu de amploare în Marea Mediterană, inclusiv o secvenţă de desant maritim, conform purtătorului de cuvânt al ministerului de resort, Tamer al-Refai.
Au fost folosite nave de asalt, portelicoptere din clasa Mistral, fregate din clasa Gowind şi Perry submarine din clasa germană 209 şi diferite tipuri de aeronave: elicoptere Apache, Kamov, Chinook şi avioane F-16.
În ultimii ani, armata Egiptului a încheiat contracte pentru achiziţii de echipamente militare cu Franţa, SUA, Germania, dar şi cu Rusia de unde vrea să achiziţioneze avioane Su-35.
Relaţiile dintre Egipt şi Turcia s-au răcit după intervenţia militarilor turci în Libia de partea Guvernului Acordului Naţional (GNA) din Tripoli, recunoscut de ONU.
Sprijinul Turciei acordat GNA a dat peste cap asaltul asupra Tripoli al forţelor loiale lui Haftar, care este sprijinit de Rusia, Emiratele Arabe Unite şi Egipt.
Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a ordonat, la finalul lunii trecute, ca armata să fie pregătită pentru a intra în Libia, dacă este necesar.
El a spus că ţara sa are dreptul legitim să desfăşoare orice misiune în afara ţării, în timp ce inspecta o unitate militară de la graniţa cu Libia.
Abdel Fattah al-Sisi a făcut referire la faptul că terorişti şi militanţi străini ameninţă graniţa de vest a ţării, care se învecinează cu Libia pe o distanţă de aproximativ 1.200 km.