VIDEO | Dumitru Prunariu – interviu 39 de ani de la primul zbor în spaţiu
Florin JipaDumitru Dorin Prunariu este primul şi singurul cosmonaut român. La 14 mai 1981 a devenit primul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spaţial „Intercosmos” şi a petrecut în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute.
Am stat de vorbă cu Dumitru Prunariu care a povestit despre selecţia, antrenamentul şi misiunea de acum 39 de ani. Prunariu a spus că ar fi bucuros dacă un tânăr i-ar călca pe urme: "Am cunoştinţe, prieteni chiar, corespondenţi, care îmi afirmă cu multă tărie: „vreau să fiu al doilea cosmonaut român” şi le doresc din toată inima celor care vor avea posibilitatea să fie supuşi unui program de selecţie pentru spaţiul cosmic şi ulterior să zboare în cosmos. Este adevărat că noi fiind membri cu drepturi depline ai Agenţiei Spaţiale Europene, vom avea posibilitatea să participăm la următoarele selecţii de cosmonauţi în cadrul acestei agenţii."
Singurul cosmonaut român ne-a explicat şi ce l-a marcat la primul zbor în spaţiu: "ceea ce rămâne însă şi ceea ce marchează gândirea ulterioară a celor care au fost în spaţiul cosmic este imaginea unitară a Pământului. De acolo de sus îl vezi ca pe un glob fără graniţe, care arată frumos dar poţi să desluşeşti zonele rănite. Rănite de oameni, rănite de fenomene naturale. Îţi dai seama că acest Pământ este casa noastră, a tuturor, că este singura casă pe care o avem."