VIDEO Concluziile specialiştilor Monitorului Apărării şi Securităţii la finalul summitului NATO de la Londra

Experţii Monitorului Apărării şi Securităţii (MAS) au analizat Declaraţia comună adoptată la finalul summitului NATO de la Londra şi au dezbătut îndoielile ridicate asupra viitorului Alianţei, dar şi cât de real este pericolul destrămării „bătrânei” înţelegeri. Cu un început tensionat, dar cu un deznodământ la polul opus, plin de speranţă, cel puţin în scris, liderii statelor membre ale NATO au adoptat o Declaraţie în care şi-au reafirmat angajamentul solemn consacrat în Articolul 5 al Tratatului fondator de la Washington, potrivit căruia ”un atac împotriva unui aliat este un atac împotriva tuturor”.

Sursă foto: Mediafax

Colonelul Niculae Iancu, analist MAS, consideră ”absolut de salutat” faptul că la finalul summitului de la Londra a fost reafirmată securitatea Alianţei. „În anii anteriori, nu ne uitam cu foarte mare atenţie la primele articole ale declaraţiei finale. De data aceasta, citim cu foarte mare atenţie o declaraţie de la finalul unui summit, începând de la primul articol şi până la ultimul, pentru a ne asigura că descoperim acelaşi angajament”, a spus Niculae Iancu, fost rector al Academiei Naţionale de Informaţii.

„În final, lucrurile s-au rezolvat pentru că au folosit arta compromisului, pentru că fiecare dintre marii lideri ai lumii care au participat au venit cu perspective proprii vizavi de ceea ce ar trebui să se întâmple în NATO”, a apreciat generalul Ştefan Oprea, fost şef al Reprezentanţei militare la NATO şi UE, prezent în platoul Monitorului Apărării şi Securităţii. 

În opinia profesorului Sergiu Medar, la Londra a fost „un fel de summit care deschide porţi în continuare, care deschide o bună perspectivă pentru viitor, „deşi toată lumea pleca cu ideea că va fi un summit contondent, nu a fost, ceea ce este foarte bine”.

Cei 29 de şefi de state şi guverne aliate NATO s-au reunit pe 3-4 decembrie la Londra pentru a marca aniversarea a 70 de ani de la semnarea Tratatului şi 30 de ani de la căderea Cortinei de fier, însă a fost prima consfătuire a aliaţilor după declaraţia preşedintelui Marcon că alianţa se află în „moarte cerebrală” şi presiunea preşedintelui american la adresa aliaţilor europeni privind împărţirea poverii financiare. Declaraţia alcătuită din 9 paragrafe recunoaşte spaţiul cosmic drept domeniu operaţional de luptă şi reprezintă primul document oficial aliat în care este menţionată China şi care admite ”influenţa crescândă” a acesteia şi deopotrivă ”provocările şi oportunităţile” pe care politicile internaţionale al Chinei le generează.

În final, liderii l-au mandatat pe secretarul general Jens Stoltenberg să lanseze şi să coordoneze un proces de reflecţie pentru consolidarea dimensiunii politice a NATO şi au stabilit că se vor reuni, din nou, în 2021.

Invitaţii Monitorului Apărării şi Securităţii au fost:

Profesorul universitar Sergiu Medar, general, fost şef al Comunităţii de Informaţii, cu vastă experienţă în domeniul Intelligence şi Business Competitive Intelligence;

Generalul Ştefan Oprea, fost şef al Reprezentanţei militare la NATO şi UE;

Colonelul Niculae Iancu, specialist în domeniul securităţii naţionale, cu o expertiză militară în ceea ce priveşte NATO.

Redăm mai jos dezbaterea MAS:

D-le Sergiu Medar, credeţi că declaraţia preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, a avut darul de a accelera lucrurile din interiorul NATO prin care să-i facă pe aliaţi să se gândească dacă au elemente comune care îi leagă sau dimpotrivă sunt diferende care îi separă?

Sergiu Medar: N-aş putea spune că declaraţia a accelerat poziţia NATO, dimpotrivă NATO a avut o poziţie extrem de elegantă şi diplomatică pentru că se ştia că trebuia să se răspundă la nefericita declaraţie a lui Macron. Au răspuns, cum de altfel au răspuns şi la alte summit-uri, cu necesitatea adaptării NATO. 

Bineînţeles că în permanenţă a apărut un paragraf în care se spunea că NATO trebuie să ţină cont şi să ţină pasul cu schimbările mondiale. Acum a apărut mai puternic punctat şi care s-a încheiat şi răspunsul la declaraţia lui Macron, într-un fel, deşi după părerea mea nu era necesar un răspuns direct, şi răspunsul care l-a dat NATO a fost excelent. Acest lucru se poate vedea prin faptul că s-a propus înfiinţarea unei comisii, o structură de reflecţie în care să se vadă care vor fi în viitor ameninţările şi, în funcţie de ameninţări, care vor fi răspunsurile şi ce atitudine proactivă pe fiecare domeniu trebuie să ia NATO, pentru că NATO nu trebuie să fie o alianţă reactivă, ci o alianţă proactivă.

D-l Oprea, finalul reuniunii a avut darul să unifice, să creeze o unitate între aliaţi?

Ştefan Oprea: Eu sunt convins de lucrul acesta pentru că aşa cum reiese din declaraţia finală se dovedeşte că statele membre NATO au reuşit într-o declaraţie scurtă, spre deosebire de cea din 2018, să demonstreze că există o unitate de opinii chiar dacă începutul a fost un pic mai tumultos.

În final, lucrurile s-au rezolvat pentru că au folosit arta compromisului, pentru că fiecare dintre marii lideri ai lumii care au participat au venit cu perspective proprii vizavi de ceea ce ar trebui să se întâmple în NATO. Totuşi, finalul a demonstrat că printr-o artă a compromisului au reuşit să ajungă la performanţa ca declaraţia comună să reprezinte un punct de vedere comun pentru toţi membrii alianţei. 

În privinţa declaraţia preşedintelui Macron ar fi sensibilizat acţiunile în cadrul NATO ci această declaraţie a reuşit să creeze, pe lângă acest grup de reflecţie de care vorbea dl general, un apetit pentru o revizuire a strategiei viitoare a NATO, cea anterioară a fost creionată în 2010 de această dată necesită o revizuire din cauză că situaţia actuală este total diferită de cea de acum 10 ani. 

D-le Iancu, cum vedeţi deschiderea NATO către două noi orizonturi, cum se raportează alianţa la China şi declararea spaţiului cosmic ca frontieră de apărare, două premiere pentru organizaţie?

Niculae Iancu: Două teme foarte sensibile, într-adevăr, având în vedere că NATO este o alianţă militară la origini, a fost constituită la finalul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a proteja interesele occidentalilor, lumii libere, în faţa ascensiunii pericolului sovietic. Această amprentă geografică a manifestării Alianţei Nord Atlantice a dăinuit în mod firesc până la finalul Războiului Rece, dar după finalul său, odată cu redefinirea profilului strategic al alianţei, NATO a continuat să existe şi, mai mult, majoritatea analiştilor de securitate apreciază că dezvoltarea, întărirea poziţiei NATO, a condus şi la o consolidare a securităţii şi apărării europene. Pornind de la această reflecţie geografică, aducerea în dezbaterea aliată a unui actor global, aşa cum este China, dar care din perspectivă geografică este poziţionat poate chiar şi dincolo de orizontul strategic de interes al aliaţilor pentru protejarea teritoriului spaţiului euro-atlantic, reprezintă un nou tip de gândire şi abordare a problemelor strategice de securitate.

Probabil că am putea vedea această premieră ca fiind o nouă formă de manifestare a Alianţei ca actor global. Şi dacă acceptăm această perspectivă globală a prezenţei Alianţei în interiorul sistemului internaţional, atunci şi interesul pentru spaţiul cosmic capătă legitimitate. Sunt teme care în ziua de astăzi sunt foarte dezbătute în domeniul securităţii internaţionale, fiind considerate origini ale transformărilor pe care le suferă ordinea globală astăzi şi posibili precursori ai unei noi ordini mondiale.

În ceea ce priveşte declaraţia preşedintelui Macron, acesta a vrut în primul rând să se adreseze spaţiului european şi nu spaţiului NATO. Practic, declaraţia sa vizează cu prioritate consolidarea unui profil de securitate şi apărare mai relevant pentru UE. Este un fel de apel adresat statelor membre ale UE pentru întărirea profilului lor de securitate şi apărare în interiorul NATO, în contextul în care cel puţin domnia sa presupune că relaţiile transatlantice se redefinesc, urmare a unei politici considerate tranzacţionale promovate de administraţia Trump, se redefinesc ca urmare a apariţiei unei noi factori de insecuritate, atât în interiorul spaţiului euroatlantic cât şi în proximitatea acestuia.

Faptul că la finalul summitului de la Londra a fost reafirmată securitatea Alianţei este absolut de salutat. În anii anteriori, nu ne uitam cu foarte mare atenţie la primele articole ale declaraţiei finale, fiind expresii de natură politică care reconfirmau angajamentul politic firesc al statelor membre şi care asigurau trecerea către aspecte mult mai pragmatice de securitate aflate pe agenda fierbinte a momentului. De data aceasta, citim cu foarte mare atenţie o declaraţie de la finalul unui summit, începând de la primul articol şi până la ultimul, pentru a ne asigura că descoperim acelaşi angajament al statelor aliate, acelaşi tip de voinţă care a motivat existenţa alianţei pe parcursul celor 70 de ani.

D-le Medar, cele două noi teme introduse au rolul de revigorare a NATO?

Sergiu Medar: La început NATO a fost o alianţă militară care trebuia să apere un grup de state democratice, cu o democraţie dovedită, faţă de agresiunile care puteau să vină în zona Uniunii Sovietice, între timp aceasta a devenit o alianţă de securitate. Exact aşa cum se subliniază şi în actuala declaraţie după summitul de la NATO, adică alianţa nu mai apără numai suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a statelor, ci şi valorile pe care le împărtăşesc, inclusiv cele democratice, drepturile omului, libertăţile individuale, statul de drept. 

Lucrul acesta a fost subliniat în declaraţie, dar nu numai acum, ci şi în 2018 şi înainte. A apărut într-adevăr ca provocare China, care este privită dar sub aspectele economice, iar de securitate, acolo la ei, undeva în sud-estul Asiei, lucruri care nu sunt intru tocmai adevărate şi lucrurile evoluează şi ar trebui toţi să fim foarte atenţi la evoluţiile Chinei şi mai ales ale relaţiei Chinei cu Rusia. Pe data de 2 decembrie, s-a deschis robinetul de gaze lichefiate care pleacă din Rusia către China, care trebuie într-un final să ajungă la Shanghai, 3000 de km urmând să fie puşi în funcţiune încă 8000 de km, dar ce trebuie urmărit că exact în aceeaşi zi, de 2 decembrie, China a introdus sancţiuni Statelor Unite pentru implicarea SUA în activităţile ONG-urilor din Hong Kong. Lucrurile nu au fost planificate să se întâmple în aceeaşi zi, după părerea mea, dar faptul că ele au avut loc în aceeaşi zi, este un element semnificativ pe care ar trebui să-l băgăm în seamă. 

În acelaşi timp pot spune că acest summit, şi declaraţia finală a lui, a fost un fel de summit care deschide porţi în continuare, nu fixează nişte elemente operaţionale aşa cum a fost summitul din 2018. În acelaşi timp trebuie considerat că este un summit comemorativ. Pot fi adresate felicitări tuturor delegaţiilor şi reprezentanţilor că într-adevăr au făcut o comemorare a 70 de ani de la înfiinţarea NATO. Faptul că nu au fost în plen şi nici alături de plen manifestări care să-şi exprime în mod debordant nemulţumirile sunt elemente care să arate să toată lumea a înţeles că este un summit aniversar.

D-le Oprea, faptul că a fost un summit aniversar, aceasta să fie explicaţia faptului că nu a existat nicio declaraţie aparte faţă de acţiunile Turciei?

Ştefan Oprea: E bine să lăsăm în nota aceasta a aniversării, dar să nu uităm că în aprilie s-a mai făcut încă o dată aniversare a celor 70 de ani împliniţi de NATO, de la naşterea acestei organizaţii, e adevărat că a fost la un alt nivel, dar s-a dorit ca în decembrie să se marcheze la nivelul şefilor de state şi de guverne exact acelaşi eveniment. Dar nu a fost întâmplătoare această alegere, ca în decembrie să se desfăşoare. 

Se dorea ca acest summit să materializeze intrarea Macedoniei de Nord în NATO, întâmplarea face ca acest lucru să nu fie realizabil la acest moment. Dacă şi acest lucru s-ar fi întâmplat este firesc ca aprecierile la adresa summitului să fi fost mult mai elogioase pentru că apetitul pentru intrarea în organizaţie este încă suficient de mare. Sunt state care aşteaptă de ani buni, şi cu eforturi deosebite pe care le fac intern să acceadă la organizaţie, deci apetitul există. Am spus, anterior, că s-a reuşit în cadrul summitului ca la nivelul şefilor de state şi de guverne să se găsească şi o soluţie pentru a rezolva problemele. Ştim bine că summitul a început şi cu această problemă a relaţiilor dintre Turcia şi SUA şi în previziunile pe care le-am făcut într-un articol în care am pus că această dispută va avea un efect hotărâtor asupra summitului, totuşi reuniunea a reuşit să treacă peste acest impediment şi a trecut foarte bine printr-un compromis. 

Compromisul că NATO a recunoscut terorismul în toate valenţele sale şi, ca urmare, Turcia şi-a retras veto-ul pe planul de contingenţă din zona Baltică şi în condiţiile acestea lucrurile au fost rezolvabile de ambele părţi, e adevărat, cu compromisuri, dar benefic.

D-le Iancu, cum vedeţi acel dineu spectaculos pe care Trump l-a dat în cinstea ţărilor care alocă 2% din PIB la apărare. Are România un beneficiu în acest context?

Niculae Iancu: Urmare a unui astfel de moment, România apare şi în plan internaţional ca parte a grupului de state care îşi îndeplinesc angajamentul faţă de alianţă în ceea ce priveşte contribuţia cu 2% din PIB pentru apărare. Acest grup de state este în creştere. De altfel, reprezintă un angajament al tuturor statelor membre asumat în urmă cu câţiva ani. Orizontul de timp până la care este aşteptată creşterea contribuţiei tuturor statelor membre până la acest nivel este 2024, chiar dacă între timp Germania a anunţat că probabil va atinge un astfel de palier după 2030.

Organizarea unui asemenea eveniment informal poate fi percepută şi ca o formă de recompensă pentru acele state membre care au găsit resursele de natură politică şi economică necesare pentru a putea să pună în practică un astfel de angajament şi eu cred că este foarte bine că România se găseşte pe această listă. Aşa cum bine ştiţi, alături de angajamentul global de contribuţie cu 2% din PIB la apărare, există şi un aspect de natură tehnică, care se referă la contribuţia cu minim 20% (din cei 2%) la achiziţia de echipamente militare care să conducă la creşterea capabilităţilor militare ale alianţei în anii ce vor urma. Proiectarea acestor repere de putere porneşte de la acest angajament de natură financiară şi evident că depinde de felul în care fiecare stat membru va reuşi să operaţionalizeze viitoarele sisteme de armament.

De altfel, în 2018 se realizează o premieră din punct de vedere financiar la nivelul alianţei, este atins pragul de 1000 de miliarde de dolari, buget comun al tuturor statelor membre alocat apărării. Se cunoaşte că din această mie de miliarde, aproximativ 70% revin SUA, a căror buget pentru apărare este undeva în jurul valorii de 700 de miliarde de dolari, iar toate celelalte 28 de state împreună cumulează diferenţa. Este interesant de urmărit aceste cifre pentru că, spre exemplu, înainte de finalul Războiului Rece distribuţia între SUA şi statele europene era echilibrată, 50% din bugetul total era asigurat de SUA şi 50% de statele europene.

Este vorba despre bugetul total alocat apărării şi nu despre bugetul aliat. Am făcut această menţiune pentru că de multe ori din perspectivă tehnică prin buget aliat înţelegem fondurile puse în comun de statele membre pentru funcţionarea organismelor şi comandamentelor militare ale alianţei.

Deci, practic resursele alocate apărării sunt în creştere. Această creştere ar mai aduce în atenţie încă o valoare, bugetul total al Alianţei reprezintă peste 60% din bugetul global total alocat apărării.

Ca urmare, se poate spune că Alianţa menţine un ascendent în alocarea de resurse financiare pentru apărarea comună, la nivel global. Acest reper de natură financiară subliniază şi un angajament de natură politică al aliaţilor.

În privinţa relaţiei China-NATO, încercând să aduc în atenţie şi o tuşă legată de dezbaterile din ultima perioadă referitoare la creionarea unui viitor tratat de neproliferare nucleară. Aşa numitul Nou START, care este în funcţiune şi îşi va încheia aplicabilitatea în 2021. Rusia, preşedintele Putin, deja a făcut o ofertă, a anunţat public disponibilitatea sa pentru a prelungi un astfel de tratat, dar intenţia Washingtonului este ca în orice formă de angajament viitor pentru neproliferare nucleară să participe şi China.

De aceea, prezenţa Chinei ca actor global de interes pentru Alianţa Nord-Atlantică, cu ambele dimensiuni ale sale, adică şi oportunitate şi provocare, are legătură şi cu atragerea Chinei în interiorul tratatelor de natură militară şi de securitate care se vor încheia în perioada următoare.

Ce rol mai joacă Rusia şi care sunt ameninţările pe care le poate aduce la adresa NATO?

Sergiu Medar: Rusia rămâne în continuare o ameninţare la NATO şi anume, au fost menţionate în declaraţie acţiunile agresive generate de Rusia ca ameninţare la NATO. Însă, în summitul din 2018, problema Rusiei sau ameninţarea Rusiei a fost dezbătută pe 7 paragrafe, aici este într-un singur paragraf, nouă cuvinte, ceea ce înseamnă o atitudine mult mai soft. S-ar putea ca această atitudine să fie legată şi de declaraţiile lui Putin care spunea că este oricând dispus la un dialog cu NATO sau declaraţiile secretarului general al NATO, Stoltenberg, în care spunea că NATO este dispusă pentru un dialog cu Rusia. Acum care ar putea fi condiţiile acestui dialog, rămâne de văzut. 

În ceea ce priveşte statele europene, eu care, poate sunt mai suspicios aşa, la ora actuală este o mare dispută în vestul Europei, securitate europeană cu Rusia sau împotriva ei. Faptul că această declaraţie a fost mai soft, ne apropie de un dialog, ceea ce nu e rău, adică sunt cheltuieli mult prea mari de ambele părţi care s-ar potrivi pentru o cauză mai bună, dar în acelaşi timp trebuie văzut în ce condiţii şi cum va fi acest dialog cu Rusia. Rusia este o ameninţare pe toate planurile, şi din punct de vedere militar şi din punct de vedere al războiului hibrid şi al manipulării alegerilor.

Cum aţi descrie în două cuvinte acest summit?

Sergiu Medar: Din punctul meu de vedere un summit al unităţii, al recunoaşterii şi întăririi ideii de apărare colectivă şi care deschide o bună perspectivă pe viitor, deşi toată lumea pleca cu ideea că va fi un summit contondent, nu a fost, ceea ce este foarte bine.

Ştefan Oprea: Într-adevăr, şi eu vreau să concluzionez într-o notă de optimism vizavi de ceea ce s-a întâmplat la acest summit, pentru că el a demostrat că lucrurile pot continua. Chiar dacă a împlinit 70 de ani, NATO este o organizaţie vie care are şansa adaptându-se la mediul contemporan să-şi dezvolte activitatea pe o perioadă mult mai îndelungată. Vorbeam de Rusia, uitând că în ecuaţie a apărut şi China, o altă putere globală care intră în preocupările NATO. E adevărat că nu mai putem vorbi de o singură ameninţare, până acum a fost declarată Rusia ca ameninţare pentru NATO, deja lucrurile se complică şi creează o altă perspectivă pentru viitor. Cu aceste două puteri globale în ecuaţia de securitate, NATO are mult de lucru pentru viitor. Deci viitorul sună bine, pentru că există posibilitatea să se găsească soluţii, chiar şi utilizând compromisul, pentru a-şi demonstra utilitatea şi viabilitatea. 

Niculae Iancu: Doar o scurtă referire la Rusia pentru a mă ajuta la concluzia finală. Din punctul meu de vedere Rusia rămâne un principal pericol pentru alianţa Nord-Atlantică, sau pentru a urma discursul politic al Bruxellesului, aşa cum declară secretarul general al NATO, acţiunile Rusiei sunt cele care reprezintă pericole evidente la adresa securităţii spaţiului euro-atlantic.

Atât timp cât acţiunile Rusiei vizează amplificarea stărilor de tensiune şi în interiorul spaţiului transatlantic ar trebui ca declaraţiile finale şi angajamentele politice să se refere în mod semnificativ la aceste pericole, pentru a putea fi identificate ulterior politicile eficiente care să conducă la contracararea lor. 

De aceea, aş spune, în concluzie, că pentru mine summitul de la Londra este un summit al încrederii, într-o lume în care factorul dominant al relaţiilor internaţionale astăzi este neîncrederea.