27 mai 2020

VIDEO: Comandorul Ioan Mischie, primul comandant al primului Detaşament de elicoptere ce a activat vreodată într-o misiune ONU, în Mali

Florin Jipa

Din luna octombrie 2019, România contribuie, timp de un an la eforturile internaţionale de menţinere a păcii cu un detaşament al Forţelor Aeriene format din 120 de militari şi 4 elicoptere IAR-330 Puma L-RM participant la Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA).

Comandorul Ioan Mischie, primul comandant al primului Detaşament de elicoptere ce a activat vreodată într-o misiune ONU, ne-a spus că cel mai greu moment a fost când „a trebuit să trecem de la starea de pace la starea de conflict, o realitate crudă, care nu se putea compara cu nimic din ceea ce ştiam până în acel moment.”

Referitor la elicopterele, comandorul Ioan Mischie a spus că cele patru aparate IAR-330 Puma L-RM, participante la Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA), au trecut printr-o modernizare ce le-a permis piloţilor să-şi îndeplinească fără probleme misiunile într-un mediu cu o climă extremă.