22 februarie 2019

Vicepreşedintele Venezuelei, Delcy Rodriguez, probabil va efectua o vizită în Rusia

Mihai Draghici

Vicepreşedintele Venezuelei, Delcy Rodriguez, ar putea efectua în curând o vizită la Moscova, afirmă surse citate de agenţiile de presă Interfax şi Reuters.

Rusia este principalul susţinător al Administraţiei din Venezuela, condusă de preşedintele Nicolas Maduro.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculaţiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că preşedintele Donald Trump menţine "toate opţiunile". De asemenea, China, Turcia, Cuba şi Siria îl susţin pe Nicolas Maduro.

Italia şi Grecia au semnalat că nu îl vor recunoaşte pe liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, drept preşedinte interimar, avertizând că trebuie evitat un război precum cel din Libia.