14 februarie 2025

Vice-preşedintele american, de pe scena conferinţei de securitate de la Munchen, vorbeşte mai mult despre România decât despre Ucraina: Suntem într-un moment atât de rău încât România a anulat alegerile prezidenţiale

Andreea Soare

Vice-preşedintele american, J. D. Vance, a vorbit la conferinţa de securitate de la Munchen mai mult despre alegerile prezidenţiale din România decât despre situaţia din Ucraina sau securitatea Europei.

Sursă foto: Mediafax

„Un fost comisar european a apărut la TV recent şi a părut mulţumit că guvernul român a anulat alegerile. A avertizat că, dacă lucrurile nu merg conform planului, acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în Germania. Aceste declaraţii sunt şocante. Ni s-a spus, timp de mulţi ani, că tot ceea ce am construit şi împărtăşim este pentru valorile noastre comune, democratice. Totul, de la politica faţă de Ucraina până la cenzura digitală este construit ca o apărare pentru democraţie. Dar când vedem curţile de judecată europene că anulează alegeri şi  foşti oficiali care ameninţă să anuleze altele ne întrebăm dacă nu cumva tindem spre standarde prea înalte”, a spus vice-preşedintele american.

„Suntem într-un moment atât de rău încât România a anulat alegerile prezidenţiale în baza unor suspiciuni slabe ale agenţiilor sale de informaţii şi a unei presiuni foarte mari din partea altor state. Din câte înţeleg, motivul era că dezinformarea rusă a „infectat” alegerile prezidenţiale. I-aş ruga pe prietenii noştri români să se gândească în perspectivă. Putem să credem că este greşit ca Rusia să cumpere promovare pe social media pentru a influenţa alegerile. Şi noi credem asta. Puteţi da vina pe lumea întreagă. Dar dacă democraţia voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari şi promovare digitală din alt stat atunci nu era îndeajuns de puternică (n.r. democraţia)”, a mai spus acesta, care a subliniat că: „Exprimarea unor păreri nu înseamnă interferenţă în alegeri”.

Oficialul american a vorbit şi despre ce înseamnă democraţia din perspectiva sa: „Democraţia înseamnă că vocea poporului contează. Să crezi în democraţie înseamnă să înţelegi că fiecare votant este înţelept, că are o voce”.