15 iulie 2020

Va fi Rusia cu noua sa Constituţie mai primejdioasă pe plan extern? Şi dacă nu, la ce i-ar trebui ”Yalta–2”?

Cristian Eremia

Manevra de politică internă a liderului de la Kremlin de revizuire a Constituţiei pentru conservarea puterii sale politice absolute s-a derulat conform planului. Oricât de discutabilă ar fi corectitudinea tehnologiei electorale a lui Putin, rezultatul este esenţial pentru proiecţia puterii sale politice în stat pe termen lung. Este de notorietate că liderul rus preferă numai rezultate electorale cu procente foarte mari, care să-i confere în faţa tuturor politicienilor şi elitelor ruse acea legitimitate de mare calibru pentru deciziile şi acţiunile sale ulterioare – ”puterea acordată direct de popor”. Acum, când lucrurile au fost aşezate, Putin a trecut la stabilirea ţintelor de dezvoltare strategică a statului până în 2030. În plan extern, Putin doreşte să preia iniţiativa şi să organizeze un summit ”Yalta-2”, pentru a tranşa cu alte patru puteri nucleare o nouă ordine mondială.

Sursă foto: Profi Media

I. Falsul transfer de putere la Kremlin şi prezervarea puterii politice absolute.

Aşadar, liderul de la Kremlin a realizat încă un proiect de anvergură, reuşind să deruleze referendum-ul pentru revizuirea Constituţiei în plină pandemie. Reţelele puterii centrale la nivelul sibiecţilor Federaţiei au mobilizat şi de această dată cu instrumentele puterii locale o mare majoritate a populaţiei ruse, denumită simbolic de unele cercuri ”Majoritatea lui Putin 3.0” tocmai pentru a puncta a treia sa mare victorie electorală. Moscova a anunţat oficial că aproape 78% din voturi au fost ”pentru” modificările lui Putin. Tot oficial, la urne s-ar fi prezentat - în premieră pe durata unei săptămâni, circa 68% dintre cetăţeni. Cel mai important proiect al lui Putin după 20 de ani de lider incontestabil în Rusia a fost validat. Important, deoarece una dintre modificări prevede că Putin mai poate primi în 2024 două mandate la Kremlin, adică până în anul 2036.

Preşedintele Putin declara înaintea acestui plebiscit că schimbările în Constituţie se vor produce doar dacă va fi obţinută o mare majoritate a voturilor. Este un lucru cu care Putin a obişnuit deja publicul rus şi auditoriul extern – voturi în majoritate absolută, pentru a avea întrega legitimitate şi libertate de a conduce statul aşa cum doreşte. Votul a fost boicotat de opoziţia rusă activă (sancţionată apoi de regim prin forţă), iar schimbările constituţionale au fost criticate de experţi juridici ca fiind cel puţin contradictorii şi că ar servi numai intereselor lui Putin. Reţelele de socializare ruse au fost inundate de imagini care arătau secţii de votare ad-hoc instalate pe maşini şi autobuze parcate, în parcuri, pe terenuri de fotbal sau în corturi. Observatori locali constatau că votul a fost o formalitate, funcţionarea mecanismelor de control asupra corectitudinii plebiscitului fiind practic imposibilă. Unele voci locale sugerau că aceste lucruri vor duce la scăderea abruptă a popularităţii lui Putin în societate, deşi ce mai contează acum astfel de detalii?

Această revizuire[1] readuce un pivot conservator şi naţionalist în linie cu determinarea preşedintelui anunţată din 2012, de a se concentra pe apărarea fermă a ceea ce el numeşte ”valorile tradiţionale ale Rusiei” – susţinerea credinţei ortodoxe şi a valorilor familiei tradiţionale, opoziţia faţă de minoritatea homosexuală, denunţarea liberalismului şi democraţiei în stil occidental ca model politic şi societal. Acestea şi multe altele sunt reflectate în pachetul de amendamente care cuprinde peste 200 de modificări ale Constituţiei ruse, care au fost susţinute evident de o campanie de promovare realizată de mass-media de stat şi de canalele de socializare pro-Kremlin.

Dincolo de semnalarea unui curs conservator pentru Rusia, amendamentele oferă lui Putin posibilitatea de a implementa cu putere extinsă planurile sale pentru Rusia, opţiunea de a candida pentru încă două mandate, imunitate juridică în caz de demisie şi lasă deschise alte căi pentru conservarea puterii sale politice, inclusiv un rol potenţial de lider al Consiliului de Stat (re)constituit şi consolidat. Putin a pus tot acest proces în mişcare din timp, anunţând modificările constituţionale într-un discurs pe 15 ianuarie a.c., ocazie cu care a schimbat, surprinzător, guvernul Medvedev. La 10 martie, parlamentarul Valentina Tereshkova - prima femeie rusă cosmonaut, a propus formularea care oferea lui Putin încă două mandate, confimată apoi de Curtea Constituţională. O zi mai târziu, documentul a fost aprobat de ambele camere parlamentare. Având în vedere rezultatele referendumului, Putin a semnat la 3 iulie decretul cu amendamentele respective, astfel încât, din 4 iulie Rusia are practic o nouă Constituţie. Şi, desigur, nici vorbă de ”transfer” de putere la Kremlin.

După anunţarea rezultatelor, Putin a mulţumit cetăţenilor ”responsabili” pentru vot, deoarece Rusia ar mai avea multe de făcut pentru modernizarea statului. "În multe feluri suntem încă foarte vulnerabili...avem nevoie de stabilitate internă şi timp pentru a consolida ţara" – nota liderul rus, adăugând ”autocritic” că sunt multe probleme nerezolvate, mulţi oameni se confruntă adesea cu nedreptatea şi că ”viaţa arată că adesea sub-performăm, că trebuie să acţionăm...mai precis, mai organizat şi eficient".

Pe plan intern, Putin a redevenit activ. Acesta a recunoscut că în acest an de pandemie ar fi nerealist să se pretindă că vor fi rezolvate proiecte naţionale mari. După şedinţa  Consiliului pentru dezvoltare strategică, preşedintele Putin a dispus (13 iulie) Administraţiei prezidenţiale ca, ”pe baza rezultatelor votării Constituţiei”, împreună cu guvernul rus, să elaboreze un proiect de decret prezidenţial pentru stabilirea obiectivelor naţionale de dezvoltare până în 2030. Acest plan va trebui să ţină cont de corecţiile aduse proiectelor naţionale pe anul în curs, precum şi de planul de refacere a economiei după criza Covid-19. De fapt, de mai mult timp, Putin a dirijat Guvernul rus spre tehnocraţie - cu alte cuvinte neutralizat politic, căruia i-a transmis ”prin delegare” sarcini administrative şi de conducere operativă a afacerilor interne. Această politică a fost exprimată public, astfel că Putin şi-a permis să fie ”absent” din procesul de coordonare a acţiunilor anti-proteste de stradă, sau în conducerea directă a luptei cu Covid-19. Acest lucru a generat confuzii la nivelul unor cercuri politice şi analitice interne şi externe, care considerau că Putin şi-a pierdut autoritatea internă, căderea sa de la putere fiind o chestiune de timp. Acum se vede că au fost calcule eronate.

 

Constituţia lui Putin, construcţia statală şi politica internă.

Liderul rus a insistat asupra unor modificări ale Constituţiei care ar fi necesare pentru asigurarea ”suveranităţii depline a statului”. În primul rând, a impus un paragraf ca prevederile dreptului şi tratatelor internaţionale, precum şi deciziile organismelor internaţionale să poată acţiona pe teritoriul Rusiei numai în măsura în care acestea ”nu contravin Constituţiei” ruse.

În al doilea rând, au fost stabilite constituţional cerinţe obligatorii pentru persoanele care vor deţine funcţii critice pentru asigurarea securităţii şi suveranităţii ţării, anume pentru şefii subiecţilor Federaţiei, pentru parlamentari, miniştri federali, şefi ai altor organe federale, judecători şi procurori, în sensul că aceştia nu pot avea cetăţenia străină, sau un document care le-ar permite să aibă reşedinţă permanentă pe teritoriul altui stat. Cerinţe şi mai stricte au fost impuse candidaţilor la fotoliul prezidenţial  (cum ar fi reşedinţă în Rusia de cel puţin 25 de ani, absenţa cetăţeniei străine etc.).

Invocând faptul că Rusia este o ţară imensă şi fiecare subiect al Federaţiei are propriile caracteristici şi probleme, Putin a obţinut creaşterea responsabilităţilor guvernanţilor în elaborarea şi adoptarea deciziilor la nivel federal. A fost consolidat prin Constituţie rolul ”Consiliului de Stat” în cadrul statalităţii ruse - un organism ”reînviat” de preşedinte din care fac parte şeful statului, preşedinţii celor două camere parlamentare şi toţi şefii subiecţilor Federaţiei. Au apărut noi prevederi noi pentru Duma de Stat (camera inferioară), care să introduc competenţe mai largi pentru desemnarea întregului guvern.

Preşedintele Putin consideră că toate propunerile sale reprezintă o schimbare foarte profundă a construcţiei statale şi a sistemului politic rusesc. Liderul rus a fost extrem de ferm, cerând imperativ ca Rusia să rămână o republică prezidenţială puternică. Ca atare, preşedintele şi-a păstrat dreptul de a stabili sarcinile Guvernului, precum şi dreptul de a destitui premierul şi miniştrii federali la pierderea încrederii politice. Totodată, preşedintele va ţine sub control direct forţele armate, toate structuri centrale de forţă şi întregul sistem de aplicare a legii. Deci acesta va efectua numirea şefilor tuturor structurilor de forţă, inclusiv ai instituţiilor de justiţie centrale şi locale.

 

Kremlinul vrea o ”Yalta - 2”. În acord cu revizionismul şi neo-imperialismul rus.

Preşedintele Putin a readus în atenţie recent o iniţiativă personală de a organiza un summit ”Yalta – 2”, la care să invite liderii politici ai SUA, Chinei, Franţei şi Marei Britanii. Putin a pregătit terenul pentru această iniţiativă chiar la începutul anului, când se declara ”convins că s-a maturizat...o discuţie serioasă şi directă despre principiile de bază ale unei ordine mondiale stabile”, fără a da însă detalii despre protagonişti. A lansat indirect un apel celor cinci puteri mondiale nucleare ”să arătăm voinţă politică, înţelepciune, curaj” pentru a adopta măsuri care să asigure stabilitatea strategică şi eliminarea premizelor unui război global.

Unele voci semnalează că acest lucru a devenit o obsesie care nu se bazează pe elemente tangibile de politici mondiale, cu atât mai mult cu cât, după 75 de ani, evident arhitectura de securitate a lumii s-a modificat complet. În 1945, şefi de stat se adunaseră la Yalta pentru a împărţi lumea şi zonele de influenţă, pentru a stabili frontiere ale statelor lumii după o mare conflagraţie mondială. Rusia este acum asimilată cu un stat agresor şi nu ca unul victorios într-un război. În plus, după momentul Ucraina 2014, Yalta are şi o altă conotaţie aparte pentru sistemul securităţii europene şi nu numai. Insistenţa lui Putin poate fi interpretată însă ca o încercare - foarte importantă pentru ideologia politică a Kremlinului, de a impune Rusia, printr-un abuz de istorie, ca ”stat victorios” în războiul nedeclarat pentru schimbarea ordinii mondiale şi sistemului de relaţii internaţionale.

Este greu de crezut totuşi că iniţitiva va aduce lui Putin ceea ce doreşte cu adevărat. Sunt mai multe motive pentru care unii lideri nu vor accepta Yalta în acest an. De exemplu preşedintele Trump intră în linie dreaptă pentru alegeri prezidenţiale. Apoi, care lider dintre cei cinci ar fi dispus să intre într-o astfel de poveste proiectată să dea măreţie şi validarea puterii Rusiei, în condiţiile în care nimeni nu doreşte o Rusie puternică. Simbolistic însă, ideea poate avea o anumită priză externă dacă Putin va schimba formularea, prin organizarea unui summit cu cei 5 membri permanenţi din Consiliul de Securitate al ONU, într-un alt oraş şi cu o agendă mai permisivă. Şi dacă toamna aceasta se va dovedi imoportună pentru un astfel de eveniment, atunci primăvara 2021 ar putea fi un orizont de timp mai atractiv. Agenda şi vocabularul comun al unui astfel de summit ar trebui alese cu mare diplomaţie, deoarece este foarte puţin probabil ca celelalte puteri să fie de acord să tranşeze o nouă ordine mondială în actualele circumstanţe ale relaţiilor internaţionale. Mai ales SUA, chiar şi în condiţiile în care la Casa Albă s-ar instala un alt preşedinte.

Există şi alte evaluări, susţinute de mai multe cercuri analitice interesate, care pun în evidenţă o provocare uriaşă pe care ar lansa-o Rusia lui Putin la adresa securităţii mondiale. De exemplu, analistul ucrainian Aleksandr Demcenko acuză în articolul ”Rusia începe războiul global” că, în timp ce întreaga lume încearcă să uite de un război mondial, Putin vrea să reamintească de asta. Se mai reaminteşte că preşedintele Putin afirma nu de mult timp cu claritate că ”Totul se schimbă: de la echilibrul global de putere şi influenţă la bazele sociale, economice şi tehnologice ale vieţii societăţilor, statelor, continentelor întregi. În epocile trecute, schimbările de această amploare aproape niciodată nu au avut loc fără conflicte militare majore, fără o luptă a puterilor pentru construirea unei noi ierarhii globale."

Cu alte cuvinte, Putin ar vrea să transmită că un mare conflict mondial ar fi inevitabil? Şi că Rusia este pregătită, poate fi mai periculoasă decât oricând şi nu se va da înapoi de la aşa ceva? Sau poate o pornire din motive revanşarde, pentru că Putin vrea deopotrivă să readucă Rusiei memoria ”victoriei mondiale” şi cât mai multe din achiziţiile teritoriale de război pierdute la prăbuşirea blocului sovietic. Oricum ar fi, cel mai probabil de aici a provenit ideea liderului rus de a organiza ”Yalta-2” în 5. Pentru delimitarea pe cale paşnică dar condiţionată politic a zonelor de influenţă la nivel global de către principalele puteri actuale, pe care tot Putin le-a desemnat unilateral. În aceste condiţii, pacea planetară ar fi totuşi greu de impus şi gestionat, deoarece celelate state jucătoare la nivel internaţional nu ar înghiţi politici mondiale tranşate la masa celor cinci, la care nici măcar nu au fost invitate.

Acum, când lucrurile s-au clarificat cu verticala puterii în Rusia pe termen lung, Putin are nevoie de Yalta–2 pentru a pune ţara sa pe o poziţie centrală într-o arhitectură nouă de securitate mondială şi pentru realizarea unui vis mai vechi al său, acela de a reface imperiul rus la dimensiunea spaţiului ex-sovietic. Dintr-o concluzie mai îndrăzneaţă exprimată în alte materiale MAS, rezulta faptul că Putin a modelat treptat profilul geostrategic al Rusiei, pregătind-o pentru a trece la o etapă nouă, aceea de realizare a unui nou imperiu rus. Ca atare, Putin va lucra intens pentru a atinge obiectivele sale strategice pentru Rusia şi de a securiza, totodată, ”moştenirea sa istorică”, devenind ameninţător pentru multe alte state, inclusiv sau mai ales pentru cele ex-sovietice.



[1] "Crearea unei noi Constituţii va face din Putin un fel de Părinte Fondator" - nota politologul Yekaterina Schulmann din Moscova, deşi în secolul XX se formase o tradiţie a liderilor sovietici - şi nu numai, de a modifica Constituţia Rusiei. Lenin, Stalin, Brejnev, şi apoi Boris Elţîn - primul preşedinte al Rusiei după colapsul sovietic din 1991 au folosit acest mecanism din plin. Putin a recurs la această manevră politică pentru prima dată.