10 iunie 2021

Ursula von der Leyen cere o anchetă completă asupra originilor pandemiei COVID-19

Beatrice Dumitru

Liderii UE au cerut joi o anchetă completă asupra originilor pandemiei COVID-19, identificată pentru prima dată în centrul Chinei, pe fondul criticilor aduse unei anchete afectuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, relatează Reuters.

Sursă foto: Mediafax
Studiul OMS din ianuarie şi februarie a fost „insuficient şi neconcludent”, a declarat misiunea SUA la ONU luna trecută, solicitând să se desfăşoare o anchetă transparentă şi bazată pe dovezi.
 
"Anchetatorii au nevoie de acces complet la tot ceea ce este necesar pentru a găsi cu adevărat sursa acestei pandemii," a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la o conferinţă de presă la Bruxelles.
 
„Lumea are dreptul să ştie exact ce s-a întâmplat pentru a putea învăţa lecţiile,” a spus şi şeful Consiliului European, Charles Michel, adăugând că UE sprijină toate eforturile pentru a se ajunge la transparenţă şi a afla adevărul.
 
„Solicităm progrese într-un studiu transparent, bazat pe dovezi şi condus de experţi, organizat de OMS, cu privire la originile COVID-19, care să nu conţină interferenţe,” se arată într-un proiect de text care urmează să fie aprobat de UE şi SUA. 
 
Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat în luna mai că agenţiile de informaţii americane urmăresc două teorii cu privire la originea coronavirusului, inclusiv posibilitatea unui accident de laborator în China.
 
Raportul OMS a arătat că virusul a fost transmis, probabil, de la lilieci la oameni prin intermediul unui alt animal şi că „apariţia printr-un incident de laborator a fost considerată a fi o cale extrem de puţin probabilă”.
 
Virusul a fost identificat pentru prima dată în oraşul Wuhan din China, la sfârşitul anului 2019.