Următoarea fază în confruntarea dintre China şi SUA

Săptămâna trecută, am scris despre expansiunea alianţei SUA-Filipine, alinierea Japoniei la Taiwan, trei posibile legături cu Coreea de Sud şi o vizită plănuită a preşeditelui Joe Biden în Papua Noua Guinee pentru a crea o alianţă acolo. Această întâlnire din urmă nu a mai avut loc, oficial pentru că Biden a trebuit să se întoarcă la Washington pentru a semna un acord privind creşterea plafonului datoriei. Eu cred că într-o săptămână în care apărarea strategică a Chinei în Marea Chinei de Sud a fost uşor fragmentată, SUA s-au decis să nu mai pună presiune şi cu o vizită, însă acordul cu Papua Noua Guinee tot se va semna.

În această săptămână, ne concentrăm pe economie. În general, aceasta este mult mai importantă pentru chinezi decât este echilibrul militar. Armata Chinei nu a atins nivelul la care Beijingul să poată oferi încredere cu privire la succesul său într-un conflict, iar înfrângerea ei ar fi catastrofică. Cred că armata chineză este chiar mai slabă decât o cred alţii. Armele sunt importante, însă la fel este şi experienţa în luptă şi pe teren. Terenul nu a fost niciodată favorabil Chinei. Insulele îi blochează accesul la mările deschise, iar acordurile de săptămâna trecută au făcut imposibilă poziţia Chinei ca putere ofensivă. Există o tendinţă interesantă pentru supraestimarea posibilelor puteri ofensive în faţa celor care au o bază de apărare puternică. Rusia în Ucraina este un exemplu bun, însă la fel este şi China, mai ales că un atac asupra Taiwanului a fost iminent timp de mai mulţi ani. Rusia nu a recunoscut poziţia pe care o are, însă China da.

Astfel, chinezii au salutat invitaţia consilierului pe securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, de a se întâlni. Sullivan a vrut să îi reasigure pe chinezi că noile iniţiative ale administraţiei nu au scopul de a face rău Chinei. Ce este mai îngrijorător pentru Beijing este o listă a SUA de controale pe export, care au intenţia de a se asigura că  firmele americane nu vor vinde Chinei nimic care ar putea să fie folosit pentru întărirea armatei sale. Asta pare relativ benign, însă cum totul poate fi perceput ca fiind folositor armatei, SUA au sugerat că ar putea să limiteze fluxul de exporturi către China oricând vor vrea.

Această acţiune posibilă a înfuriat China, astfel că Sullivan a avut un pretext bun pentru negocieri. China se bazează pe importuri de tehnologie avansată de la SUA, iar investiţiile SUA în China au fost reduse, deşi continuă să fie mari. Economia Chinei a început să îşi revină din criză, însă realitatea este că acea criză a rămas intactă. Recuperarea economică post-pandemie a Chinei a fost slăbită până la dispariţie; au existat unele creşteri, dar deloc aproape de promisa creştere. Chinezii se confruntă, deci, cu un anumit nivel de nelinişte. Când un stat descoperă că progresul său privind îmbunătăţirea calităţii vieţii se opreşte, regimul trebuie să ia în considerare cel mai rău scenariu. De aceea chinezii au acţionat mai agresiv, în ultimele luni, împotriva posibilelor proteste din mai multe regiuni.

Chinezii încă mai pot sărbători triumfuri economice din trecut, însă nu atât de mult cât pot sărbători triumfuri noi. Astfel, China trebuie să privească armata sa ca bază a legitimităţii sale. Având în vedere că ameninţările chinezeşti la adresa Taiwanului sunt descurajate cu dislocări ale altor armate acolo, apărătorii trebuie să recunoască puterea Chinei. În acelaşi timp, schimbările din apele din estul şi sudul Chinei indică altceva. Însă acestea au părut, pentru cei mai mulţi dintre chinezi, doar lucruri diplomatice, nu construirea unei linii defensive puternice. Conducerea chineză, desigur, înţelege pericolul.

China post-Mao a fost un miracol economic. Căutarea războiului deschide uşa către înfrângere. Observarea Rusiei ar putea folosi pentru evitarea războiului. Astfel, China trebuie să devină mai agresivă în politica de comerţ. În mod paradoxal, asta înseamnă să fie mai apropiată de SUA. O relaţie economică puternică cu SUA este cheia recuperării Chinei. Este singura relaţie eficientă care va aduce o schimbare. Deschiderea lui Sullivan şi a altora pentru China vin la momentul potrivit.

SUA nu vor război cu China şi cu siguranţă nu vor să trimită forţe terestre acolo. Nu vor ca armata chineză să fie în Pacific. Indiferent de ce visează China, trebuie să să accepte realitatea. Lucrul cel mai important pentru liderii chinezi este că, în acceptarea realităţii, nu trebuie să pară în faţa chinezilor drept eşecuri. Acest lucru ar putea fi fatal. Astfel, ne aflăm într-o perioadă în care contează aparenţele, iar acum este momentul ca SUA să fie modeste. Provocarea pentru Washington este să transmită publicului american că modestia este simulată fără ca chinezii să devină agitaţi.

Ştiu că perspectiva mea asupra Chinei este departe de cea a experţilor. Asta îmi oferă linişte. Experţii au cunoştinţe, însă de obicei cunoştinţele nu mai lasă loc imaginaţiei.