UN VAL DE SCHIMBĂRI LA NIVELUL CEL MAI INALT AL CONDUCERII MILITARE AMERICANE

„Găseşte-ţi generalul Grant” – este una din lecţiile de leadership ale preşedintelui Abraham Lincoln. Nominalizarea de către preşedintele Trump a generalului Mark Milley pentru funcţia de Preşedinte al Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major va genera la nivelul conducerii militare o serie de schimbări majore. Anunţul făcut cu aproape 10 luni înainte de finalizarea mandatului generalului Joseph Dunford grăbeşte acest deznodământ. Să-şi fi găsit Donald Trump propriul „general Grant”?

Încă de la începutul Administraţiei Trump s-a remarcat dorinţa preşedintelui pentru generali şi amirali. Nominalizarea lui James Mattis ca secretar al apărării a fost un exemplu elocvent în acest sens, care a avut anumite aşteptări din partea imprevizibilului şi atipicului Trump. Ulterior, în 2017 a promovat o lege care extindea perioada de mandat a Preşedintelui Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore de la doi la patru ani, în condiţiile în care îi oferise generalului Dunford un al doilea mandat de doi ani.

Jim Mattis a rămas ultimul general din echipa cu care Trump a pornit la drum. Se pare că nu a regăsit în el acel „general Grant” pe care şi l-a dorit. I-a prelungit mandatul lui Dunford, dar anunţă succesorul cu 10 luni înainte de expirarea mandatului. Mesajul pare destul de dur, pentru ambii. Totuşi, trebuie spus că procesul de avizare pentru funcţia cea mai înaltă în ierarhia militară este destul de lung, aşa încât numirea efectivă în funcţie se va face abia anul viitor, cel mai probabil în primăvară.

Din cea mai înaltă funcţie militară, generalului Mark Milley va consilia Preşedintele SUA, secretarul apărării şi membrii Consiliului Naţional de Securitate în problemele militare.

Pentru această nominalizare, preşedintele Trump a discutat în prealabil cu generalului Milley şi şeful Statului Major al US Air Forces  David Goldfein. Deşi secretarul apărării Jim Mattis l-a preferat pe Goldfein, preşedintele l-a nominalizat pe Mark Milley (un semn al influenţei scăzute a lui Mattis?).

Dacă va fi confirmat de Senat, Milley îl va înlocui pe generalul Joseph Dunford, care îşi va încheia misiunea în această poziţie la sfârşitul lunii septembrie 2019. De asemenea, acesta va fi prima persoană în această poziţie cu un mandat de patru ani, conform legii adoptate în anul 2017.

Generalul Mark Milley, actualul şef al US Army  este un ofiţer de infanterie cu o carieră impresionantă, construită la comanda unităţilor şi marilor unităţi de infanterie, forţe speciale, dar şi în operaţii şi teatrele de operaţii (Panama, Haiti, Bosnia-Herţegovina, Irak, Afganistan).
Foarte prietenos cu presa înainte de nominalizarea în funcţia de Şef al Statului Major al US Army, devine mai retras în relaţia cu aceasta, dar câteva repere atitudinale scot în evidenţă caracterul acestuia.

În aprilie 2017, M.Milley avertiza House Armed Services Committee  că: „nealocarea bugetului solicitat, în opinia mea, în calitate de cetăţean american şi şef al US Army, constituie un malpraxis profesional”. Era momentul în care Congresul nu aproba legea privind cheltuielile militare şi nici suplimentul de 30 de miliarde de dolari, la bugetul pe anul 2017, pe care preşedintele Donald Trump îl solicitase.

Anul acesta, într-o dimineaţă de august, în faţa unei audienţe numeroase (oameni de afaceri şi lideri civici), generalul Milley le vorbea despre leadership. Când acesta, în debutul discursului, a spus că sub comanda sau din ordinul său, din 11 septembrie 2001, 242 de militari au murit servindu-şi ţara, ca ultimă măsură a devotamentului lor, asistenţa a amuţit. „Prin jurământul lor, militarii s-au angajat în faţa cetăţenilor şi sunt dispuşi să-şi dea viaţa pentru o idee. Spre deosebire de voi care vă ridicaţi sau cădeţi prin propriul vostru efort, oamenii din forţele armate sunt dispuşi să lupte şi să moară pentru voi”, a mai spus generalul. O adevărată lecţie de leadership.

Pe 9 octombrie 2018, în discursul susţinut în cadrul Association of the United States Army - AUSA , generalul spunea că armata trebuie să-i asigure pe soldaţi cu tot ce au nevoie pentru a face faţă acestor „nori ce prevestesc furtuna care va veni”. Si mai atrăgea atenţia că trăim momentul celei mai mari schimbări economice mondiale prin deplasarea centrului financiar de la ţărmul Atlanticului spre ţărmul Pacificului, iar puterea armată o urmează. Era un avertisment cu privire la riscul diminuării armatei sau de a abandona planurile de modernizare.

Tot în acest an, generalul a tergiversat apariţia unui studiu controversat privind participarea armatei în războiul din Irak. Cu toate insistentele şi presiunile ce s-au făcut asupra sa, nu a făcut public acest studiu, chiar dacă armata a fost acuzată că nu este dispusă să-şi asume public greşelile. Toate aceste poziţii se manifestau înainte de nominalizarea generalului Milley pentru noua funcţie.

Dacă va fi confirmat de Senat, câteva repere importante vor marca agenda viitorului Preşedinte al Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major.
Afganistanul, războiul de 17 ani, cel mai lung război al americanilor, sprijinirea armatei în îndeplinirea priorităţilor din Strategia naţională de apărare care solicită accentul pe potenţialul conflict cu ţări precum Rusia şi China şi focalizarea pe combaterea terorismului.

Va supraveghea forţele aflate în operaţiile din Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Africa şi peste tot în lume şi va trebui să ofere consiliere militară clară unui preşedinte care nu a servit niciodată în forţele armate şi ale cărui remarci spontane, fac uneori lumea mai tumultuoasă şi mai puţin stabilă. Din acest punct de vedere misiunea sa va fi foarte dificilă.

Nominalizarea generalului Milley pentru această funcţie demonstrează că preşedintele are încredere atât în ceea ce priveşte capacitatea acestuia de a explica în detaliu problemele militare complexe dar şi în legătură cu disponibilitatea de a face turul televiziunilor pentru a explica politicile administraţiei (lucru pe care predecesorul său nu-l făcea cu plăcere).

Un moment de complexitate mărită va fi atunci când generalul va fi nevoit să-i spună, în mod repetat, preşedintelui lucruri pe care nu vrea să le audă.

Dacă mai luăm în calcul şi atitudinea acestuia, împreună cu mai mulţi lideri militari, de condamnare a acţiunilor naţionaliştilor albi la Charlottesville, în august anul trecut, în total dezacord cu preşedintele Trump, o astfel de acţiune sfidătoare i-ar putea scurta perioada de supravieţuire pe aceasta funcţie.

Contextul schimbărilor la nivel înalt

O schimbare majoră se va petrece în lunile următoare la nivelul conducerii militare, acţiune generată de un val de pensionări la termen sau unele anticipate, în condiţiile unor serioase provocări în politica externă cu care se confruntă preşedintele Trump. Această infuzie de oameni noi va avea, cu siguranţă, un rol major în remodelarea operaţiunilor şi politicii militare pentru următorii câţiva ani.

Secretarul apărării, James Mattis, ar trebui să joace un rol principal în a face recomandări pentru nominalizările care vor trebui să fie confirmate de Senat. Şi totuşi, aceste schimbări nu pot fi disociate de nemulţumirile preşedintelui Trump la adresa secretarului apărării, James Mattis. Deşi numit în funcţie pentru calităţile sale de „luptător”, realitatea a dovedit că nu a confirmat aşteptările preşedintelui. În dezacord cu deciziile acestuia de a se retrage din acordul nuclear cu Iranul, de a întrerupe exerciţiile militare cu Coreea de Sud şi de a crea o a şasea specialitate militară, forţele spaţiale, Mattis a devenit o forţă moderatoare în administraţie, încetinind directivele prezidenţiale şi chiar ignorându-le pe cele mai incendiare (uneori dezamorsând confruntările dintre funcţionarii administraţiei). Probabil, dificultatea identificării unor candidaţi corespunzători dinamicii impuse de preşedinte, amână un deznodământ inevitabil.

Deocamdată, nimeni nu ştie cât timp va rămâne Mattis în funcţie sau numele pe care le recomandă. În aceste circumstanţe rolul primordial îi va reveni preşedintelui Trump, care va proceda şi cu ceilalţi, aşa cum a procedat cu generalul Milley.

O funcţie deosebit de importantă se va vacanta la începutul anului 2019 prin pensionarea generalului de aviatie Paul Selva, vicepreşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major. Cu responsabilităţi semnificative în supravegherea procedurilor de întrebuinţare a armelor nucleare, precum şi a utilizării miliardelor de dolari destinate  bugetarii şi achiziţionării de noi sisteme de armament, funcţia este deosebit de importantă. Un potenţial candidat la această funcţie ar putea fi generalul Vincent Brooks, recent întors de la comanda Comandamentului Militar American din Coreea. Deşi intenţiona să se pensioneze după această misiune, faptul că aceasta nu a fost anunţată, conduce la concluzia că ar putea asigura preşedintelui o expertiză militară valoroasă asupra Coreei de Nord.

Generalul locotenent Kenneth McKenzie din Infanteria marină, Director al Statului Major Întrunit, îl va înlocui pe generalul Joseph Votel, comandantul Comandamentului Central al Statelor Unite (USCENTCOM) pentru a supraveghea operaţiunile din Orientul Mijlociu, inclusiv Irak, Siria şi Afganistan - operaţii pe care preşedintele Trump le-a criticat adeseori.

O schimbare importanta va avea loc şi la Comandamentul Operaţiilor Speciale unde, generalul locotenent Richard Clarke îl va înlocui pe generalului Raymond Thomas, actualul comandant. Clarke este Directorul pentru planuri şi politici strategice în Statul Major Întrunit, responsabil pentru implementarea Strategiei militare naţionale şi va deveni, prin aceasta numire, responsabil pentru forţele speciale desfăşurate în întreaga lume.

Un alt nume important care este în situaţia de a fi înlocuit, la termen, este şi generalul Curtis Scaparrotti, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) şi Comandant al Forţelor SUA în Europa.. Propozabil pentru această funcţie este actualul comandant al Forţelor Aeriene ale SUA în Europa, generalul Tod Wolters. Din aceasta poziţie, generalul Wolters va deveni persoana cea mai importantă pentru preşedintele Trump pentru interacţiunea militară cu Rusia.