21 decembrie 2018

Un senator republican cere audieri în Congresul SUA pe tema retragerii trupelor din Siria

Mihai Draghici

Senatorul republican Lindsey Graham a cerut, vineri, organizarea unor audieri în Congresul Statelor Unite pe tema deciziei preşedintelui Donald Trump de retragere a trupelor din Siria şi de reducere a prezenţei militare în Afganistan.

"Este absolut necesar ca în Congres să fie organizate audieri privind decizia de retragere a trupelor din Siria şi posibil din Afganistan, pentru a înţelege implicaţiile asupra siguranţei naţionale. Mai ales acum, trebuie să auzim din partea Pentagonului care este probabilitatea relansării reţelei teroriste Stat Islamic şi care este situaţia aliaţilor kurzi din Siria", a declarat Lindsey Graham prin Twitter.

Lindsey Graham, preşedintele Comisiei Forţelor Armate din Senatul SUA, a catalogat drept "ştiri false" afirmaţiile preşedintelui Donald Trump că organizaţia teroristă Stat Islamic a fost învinsă. "Pentru cei care afirmă că reţeaua teroristă Stat islamic a fost învinsă în Siria, aceasta este o declaraţie imprecisă. Au fost afectaţi, au pierdut teren. Îi acord preşedintelui tot creditul din lume pentru schimbarea politicilor faţă de combaterea organizaţiei teroriste Stat Islamic, dar nu cred ideea că teroriştii au fost învinşi. (...) A afirma că au fost învinşi este o exagerare, sunt ştiri false", a spus Graham.

Senatorul republican a avertizat că retragerea trupelor americane din Siria şi diminuarea prezenţei militare în Afganistan ar putea "deschide drumul spre noi atentate precum cele din 11 septembrie 2011".

În replică, Donald Trump a declarat: "Mi-a greu să cred că Lindsey Graham s-ar opune salvării vieţilor militarilor şi economisirii a miliarde de dolari. De ce să luptăm noi pentru inamicul nostru Siria prin menţinerea trupelor şi omorârea membrilor Stat Islamic pentru ei, pentru Rusia, Iran şi pentru alţii? A venit vremea să ne concentrăm pe ţara noastră şi să aducem tinerii înapoi acasă!".

Preşedintele SUA, Donald Trump, a luat spontan decizia de retragere a trupelor americane din Siria, fără a se consulta cu principalii consilieri prezidenţiali şi cu ţările aliate, afirmă oficiali citaţi de agenţia Associated Press. Conform surselor citate, Donald Trump a luat decizia după o conversaţie prin telefon cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Liderul Turc i-a amintit lui Donald Trump că a spus în mod repetat că singurul motiv pentru care există o prezenţă militară americană în Siria a fost învingerea reţelei teroriste Stat Islamic. "De ce mai sunteţi acolo?", l-ar fi întrebat Erdogan pe liderul de la Casa Albă. "Discuţiile la Washington au fost ferme. Toată lumea l-a îndemnat pe Donald Trump să respingă propunerile Turciei", a explicat un alt oficial.

Casa Albă, Departamentul de Stat şi Pentagonul au refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

Decizia lui Donald Trump de retragere a trupelor din Siria a fost criticată de numeroşi politicieni din Statele Unite, dar şi de ţări aliate. Secretarul american al Apărării, James Mattis, şi-a prezentat demisia.