Un raport pentru reechilibrarea flancului de est al NATO. Centru de greutate - ROMÂNIA

În raportul intitulat „One Flank, One Threat, One Presence: A Strategy for NATO's Eastern Flank”, autorii, generalul locotenent (rtg.) Ben Hodges, Janusz Bugajski, colonelul (rtg.) Ray Wojcik şi Carsten Schmiedl, recomandă înlăturarea asimetriei în abordarea evaluării ameninţărilor şi a capabilităţilor de descurajare.

Abordarea actuală, prin care NATO a acordat prioritate regiunii Mării Baltice prin desfăşurarea unei Prezenţe aliate înaintate consolidate (enhanced Forward Presence - eFP) în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi a unei Prezenţe aliate înaintate adaptate (tailored Forward Presence – tFP) în regiunea Mării Negre, a creat un grad de incoerenţă de-a lungul Flancului de Est după implicarea militară a Rusiei în Ucraina şi anexarea ilegală a Crimeii în 2014. Fapt pentru care, generalul rtg.) Ben Hodges, fost comandant al Comandamentului Forţelor Terestre ale SUA în Europa (United States Army Europe - USAREUR), alături de ceilalţi autori, consideră că, prin acest tip de abordare, NATO a facilitat o atitudine agresivă din partea Rusiei în acest areal, creând dificultăţi în stabilirea reacţiilor rapide, politice şi militare, pentru a descuraja aceste manifestări.

Acest raport, publicat în luna mai a.c., continuă seria preocupărilor autorilor Ben Hodges şi Janusz Bugajski, de această dată alături de Peter B. Doran, sintetizate în lucrările „Strengthening NATO's Eastern Flank: A Strategy for Baltic-Black Sea Coherence”, publicată în noiembrie 2019 şi “Securing the Suwalki Corridor: Strategy, Statecraft, Deterrence and Defense”, apărută în iulie 2018.

Cu cele trei teatre de operaţii, de nord (regiunea Mării Baltice), de mijloc (coridorul Suwałki şi Polonia) şi de sud (regiunea Mării Negre), frontiera de est a NATO rămâne unul dintre cele mai vulnerabile sectoare ale Alianţei, din ce în ce mai expus la penetrare, subversiune şi incursiuni militare de către o Rusia revizionistă. 

Cele trei rapoarte pun în evidenţă nevoia adoptării de către NATO a unei strategii cuprinzătoare, pe termen lung, faţă de Rusia care, prin unitatea şi fermitatea abordărilor statelor membre privind natura ameninţării şi nivelul descurajării, să constituie fundamentul reacţiei la acţiunile hibride şi cibernetice ce provoacă Alianţa la graniţa sa de est.

Revenind la subiectul acestei analize, autorii ultimului raport evidenţiază, în cadrul acestuia, faptul că NATO şi SUA acordă prea puţină atenţie ameninţării pe care Rusia o prezintă în Marea Neagră. Demonstrând că acest areal a devenit, în ultimii ani, baza proiecţiei puterii Moscovei în Mediterana, iar acest statut trebuie apărat chiar prin utilizarea forţei, autorii susţin că NATO s-a concentrat pe implementarea prioritară a măsurilor de descurajare în Marea Baltică, trecând cu vederea regiunea Mării Negre.

Reevaluarea ameninţărilor şi evoluţiile actuale, spun autorii, presupun modificări de abordare prin care Marea Neagră s-ar regăsi în mijlocul „hărţii geostrategice”, iar România, identificând-se cu această zonă, ar trebui să beneficieze de o prezenţă NATO întărită, similară cu cea efectivă din statele baltice şi Polonia.

Din această perspectivă, eforturile constante, depuse de către decidenţii politici şi militari ai României, sunt întregite de raportul acestui prestigios institut de cercetare strategica, contribuind astfel la facilitarea înţelegerii şi aprofundarea cunoaşterii situaţiei de securitate pe Flancul Estic al NATO.

Este o realitate faptul că demersurile multiple, încă de la accederea României în NATO, pentru a influenţa deciziile cu impact asupra securităţii României, s-au materializat după Criza din Ucraina. Determinarea Alianţei pentru reconsiderarea posturii militare strategice, pentru apărare şi descurajare, au făcut ca deciziile luate la Summit-ul NATO din Ţara Galilor să aibă ca rezultat înfiinţarea Unităţii de integrare a forţelor NATO (NFIU) şi a Comandamentului Diviziei Multinaţionale de Sud Est (MND-SE HQ), la Bucureşti. Ulterior, decizii similare la nivel aliat au avut ca rezultat apariţia Brigăzii Multinaţionale de la Craiova. Insuficient însă pentru realitatea din zonă, iar despre echilibrul Marea Baltică - Marea Neagră nici nu poate fi vorba.

Din această perspectivă, România împărtăşeşte evaluarea prezentată în raport care oferă argumente pentru poziţia naţională conform căreia menţinerea unei situaţii de securitate complexe în aceste regiuni impune continuarea procesului de adaptare a posturii Alianţei şi, în cadrul acestuia, implementarea deciziilor aliate referitoare la regiunea Mării Negre. Mai mult, în contextul în care un Comandament al Corpului Multinaţional de Sud Est, ce va aparţine structurii de comandă a NATO, este în curs de realizare la Sibiu, solicitarea României, adresată SUA, de a spori prezenţa militară americană pe teritoriul ţării noastre, se înscrie perfect în această logică.

Principalul obiectiv al raportului constă în a argumenta că regiunea Mării Negre deţine o importanţă strategică şi economică mai mare pentru Moscova decât regiunea baltică. Principalele argumente pe care autorii le evidenţiază sunt: războiul cu Republica Georgia, din anul 2008, prin care Moscova şi-a permanentizat trupele în regiunile Osetia de Sud şi Abhazia, sprijinul separatiştilor din estul Ucrainei, anexarea Peninsulei Crimeea şi atacul din strâmtoarea Kerch asupra navelor ucrainene.

„Subversiunea, supravegherea şi intervenţiile Rusiei de-a lungul Flancului Estic s-ar putea transforma în mai multe conflicte directe de-a lungul Flancului Estic al NATO. Din acest motiv, Alianţa trebuie să pregătească - fie descurajarea escaladării, zădărnicirea unui conflict armat sau apărarea împotriva confruntărilor militare directe ”, se arată în raport.

În aceste circumstanţe, raportul „Un flanc, o ameninţare, o singură prezenţă: O strategie pentru flancul estic al NATO” oferă Alianţei o serie de recomandări privind România, solicitând, în general, consolidarea militară a Armatei României şi a structurii de comandă aliată pe teritoriul ţării.

Un program cu astfel de anvergură ar sublinia importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea NATO şi SUA, diminuând considerabil vulnerabilităţile regiunii.

Dintre cele mai importante recomandări, putem enumera:

• dezvoltarea Imaginii Operaţionale Comune (Common Operating Picture – COP) pentru întreaga regiune a Mării Negre, în domeniul terestru, aerian şi maritim (completându-l pe cel existent, axat în principal pe ameninţările maritime) pentru îmbunătăţirea sistemului ISR (Intelligence, Surveillance and Reconnaissance) maritim. Acesta, cu aportul dronelor aeriene, de suprafaţă şi subacvatice, ar fuziona informaţiile într-o singură sursă şi ar produce o imagine operaţională comună în timp util, relevantă, precisă şi predictivă;
• îmbunătăţirea infrastructurii rutiere şi feroviare. În această ecuaţie de securitate şi descurajare, mobilitatea militară capătă o relevanţă aparte, pentru a face faţă provocărilor politice, dar şi fizice, şi a întări capacitatea armatei de a se deplasa rapid şi eficient pe întreg teritoriul naţional. În postura de centru de greutate al descurajării NATO în regiunea Mării Negre, România ar putea beneficia de finanţare prin Iniţiativa celor 3 Mări, de la NATO şi UE.
• îmbunătăţirea capabilităţilor. Din perspectiva completării arhitecturii regionale de comandă şi control aliat, propunerea României şi aprobarea la nivel aliat a înfiinţării Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud Est reprezintă deja un răspuns. Alocarea SUA, în cadrul acestuia, a unei poziţii importante (flag officer), ar suscita un interes sporit pentru realizarea şi dezvoltarea capabilităţilor comandamentului. Conform modelului Comandamentului Baltic al Componentei Maritime (Baltic Maritime Component Command – BMCC), creat de Germania, un astfel de comandament ar trebui constituit şi la Constanta. Ambele ar putea fi subordonate, ulterior, Comandamentului Maritim al NATO (MARCOM) din Northwood, Marea Britanie. Din această perspectivă, câştigarea iniţiativei NATO în regiunea Mării Negre ar putea fi un proces etapizat, pentru creşterea amprentei regionale C2, astfel încât, prin dezvoltarea capabilităţilor necesare pentru comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii şi recunoaştere (C4ISR), acesta să se transforme într-un centru regional de coordonare;
• menţinerea unei prezenţe navale permanente (funcţionând în limitele stabilite de Convenţia de la Montreux), realizată prin rotaţie, pe tot parcursul anului, de către puteri non-litorale, ar trebui să devină o prioritate în regiunea Mării Negre. Cum navele Alianţei devin din ce în ce mai necorespunzătoare în raport cu dimensiunea şi libertatea de acţiune a Forţelor Navale ruseşti în regiune, se impun înfiinţarea unei Misiuni de Poliţie Maritimă la Marea Neagră, precum şi echiparea navelor mici din Flota militară a României cu sisteme aeriene fără pilot (Unmanned Aircraft System - UAS) şi rachete moderne prin contribuţii NATO sau SUA;
• consolidarea apărării litoralului vestic al Mării Negre, prin dezvoltarea şi dispunerea în România a unor elemente (sisteme maritime fără pilot operate la suprafaţă / sub apă, rachete anti-navă, elicoptere de atac, drone etc.) ale sistemului NATO de interdicţie aeriană de tip A2/AD (Anti-Access/Area Denial). Aceasta abordare constituie o necesitate şi va răspunde sistemului rusesc similar, amplasat în Crimeea, unde Moscova şi-a dezvoltat o postură militară pe care România şi Alianţa Nord-Atlantică o percep ca fiind agresivă şi îngrijorătoare;
• poziţia geografică unică pe care o are România oferă avantajul obţinerii şi confirmării informaţiilor în vederea avertizării timpurii asupra viitoarelor acţiuni ale Rusiei, motiv pentru care îmbunătăţirea capabilităţilor ISTAR (Intelligence, Surveillance, Target Acquisition and Reconnaissance) proprii constituie o altă cale de urmat sugerată în raport. Beneficiind de o astfel de poziţionare şi de eforturile României de a-şi dezvolta propriul sistem, NATO, UE şi SUA vor fi interesate să contribuie la dezvoltarea acestei capabilităţi;
• apărarea cibernetică reprezintă, conform raportului, o altă capabilitate care trebuie dezvoltată, mai ales că România dispune de mâna de lucru specializată şi de o infrastructură dezvoltată.

Concluzionând, chiar dacă raportul reprezintă o viziune de ansamblu a zonei de est a NATO, nominalizarea României şi documentarea atentă a realităţilor militare romaneşti demonstrează importanţa ţării noastre în acest areal. Conform informaţiilor şi aprecierilor din raport, cu toate ca România ar putea fi considerată, mai degrabă, o ţară vulnerabilă, în special din cauza operativităţii inadecvate a forţelor militare şi echipamentelor vechi, eforturile naţionale pentru diminuarea efectelor acestei realităţi şi poziţia geografică unică de care beneficiem, fac ca ţara noastră să fie deosebit de valoroasă şi necesară pentru apărarea flancului estic al NATO.