23 martie 2019

UN ”PARTENERIAT” MORTAL - DREAPTA EXTREMISTĂ ŞI TERORISMUL ISLAMIC

Monitorul Apărării şi Securităţii

Sursă foto: Mediafax

Atacul terorist din Noua Zeelandă aduce în atenţie un fenomen care a fost ignorat complet sau tratat cu mai puţină atenţie – extremismul de dreapta.

Terorismul de dreapta a cunoscut o dezvoltare rapidă după anul 2000, cel mai mediatizat eveniment fiind atacul comis de Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane în Norvegia, în 2011. De atunci, atacurile teroriste executate de extremiştii de dreapta au continuat: uciderea a 11 credincioşi evrei în Pittsburgh, uciderea parlamentarului britanic Jo Cox, atacurile asupra moscheilor din Londra şi Quebec. Dar lista nu se opreşte aici.

În acelaşi timp, şi adepţii extremismului islamic (în Occident se mai foloseşte termenul de islamişti) au generat numeroase atacuri teroriste. Cele mai semnificative sunt atacurile din Franţa (Paris, Liege), Spania (Barcelona), Marea Britanie (Manchester), Germania (Berlin).

Analizând cele două tabere – extremiştii de dreapta şi islamiştii putem observa asemănări, dar şi diferenţe. Numitorul comun pare să fie radicalizarea, ura, premeditarea, deţinerea ”adevărului absolut” şi dorinţa ”restabilirii ordinii” conform propriilor convingeri. De asemenea, utilizarea Internetului şi, în special, a reţelelor sociale a permis ambelor părţi să recruteze, să radicalizeze persoane, să motiveze autorii atacurilor şi să distribuie ”pe viu” momentul actului barbar de ucidere a semenilor lor.

Este ”aceeaşi Mărie cu altă pălărie”? Dacă da, de unde provine această ură faţă de semenii de altă rasă, religie, orientare politică, sexuală? Ne-am pierdut umanitatea? Suntem atraşi de extreme, fără să mai putem urma calea de mijloc, cea a toleranţei, medierii şi acceptării semenilor noştri?

Dar dacă cele două extreme sunt complementare? În acest sens, Julia Ebner, cercetător la Institutul pentru Dialog Strategic din Londra afirma că ”politica globală la începutul secolului al XXI-lea este definită de două extreme complementare: extremismul islamic şi extrema dreaptă. În aceste condiţii, atât extremiştii islamici, cât şi cei de dreapta au nevoie unii de alţi pentru a-şi susţine discursurile radicale”.

Extremismul de dreapta vs. Extremismul islamic

Atât de multe asemănări şi aşa puţine diferenţe ….

Indiferent de natura terorismului, acest fenomen urmează un model identic: o perioadă de acumulare, care, în cele mai multe cazuri, este fie neobservată de serviciile de informaţii şi instituţiile de impunere a legii, fie este tratată cu uşurinţă ca urmare a monitorizării altor ameninţări considerate ca ”imediate”. Ulterior acestei etape, se produce fenomenul/ evenimentul / atacul, ca un vulcan care provoacă, într-un interval extrem de scurt, daune umane şi materiale semnificative. Pe lângă aceste aspecte, o dată cu dezvoltarea mediului virtual şi a media, acţiunile teroriste răspândesc panica, dar au ca rezultat şi atragerea de noi adepţi.

Şi totuşi ce au în comun şi ce diferenţiază cele două forme de manifestare a extremismului?

Primul element pe care îl au în comun cele două forme de extremism este procesul de recrutare şi radicalizare. În cazul acestor procese, Internetul a inversat procedura obişnuită. Decât să aştepte să fie contactat de o organizaţie teroristă / extremistă şi recrutat, potenţialul atacator se poate oferi ca voluntar, motivat fiind de paginile web destinate propagandei şi recrutării. Atacatorul din Christchurch a mărturisit, într-un "manifest" publicat online, că nu este membru al vreunei organizaţii sau grup, dar că a interacţionat sau a donat sume de bani unora din aceste grupuri de extremă dreapta. De asemenea, el mărturiseşte că a primit ”binecuvântarea” lui Anders Behring Breivik pentru executarea acestui atac. Din acest punct de vedere, ambele forme de terorism au proprii ”lupi singuratici”.

Un alt numitor comun este rezistenţa la ”tiranie”, la ”dominaţie”. În timp ce islamiştii ”vizualizează” o cucerire a ”Tărâmurilor Sfinte” de către Occident, extremiştii de dreapta identifică ca principal agresor al comunităţii lor, guvernele propriilor ţări. În ultima perioadă, ascensiunea extremei drepte europene evidenţiază şi o astfel de nemulţumire cauzată de un dezechilibru creat între presiunile populare pentru mobilizare rapidă politică, economică şi socială şi reacţiile lente ale instituţiilor statelor / Uniunii Europene caracterizate de birocraţie excesivă, negocieri prelungite şi care nu pot să canalizeze eficient sau să absoarbă aceste presiuni.

Următorul element comun, fără îndoială, este rolul pe care social media îl are în amplificarea impactului activităţilor grupurilor extremiste sau a celor teroriste, în declanşarea senzaţionalului şi propaganda ”succeselor macabre”. Atacatorul din Christchurch nu numai că a acumulat ura şi fanatismul din mediul online, ci a executat atacul criminal, în direct, pe Facebook, iar reţeaua socială nici măcar nu a ştiut până când nu a fost informată de poliţia în Noua Zeelandă. La acel moment, filmul groazei era deja viral. Filmuleţul a fost anunţat pe Twitter şi pe forumul de mesaje online 8chan şi difuzat live pe Facebook. Ulterior, filmul a fost preluat şi pe Youtube şi Reddit. În timp ce administratorii acestor platforme se grăbeau să şteargă macabrele postări, alţi utilizatori răspândeau senzaţionalul, iar media din întreaga lume vuia. Duminică seara, Facebook anunţa că a blocat sau şters peste 1,5 milioane filmuleţe cu atacul din Christchurch.

Compania Facebook a afirmat că a eliminat videoclipul atacatorului la câteva minute după ce poliţia din Noua Zeelandă i-a contactat. În total, videoclipul original a fost vizualizat de aproximativ 4.000 de ori înainte de a fi eliminat, dar nimeni nu a raportat companiei Facebook despre acest incident. Oare goana după senzaţional ne facem să scăpăm din vedere dimensiunea umană a unor tragedii? Suntem chiar aşa de mult atraşi de orori?

Toate acestea se întâmplă în era globalizării comunicării, care pe lângă aspectele pozitive are şi aspecte negative, ale căror riscuri trebuie să ni le asumăm şi să le gestionăm corespunzător. Vom fi oare capabili să gestionăm aceste riscuri în era Internetului 5G care promite viteze de transfer de 50 de ori mai mari?

Se atrag cele două extreme?

Din punctul de vedere al ideologiei, extremismul de dreapta nu este o mişcare omogenă, ci apare în diverse forme încorporând elemente de ideologie naţionalistă, rasistă şi antisemită în diferite grade şi urmărind obiective specifice. Extremismul de dreapta este guvernat de ideea apartenenţei la o anumită grupare etnică, naţiune sau rasă care determină valoarea unei fiinţe umane. Extremismul de dreapta este incompatibil cu demnitatea umană, cu natura umană, cu diferenţele dintre oameni. Această viziune este împărtăşită şi de islamiştii radicali, care consideră că toţi oamenii sunt fie musulmani, şi pot să trăiască pentru ca au ales corect religia, fie non-musulmani ce trebuie exterminaţi.

În ultima decadă, islamofobia, ca formă modernă a xenofobiei, a câştigat adepţi în rândul extremei de dreapta, încercând să trezească temerile legate de ”dominaţia islamului”. Conex acestui fenomen, migraţia masivă a populaţiei din zonele de conflict curente (musulmani, în marea lor majoritate) a alimentat retorica extremei drepte care ”vede” ca iminentă o ”cotropire” a statelor europene şi SUA de către imigranţi şi pierderea ”supremaţiei rasei albe”. Coroborat acestui fenomen, extremiştii de dreapta imaginează o scădere a nivelului de trai cauzată de presiunea pusă asupra bugetelor de asigurări sociale, o diminuare a locurilor de muncă ca urmare a ocupării celor vacante de către imigranţi şi, de ce nu, o dispariţie a naţiunilor tradiţionale ca urmare a ratei mari de naşteri în rândul imigranţilor.

Plecând de la aceste premise, se poate afirma că există o interdependenţă între cei doi poli – islamiştii radicali şi extremiştii de dreapta. Cu cât una dintre părţi se manifestă mai violent şi mai activ, cu atât cealaltă parte va căuta să vină cu o replică similară, creând o spirală periculoasă.

Atât islamismul, cât şi extrema dreaptă au ideologii asemănătoare cu un puternic impact social şi politic. Ambele se bazează pe victimizarea unui grup şi demonizarea unui alt grup. Ambele grupuri învinuiesc ”instituţiile corupte” ale statelor şi mass-media ”manipulată” pentru tot ceea ce se întâmplă diferit de viziunea lor şi au ca obiectiv să aducă schimbări radicale în societate în conformitate cu aceasta. Ambele părţi sunt înclinate către soluţii violente (terorism) pentru a atinge acest obiectiv, recurgând şi la elemente specifice războiului informaţional. Cei doi poli ai extremismului încurajează gândirea apocaliptică şi teoriile conspiraţiei, incitând la violenţă, nesupunere şi la executarea de atentate, ca măsură extremă, dar necesară pentru ”eradicarea răului din societate”.

Statistic vorbind, cele două extreme nu se atrag, nu sunt perfect complementare. Dar poate nu este aşa dacă ne raportăm doar la cifre. Conform raportului Europol din 2018, numărul atentatelor teroriste comise de jihadişti a crescut, în timp ce actele violente comise de extremiştii de dreapta au scăzut. Această scădere poate fi pusă, însă, pe seama legislaţiei diferite a statelor referitoare la extremismul de dreapta şi a modului de raportare a acestor evenimente, dar şi pe percepţia generală asupra extremismului islamist şi a celui de dreapta. Acest din urmă motiv demonstrează că atunci când vorbim sau reacţionăm la diferite forme de extremism suntem inconstanţi. Din păcate, în ultima perioadă a devenit foarte uşor să asociem extremismul islamist cu terorismul, în timp ce acuzarea persoanelor care pretind că ”apără” naţiunea sau cultura noastră în faţa musulmanilor, evreilor, imigranţilor a devenit un act de curaj şi autocritică şi este perceput doar ca un act de violenţă.

Măsuri de combatere? Puţine şi tardive

Cea mai mare problemă a Europei şi SUA este faptul că discursurile populiste, naţionaliste şi izolaţioniste ale politicienilor alimentează extremele şi creează oportunităţi  pentru adepţii extremei drepte. Socializarea on-line a luat locul comunicării directe, ”face to face”, cu semenii noştri. Am uitat să mai comunicăm, să ne împărtăşim ideile şi credinţele. Această nouă formă de comunicare ne izolează şi oferă teren propice radicalizării, gândirii extreme şi violenţei ca formă de răspuns la propriile nemulţumiri. În general, adepţii extremei drepte sau islamiştii radicali sunt persoane vulnerabile, frustrate, ajunse într-un moment crucial al vieţii lor în care trebuie să adopte o decizie. Ei se află într-un echilibru fragil. Mai pot fi câştigate aceste persoane la moderaţie? Sau va continua radicalizarea lor până la explozie? Ce grup / mediu social îi mai poate motiva să revină la moderaţie? Dar oare se acţionează în acest sens?

În ciuda datelor care dovedesc că extremismul de dreapta este cea mai semnificativă ameninţare teroristă internă din SUA, resursele alocate combaterii acestui fenomen rămân modeste, în comparaţie cu alte tipuri de acţiuni teroriste sau extremiste. Măsurile adoptate de instituţiile de impunere a legii fac notă discordantă cu declaraţiile şi afirmaţiile preşedintelui Trump care subminează aceste acţiuni.

În schimb, statele europene au făcut câteva schimbări pentru a lupta împotriva ameninţării extremiste de dreapta. În Germania, mai mulţi cercetători au fost integraţi în cadrul Agenţiei de Informaţii Federale (BND), pentru a monitoriza şi estima evoluţia fenomenului. Departamentul în care au fost integraţi aceşti cercetători intenţionează să îşi majoreze efectivele cu 50% în 2019, cu scopul de a ajunge la dimensiunea departamentului care monitorizează terorismul islamist.

În mod similar, în Marea Britanie, în anii 2016 şi 2017, a avut loc o creştere cu 88% a operaţiunilor de combatere a terorismului generat de extremism şi violenţă din ură. În 2018, MI5 a fost însărcinată cu culegerea de informaţii, urmărirea şi monitorizarea grupurilor extremiste de dreapta şi a persoanelor din Marea Britanie care fac parte din aceste grupuri. Aceasta înseamnă că extremismul de dreapta se află acum pe acelaşi loc cu extremismul islamist şi terorismul legat de Irlanda de Nord.

Un alt demers iniţiat după atacul din Noua Zeelandă este cel legat de reţelele de socializare. A doua zi după atac, Procurorul General al Noii Zeelande, David Parker, a semnalat problema difuzării atacului prin reţelele de socializare şi a atras atenţia asupra necesităţii dublării eforturilor acestor companii pentru a monitoriza postările care îndeamnă la violenţă. Procurorul General a mai afirmat că ”în acest stadiu, este prea periculos să laşi această sarcină companiilor, care, în cele din urmă, sunt motivate de dorinţa de a maximiza traficul pe platformele lor. Este timpul pentru unele acţiuni colective”.

Fără a face referire directă la atacul din Noua Zeelandă, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a afirmat că Uniunea Europeană şi autorităţile din întreaga lume vor trebui să reglementeze, într-o anumită etapă, marile companii de tehnologie şi social media pentru a proteja cetăţenii.

În cele din urmă, singurul lucru care va înfrânge extremismul, indiferent de forma şi obiectivele acestuia, este activismul maselor largi, al oamenilor obişnuiţi care vor decide şi vor acţiona ca societăţile în care trăiesc să nu fie deturnate.

 

 

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional