09 iulie 2023

Un lider al grupării teroriste Stat Islamic, ucis de dronele americane în estul Siriei

Ana Cohut

Comandamentul Central al SUA a declarat că a lansat un atac cu drone pe 7 iulie, atac care a ucis un lider ISIS în estul Siriei.

Sursă foto: Mediafax
În atac au fost folosite aceleaşi drone MQ-9 care "cu câteva clipe înainte în cursul zilei au fost hărţuite de avioane ruseşti într-o întâlnire care a durat aproape două ore".
 
"Comandamentul Central al SUA a efectuat un atac în Siria care a dus la moartea lui Usamah al-Muhajir, un lider ISIS în estul Siriei", a precizat Comandamentul, fără a oferi mai multe detalii despre al-Muhajir.
 
În ultimul an, Washingtonul a intensificat raidurile şi operaţiunile împotriva presupuşilor agenţi ISIS în Siria, ucigând şi arestând diverşi lideri ai săi care se adăpostiseră în zone aflate sub controlul rebelilor susţinuţi de Turcia, după ce grupul a pierdut ultimul teritoriu din Siria în 2019.
 
Campania condusă de SUA, care l-a ucis pe fostul şef al ISIS Abu Bakr al Baghdadi, care se declarase "califul tuturor musulmanilor", i-a vizat de atunci pe liderii săi supravieţuitori, mulţi dintre ei fiind suspectaţi că au planificat atacuri în străinătate, relatează Reuters.
 
Cu toate acestea, comandanţii militari americani spun că ISIS rămâne o ameninţare semnificativă în cadrul regiunii, deşi capacităţile sale au fost degradate, iar abilitatea sa de a-şi reface reţeaua a fost slăbită.
 
Statul Islamic a controlat o treime din Irak şi Siria la apogeul său în 2014. Deşi a fost învins în ambele ţări, militanţii săi continuă să desfăşoare atacuri insurgente.