Un important membru ISIS, arestat la Istanbul. A fost mâna dreaptă a fostului lider Abu Bakr al-Baghdadi
Beatrice DumitruSursă foto: Mediafax
Un important membru al grupului Stat Islamic, considerat a fi mâna dreaptă a fostului lider Abu Bakr al-Baghdadi, a fost arestat de poliţie la Istanbul, a informat presa locală duminică (2 mai), notează Le Figaro.
Ofiţerii de poliţie l-au capturat pe acest afgan, care poartă numele de cod „Basim”, în timpul unui raid în districtul Atasehir, în partea asiatică a oraşului.
Abu Bakr al-Baghdadi a fost ucis în 2019 într-un raid efectuat de forţele speciale americane cu ajutorul luptătorilor kurzi din provincia siriană Idlib, în nord-vestul Siriei.
Presa turcă a raportat că Basim l-a ajutat pe al-Baghdadi să se ascundă în Idlib. El a fost, de asemenea, responsabil cu „aripa militară” a grupului jihadist. „Basim” a ajuns la Istanbul cu un paşaport fals şi o carte de identitate tot falsă. Potrivit agenţiei de ştiri DHA, arestarea sa a avut loc pe 28 aprilie.
Turcia a intensificat lupta împotriva ISIS, care a organizat mai multe atacuri în ţară, inclusiv pe cel petrecut într-un club de noapte din Istanbul care a ucis 39 de persoane în 2017.