07 iunie 2019

Un distrugător rus, pe punctul de a se ciocni cu o navă de război americană în vestul Pacificului

Marinela Sarbu

Marina americană a anunţat vineri că un distrugător rus a fost aproape să se ciocnească cu una dintre navele sale de război în vestul a Pacificului, denumind incidentul "nesigur şi neprofesionist", în timp ce Rusia acuză faptul că nava aparţinând marinei americane este de vină, relatează Reuters.

Sursă foto: Mediafax

"În timpul unei operaţiuni în zona de vest a Pacificului, un distrugător rus Udaloy I DD 572 a făcut o manevră nesigură împotriva USC Chancellorsville", a declarat comandantul Clayton Doss, purtătorul de cuvânt al Flotei a Şaptea a Marinei americane.

El a descris afirmaţia părţii ruse potrivit căreia nava americană a acţionat periculos drept "propagandă". Distrugătorul rus a ajuns la o distanţă de 50 până la 30 de metri de Chancellorsville, a spus el.

Flota rusă din Pacific a acuzat vineri faptul că un vas de război american a fost aproape să provoace un accident cu o navă militară rusă din Pacificul de Vest din cauza a ceea ce numeşte o manevră periculoasă, au informat agenţiile de ştiri ruseşti.

Marina rusă a fost citată anunţând că USC Chancellorsville, un crucişător american cu rachete ghidate, a ajuns la doar 50 de metri de distrugătorul rus, amiralul Vinogradov, care a fost forţat să ia măsuri de urgenţă pentru a evita o ciocnire.