12 aprilie 2021

Un deputat, de la un partid aflat la Putere, cere transferarea spitalelor militare la Ministerul Sănătăţii

Florin Jipa

Deputatul Liviu-Ionuţ Moşteanu, din partea formaţiunii politice USR PLUS, a postat, duminică, pe o reţea de socializare că va propune prim-ministrului iniţierea demersurilor pentru transferarea tuturor spitalelor militare ale MApN, SRI, SIE, MAI la Ministerul Sănătăţii.

Sursă foto: Mediafax

„În spiritul reformei la care ne-am angajat împreună îi propun prim ministrului să demareze trecerea tuturor spitalelor în subordinea Ministerului Sănătăţii şi să începem acest demers cu spitalele MAPN, SRI, SIE, MAI. Am auzit că acolo e mai mult loc, sunt mai bine dotate, e o atenţie mai mare faţă de bolnavi. Nu trebuie să existe români ”speciali” în lupta cu boala. Haideţi să facem asta!” a declarat Moşteanu pe o reţea de socializare.

Este din nou scoasă de la naftalină denumirea de „special”. De altfel, imediat ce izbucneşte un scandal politic se reînvie tema „specialilor”, iar acum scandalul este legat de modul de gestionare a situaţiei de la Spitalul Foişor şi lupta dintre cele două mari partide aflate la guvernare.  

Trec peste faptul că domnul deputat nici nu s-a informat cum trebuie înainte să vină cu propunerea, deoarece SIE nu are niciun spital militar în subordine, doar un centru de diagnistic pentru cadrele în activitate, cum e şi normal.

Printr-o reacţie de la purtătorul de cuvânt al MApN, Daniel Anghel, am aflat că „sistemul medical militar a fost întotdeauna parte a efortului naţional de asigurare de servicii de sănătate pentru populaţie. Niciodată nu a funcţionat ca un sistem închis, iar datele statistice sunt fără echivoc: din cei peste 65.000 de pacienţi trataţi de Spitalul Militar Central din Bucureşti, în jur de 80 la sută au fost pacienţi civili. Mai mult, aceeaşi proporţie s-a păstrat în ultimele 12 luni şi în ceea ce priveşte tratarea pacienţilor COVID în spitalele militare desemnate ca spitale suport: din cei aproximativ 6.500 pacienţi COVID doar 1.100 provin din rândurile MApN.”