Un comandant nou pentru acelaşi război

Acum câteva zile, preşedintele rus Vladimir Putin a decis să îl înlocuiască pe comandantul militar care se ocupa de războiul din Ucraina cu generalul Serghei Surovikin, astfel schimbând cultura militară a conflictului în sine. Este o mişcare importantă, însă nu din cauza motivelor pe care le menţionează presa. Această mişcare vine după ce Ucraina, înarmată în special de SUA, a luat iniţiativa pe câmpul de luptă ucrainean. Credibilitatea lui Putin a fost pusă în joc printre personajele pro-război, care au început acum să îi critice performanţa.

Originea criticii este importantă. Unul dintre cei mai mari critici ai strategiei Rusiei în Ucraina a fost Ramzan Kadîrov, vechiul funcţionar al lui Putin, care a folosit brutalitatea extremă în numele lui Putin menţinând revoltele din Cecenia sub control. Kadîrov şi Putin voiau să oprească fragmentarea Rusiei şi să recupereze ce putea fi recuperat. Kadîrov a susţinut invazia în Ucraina, însă a fost uimit de slăbiciunea demonstrată de armata rusă, în special de cea arătată de comandanţii săi. Din punctul său de vedere, se cerea o operaţie nemiloasă împotriva civililor şi armatei ucrainene  - cu alte cuvinte, un război de tipul celui din Cecenia. Aşa că vedem acum un aliat loial al lui Putin blamând public incompetenţa armatei ruseşti, iar singura mişcare a Rusiei este schimbarea comandantului.

Comandanţii care dau bine în exerciţii şi întâlniri oficiale sunt, uneori, slabi pe câmpul de luptă. Câteodată, înlocuirea unui comandant indiferent de circumstanţe este esenţială. Se întâmplă tot timpul. Era clar de ceva vreme că planul de război al Rusiei a fost slab de la bun început. Un nou plan de război cere un nou comandant. Noul comandant a cerut imediat o ploaie de rachete asupra Ucrainei.

Războiul este despre a-l face pe inamic incapabil să reziste; un asalt nemilos în care totul este văzut ca o posibilă ţintă este primul pas. Al doilea pas este să le explici militarilor ruşi că se confruntă cu un pericol extrem dacă nu vor face performanţă pe câmpul de luptă. Moralul şi motivaţia sunt importante, însă nu funcţionează dacă armata este prost echipată sau militarii săi sunt slab antrenaţi. Ploaia de rachete semnalează, deci, ce se pregăteşte în viitor, însă acest viitor nu va veni doar dacă militarilor le este teamă de comandanţii lor. Va veni cu antrenamente bune, la toate nivelurile, cu arme potrivite şi alte elemente ale războiului modern. Să faci unul dintre aceste lucruri, sau chiar pe amândouă, durează. Ploaia de rachete ajută puţin în acest sens.

Pentru a câştiga timp, un atac la periferie ar ajuta chiar mai mult. Există informaţii privind prezenţa forţelor ruseşti în Belarus, de exemplu, şi zvonuri că armata belarusă se pregăteşte de război. Dacă este adevărat, o masare de trupe dinspre sudul Belarusului ar câştiga timp. Ar forţa Ucraina să se apere pe alt front şi ar ameninţa linia de aprovizionare ucraineană dinspre Polonia. Este mai uşor de spus decât de făcut, desigur. Este neclar dacă Belarusul este capabil să lupte într-un război intens şi numai trimiterea trupelor ruseşti acolo este dificilă.

Un atac de la periferie ar fi putut fi posibil înainte ca armata ucraineană să devină puternică şi SUA să livreze în masă arme Kievului. De asemenea, un tratat de pace ar fi putut fi posibil – dacă toată lumea ar fi fost interesată în aşa ceva. Nimic nu este posibil când Rusia este, la standardele sale, slabă. O ploaie de rachete, alături de o armată rusească reorganizată, ar putea creea un avantaj pentru Rusia. Ferocitatea noului comandant ar putea, în teorie, că creeze bazele pentru o înţelegere.

În cele din urmă, SUA controlează desfăşurarea războiului  în Ucraina, iar Ucraina este ostatica intereselor americane. Însă pentru că Ucraina are în joc vieţile oamenilor, are o limită faţă de cum şi cât de mult ar putea lupta în acest război. Obiectivul american este menţinerea forţelor ruseşti cât mai în est, departe de NATO. Obiectivul rusesc este recâştigarea Ucrainei întregi. Aşa că desfăşurarea acestui conflict depinde, într-o oarecare măsură, de cât de credibili sunt noii lideri militari ai Rusiei şi cum pot motiva trupele militare în timp ce creează o forţă pentru primăvară. Până atunci, ei pot demonstra că militarii aflaţi deja în Ucraina ar trebui luaţi în serios şi că ce-i mai rău acum urmează. Trebuie să înfricoşeze ucrainenii şi americanii. Producţia de arme este baza acestui război, iar SUA domină producţia. Dacă Rusia nu poate să egaleze acest lucru rapid, trebuie să facă anumite concesiuni, posibil unele majore. Aceasta este problema cu care se confruntă noul comandant.