Un cartof fierbinte pentru Europa - Repatrierea jihadiştilor

Problema repatrierii cetăţenilor europeni care au luptat pentru Statul Islamic din Irak şi Levant (SIIL) ridică probleme juridice, de securitate, sociale şi morale pentru statele europene.

După ”înfiinţarea Califatului” de către SIIL, străinii care se alăturaseră organizaţiei au renunţat cu entuziasm la legăturile cu ţările din care au venit. Postări video din aceea perioadă îi arată cum şi-au ars paşapoartele, fie ele britanice, canadiene sau germane. Odată cu restrângerea teritorială a ”Califatului”, occidentalii (şi nu numai) care au luptat pentru organizaţie doresc să se întoarcă în ţările de origine, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat sau mai bine spus, ca şi cum ”sejurul” în Siria s-a încheiat.

Dacă până la sfârşitul anului trecut, statele occidentale au fost bucuroase să ştie că o parte din cei ce simpatizează cu ideologia jihadist-fundamentalistă a SIIL au părăsit ţările de reşedinţă/origine şi şi-au găsit "fericirea" în Siria, decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a retrage trupele americane din Siria a pornit un carusel cu consecinţe negative inclusiv în această problematică. În condiţiile în care Forţele Democrate Siriene (FDS), conduse de kurzi, nu pot gestiona numărul mare de luptători jihadişti pe care îi deţin în prezent în custodie, preşedintele american a solicitat statelor europene să îşi repatrieze cetăţenii care au luptat alături de SIIL.

Această perspectivă nu surâde deloc guvernelor europene. Eliberarea sau evadarea acestora din custodia Forţelor Democratice Siriene ar face să se piardă succesele înregistrate împotriva SIIL.

În acest context, Europa se vede în faţa unei serii de întrebări: să îi primim înapoi pe cei care au luptat pentru SIIL? Dar pe femeile şi copiii acestora? Care dintre ameninţări este mai mare – Rusia cu arsenalul său militar sau jihadiştii care bat din nou la uşile ţărilor lor, cerând repatrierea?

În timp ce preşedintele Trump le solicită repetat ţărilor europene să îşi repatrieze jihadiştii aflaţi în prezent în custodia forţelor kurde, el însuşi a refuzat întoarcerea unei femei americane care s-a alăturat SIIL şi s-a căsătorit cu un membru al organizaţiei. Referitor la acest caz, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a afirmat că ”Hoda Muthana nu este cetăţean american şi nu i se permite să revină pe teritoriul SUA”.

Dar statele europene nu se confruntă cu doar câţiva luptători, ci cu câteva sute. Conform unui raport publicat de EU’s Radicalisation Awareness Network (RAN), în perioada 2011 - 2016 peste 42.000 de luptători străini din peste 120 de ţări s-au alăturat SIIL. Din aceştia, peste 5.000 provin din ţări europene. Forţele kurde deţin în prezent aproximativ 800 de persoane care provin din state europene şi care au luptat în numele SIIL. Cei mai mulţi ”voluntari” care s-au alăturat SIIL provin din Marea Britanie, Franţa, Germania şi, într-o măsură mai mică, din Danemarca, Suedia, Norvegia şi alte state din Europa.

Prima premisă pentru soluţionarea acestei problematici pleacă de la reprezentarea diplomatică a statelor europene în Siria. Puţine ţări europene au ambasade sau consulate în Siria sau tratate de extrădare pentru a-şi readuce cetăţenii înapoi. În această situaţie, dovedirea identităţii, extrădarea şi culegerea probelor împotriva celor inculpaţi este o misiune aproape imposibilă.

Mulţi dintre europenii care s-au alăturat SIIL se află în lagărele de refugiaţi din nord-estul Siriei, controlate de FDS / kurzi. Negocierea cu miliţiile kurde a repatrierii acestor persoane este sensibilă din punct de vedere diplomatic pentru europeni, în condiţiile în care acest fapt ar stârni reacţii din partea Ankarei. Turcia se teme de separatismul kurd şi nu doreşte o legitimizare a miliţiilor kurde prin purtarea negocierilor între europeni şi aceştia.

Negocierea cu guvernul de la Damasc este practic imposibilă în condiţiile în care, în majoritate,statele europene nu recunosc guvernul condus de Bashar al-Assad.

Una dintre soluţii ar fi transferarea persoanelor deţinute de kurzi către Turcia şi realizarea procedurilor de extrădare cu această ţară, cu toate că şi această variantă ar fi aproape imposibilă. Turcia nu recunoaşte autorităţile kurde. În consecinţă statele europene nu pot să-şi aducă cetăţenii în Turcia direct din teritoriile controlate de miliţiile kurde. Chiar şi în condiţiile unei garanţii oferite Ankarei care ar include escortă cu militari străini, Turcia se va opune. Uneori, ajutoarele financiare pot ”lubrifia” diplomaţia, dar atunci statele europene s-ar confrunta cu perspectiva achitării unor sume importante pentru a-şi repatria cetăţenii, care oricum, în marea lor majoritate reprezintă un pericol pentru securitatea naţională.

O altă soluţie ar fi transferul celor deţinuţi de FDS către kurzii din Irak şi realizarea extrădării din Irak. Această alternativă a fost folosită de Rusia pentru transferul câtorva zeci de ceceni. Dar oare va funcţiona şi în cazul statelor europene care au sute de conaţionali capturaţi de FDS?

Cea de a doua premisă a soluţionării acestei probleme este cea juridică. În Siria, aceşti luptători străini sunt consideraţi membri ai unei forţe ostile, ceea ce oferă posibilitatea deţinerii sau anihilării acestora de către FDS. În cazul repatrierii acestora în Europa, ei ar fi, în cel mai bun caz, suspectaţi de alăturare la o grupare teroristă şi crime şi ar fi condamnaţi numai după un proces. Trimiterea în instanţă a luptătorilor şi susţinătorilor SIIL în Europa nu ar fi simplă. Chiar şi pentru cei care se presupune că au fost implicaţi direct în acte teroriste, dovedirea vinovăţiei este un proces de durată, costisitor şi fără rezultate certe. Dovedirea în instanţă a vinovăţiei inculpaţilor ar impune găsirea unor dovezi palpabile şi legal admise în tribunale prin desfăşurarea unor investigaţii într-o zonă de conflict sau într-un stat în care încă domneşte haosul. Dar ce soartă vor avea femeile şi copii? Probele în cazul acestora vor fi la fel de dificil de administrat în cadrul instanţelor de judecată, iar sentinţele vor fi, cel mai probabil, pronunţate în favoarea acuzaţilor.

Oficialii de instituţiile naţionale şi europene de securitate consideră că majoritatea luptătorilor străini aflaţi în prezent în custodia FDS sunt legaţi puternic de ideologia grupului şi ar prezenta o ameninţare la adresa securităţii dacă s-ar întoarce acasă.

Chiar şi în cazul în care ar fi condamnaţi, aceştia ar reprezenta o ameninţare, prin capacitatea lor de a recruta şi radicaliza alte persoane aflate în detenţie alături de ei.

În condiţiile în care acuzarea nu va putea obţine o condamnare, lăsarea acestora în libertate ar pune o presiune sporită pe bugetele serviciilor de informaţii şi impunere a legii ca urmare a desfăşurării unor operaţiuni de supraveghere lungi, costisitoare şi pe scară largă.

Lăsarea acestor cetăţeni europeni care s-au alăturat SIIL în custodia FDS este o opţiune şi mai puţin viabilă. Retragerea trupelor americane, presiunea pusă de Turcia asupra kurzilor, sarcina de a construi tabere de ”prizonieri”, de a le păzi şi de a furniza nevoile de bază celor încartiruiţi ar reprezenta o presiune uriaşă asupra militanţilor kurzi. În aceste condiţii, şansa luptătorilor străini de a evada va creşte.

Ideile privind rezolvarea acestei probleme sunt numeroase, dar pot fi concretizate în câteva exemple, dar toate converg către ”aruncarea cartofului în braţele altcuiva”:
• o primă idee sugerează ca europenii care s-au alăturat SIIL şi care au dublă cetăţenie, să fie judecaţi în ţara non-europeană a cărei cetăţenie o deţin;
• a doua idee se referă la judecarea suspecţilor în Siria şi Irak, cu participarea unor avocaţi din ţările europene. Această variantă are şanse foarte mici de a fi aplicată în condiţiile în care în ambele ţări pedeapsa cu moartea este aplicată, ceea ce este contrar legislaţiei europene. În plus, dacă sunt judecaţi în Siria, ţările UE ar trebui să recunoască implicit autoritatea guvernului lui Bashar al-Assad;
• o altă opţiune este cea a urmăririi penale a luptătorilor străini într-un organism juridic internaţional, cum ar fi Curtea Penală Internaţională (CPI), care are jurisdicţia de a urmări persoanele fizice pentru crimele internaţionale de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război. Chiar şi această variantă se loveşte de obstacole, o parte din ţări nerecunoscând această instanţă.

Poziţia juridică a statelor europene diferă, în funcţie de legislaţia aflată în vigoare. De asemenea, există opinii contradictorii chiar şi în interiorul statelor. Ţinând cont de aceste diferenţe majore, Comisia Europeană a declarat, la mijlocul lunii februarie, că deciziile privind repatrierea luptătorilor străini şi familiilor lor sunt responsabilitatea fiecărei naţiuni în parte. În acelaşi timp, la sfârşitul lunii februarie a.c., biroul prim-ministrului belgian a anunţat că premierul belgian şi diplomaţi din Franţa, Germania, Marea Britanie şi Olanda lucrează pentru a dezvolta o poziţie comună privind soarta celor care au mers să lupte în numele organizaţiilor teroriste din Siria şi Irak.

În timp ce ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, i-a catalogat drept ”duşmani ai naţiunii” pe conaţionalii săi care s-au alăturat SIIL şi că aceştia ar trebui judecaţi în Siria sau Irak, ministrul Justiţiei, Nicole Belloubet, a declarat că repatrierea se va face ” de la caz la caz”.

Guvernul premierului britanic Theresa May susţine că luptătorii străini ar trebui să fie judecaţi acolo unde au fost capturaţi sau în locul în care a fost săvârşită infracţiunea.

În Germania, ministrul de externe, Heiko Maas, a declarat că ar fi ”extrem de dificil” să aranjeze repatrierea şi urmărirea penală a tuturor cetăţenilor germani care au luptat pentru SIIL şi că întoarcerea ar fi posibilă numai dacă autorităţile pot ”garanta că aceşti oameni pot fi imediat trimişi să se prezinte la tribunal” şi că nu li se va permite să se elibereze. Cu alte cuvinte, Germania încearcă să limiteze la maxim posibilitatea de a repatria germanii care au aderat la SIIL, împreună cu soţiile şi copiii lor.

Premierul belgian, Charles Michel, a declarat că persoanele care şi-au părăsit ţările de origine pentru a lupta pentru grupurile jihadiste din Siria sau Irak ar trebui să fie judecate în ţările în care s-au săvârşit crimele, adăugând că ar putea fi instituită o procedură juridică internaţională pentru luptătorii străini capturaţi şi aflaţi în custodia FDS. Referindu-se la repatrierea copiilor, purtătorul de cuvânt a spus că persoanele cu vârste sub 10 ani, care au legături familiale în Belgia, ar putea beneficia de serviciile diplomatice şi consulare belgiene, în timp ce în cazul celor cu vârsta de peste 10 ani, ”se va decide de la caz la caz pentru soţi şi copii”.

Cele trei mari partide politice din Danemarca au declarat că nu acceptă întoarcerea cetăţenilor care au luptat alături de SIIL. Aceeaşi poziţie este adoptată şi de autorităţile suedeze.

Guantanamo european - O posibilă soluţie? Ţările europene au fost extrem de critice faţă de centrul de detenţie de la Guantanamo, pe care un judecător britanic l-a descris ca fiind o ”gaură neagră legală”. Dar acum, evident într-un mod diferit, europenii sunt dornici ca cetăţenii lor să rămână pe o perioadă nelimitată într-o stare de incertitudine juridică. Unii oficialii americani au sugerat că Guantanamo ar putea oferi o posibilă soluţie pentru problema luptătorilor străini din SIIL. Oare aceasta să fie soluţia ieşirii guvernelor statelor europene din actuala poziţie evazivă adoptată în problematica repatrierii cetăţenilor europeni care s-au alăturat SIIL?

Cum şi când va scăpa Europa de acest cartof fierbinte? Sunt întrebări care încă nu au un răspuns.