27 octombrie 2018

Un bărbat a deschis focul într-o sinagogă:din Pittsburg în timpul unei slujbe/ Incidentul s-a soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi

Bianca Pavaluca

Un atacator a deschis sâmbătă focul într-o sinagogă din oraşul Pittsburgh din statul american Pennsylvania, rănind mai multe persoane, conform primelor informaţii primite de la poliţişti, relatează BBC şi CNN.

Sursă foto: Mediafax

Serviciile de urgenţă au fost chemate la sinagoga din cartierul Squirrel Hil în jurul orei locale 10.00 (17.00, ora României). Incidentul a avut loc în timpul unei slujbe.

Conform informaţiilor primite de la autorităţi, cel puţin patru persoane au fost ucise şi cel puţin 12 persoane au fost rănite, printre care şi trei ofiţeri de poliţie.

Atacatorul s-a predat şi se află în acest moment în custodia poliţiei, conform CNN. Martorii au transmis că atacatorul este „un bărbat alb, solid şi cu barbă”.

„Sunt mai multe victime, este imperativ ca oamenii să rămână în case şi să se adăpostească”, a declarat Jason Lando, purtătorul de cuvânt al poliţiei locale.

Departamentul de Securitate Publică din Pittsburgh a transmis printr-un mesaj pe Twitter că a fost raportat un „atacator activ” şi a sugerat locuitorilor să evite zona.

Preşedintele american Donald Trump a postat un mesaj pe Twitter prin care a transmis că urmăreşte evenimentele din Pittsburgh.

„Urmăresc desfăşurarea evenimentelor din Pittsburgh, Pennsylvania. Autorităţile sunt la faţa locului. Locuitorii din zona Squirrel Hill ar trebui să rămână la adăpost. Se pare că sunt mai multe victime”, a transmis Trump.

Autorităţile au transmis că au trimis ofiţeri la mai multe sinagogi din oraş, ca mtodă de precauţie.