Un avion de vânătoare F-35 al SUA a doborât o dronă iraniană Shahed 139, care se apropia de USS Abraham Lincoln
Andreea SoareUn avion de vânătoare al Marinei SUA a doborât o dronă iraniană care se apropia de portavionul USS Abraham Lincoln în Marea Arabiei, a anunţat, marţi, Comandamentul Central al SUA, ameninţând cu intensificarea tensiunilor, în contextul în care administraţia Trump avertizează asupra unor posibile acţiuni militare pentru a aduce Iranul la masa negocierilor.
Drona „s-a apropiat agresiv” de portavion cu „intenţii neclară” şi a continuat să zboare spre acesta „în ciuda măsurilor de reducere a tensiunii, luate de forţele americane care operează în apele internaţionale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului Central, căpitanul Tim Hawkins, într-un comunicat.
Doborârea a avut loc la câteva ore după ce forţele iraniene au hărţuit o navă comercială cu pavilion american şi echipaj american care naviga în Strâmtoarea Hormuz, a transmis armata americană.
Drona Shahed-139 a fost doborâtă de un avion de vânătoare F-35C de pe Lincoln, care naviga la aproximativ 800 de kilometri de coasta de sud a Iranului, a declarat Hawkins. Niciun militar american nu a fost rănit şi niciun echipament american nu a fost afectat, se arată în comunicatul armatei.
Presa de stat iraniană a relatat că Garda Revoluţionară paramilitară iraniană investighează „întreruperea” dronei. Agenţia de ştiri semi-oficială Tasnim a postat pe Telegram că, înainte de întreruperea înregistrărilor video, drona a reuşit să transfere cu succes imaginile pe care le-a realizat înapoi în Iran.
Acest incident are loc în contextul tensiunilor SUA-Iran, care în prezent sunt angajate într-un proces de negociere, prin care americanii încearcă să convingă iranienii să renunţe la programul nucleare şi la cel de dezvoltare a rachetelor balistice, în schimbul neatacării Iranului.