22 mai 2018

Un Afganistan la Marea Roşie. Războiul uitat din Yemen.

Laurenţiu Sfinteş

Conflictul din Yemen durează de mai mult de trei ani, intrând recent în faza atacurilor Houthi cu rachete balistice asupra unor ţinte terestre din Arabia Saudită. Pierderile făcute publice, atât ale acestor atacuri, cât şi ca urmare a diferitelor operaţii militare ce se desfăşoară în multe provincii ale ţării, nu sunt numeroase, caracteristice unui conflict de joasă intensitate. Colateral, însă, în jur de trei sferturi din populaţia yemenită are nevoie de sprijin umanitar.

Sursă foto: HEPTA

La umbra unui smochin, tineri îmbrăcaţi în ma'wazz (un fel de fustă lungă până la glezne), thoobs (cămăşi) albe, având la brâu atât de cunoscutele jambiya (pumnale cu vârful întors), iar în picioare sandale de piele, mestecă frunze de khat (o variantă yemenită a frunzelor de coca) şi aleg ţintele pentru viitoarele lansări de rachete balistice de model rusesc, iranian sau nord - koreean, poate cu propriile îmbunătăţiri artizanale.

Imaginea nu mai e chiar de actualitate, pentru că, după declanşarea de către forţele Houthi a campaniei de lovire cu rachete balistice a unor ţinte de pe teritoriul Arabiei Saudite, forţe speciale americane au fost dislocate în provincia saudită Najran, la graniţa de nord a Yemenului, pentru a sprijini trupele saudite în monitorizarea locaţiilor de unde au loc aceste lansări. Probabil, smochinul a fost înlocuit cu tavanul unei peşteri, undeva, în locaţiile subterane oferite cu generozitate de zona muntoasă locuită de triburile Houthi. 

Actualul război e doar cel mai recent dintr-o serie de conflicte care macină Yemenul de mai mult de cinci decenii. În anii 60, în fervoarea naţionalismului arab, în special egiptean, s-a realizat schimbarea regimului şi a dispărut monarhia Muttawakill, lungul şir de regi, califi şi imami Zaidi (o sectă shia cu multe elemente sunni), care au marcat pentru un mileniu istoria Yemenului, rămânând doar istorie. Implicarea militară a Egiptului de partea tinerilor ofiţeri yemeniţi care au instaurat regimul republican a fost atât de costisitoare, în special prin pierderile în rândul forţelor speciale egiptene, încât este considerată una din cauzele pentru care conflictul arabo - israelian din anul 1967 a avut finalul cunoscut. Memoria acelui conflict a determinat reţinerile Egiptului când a fost solicitat de Arabia Saudită să participe la Coaliţia anti - Houthi, în primăvara anului 2015.

Războaiele din Yemen, cel puţin două - trei în fiecare decadă, au şi particularităţi specifice diferitelor perioade de desfăşurare, dar şi constante:

- nicio alianţă nu durează de la un război la altul;

- niciun sprijin extern nu este stabil şi consecvent de la un deceniu la altul (în conflictele anterioare saudiţii au sprijinit nordul monarhist contra sudului republican, în cel prezent sprijină sudul împotriva nordului);

- niciodată nu există doar două tabere, compoziţia etnică, tribală şi confesională, atât de complexă, făcând imposibilă separarea limpede a opţiunilor pro şi contra, existând întotdeauna o zonă aflată între sau lateral de cele două forţe principale ale conflictului;

- pentru că relieful muntos şi infrastructura precară crează condiţii pentru a evita confruntările decisive, războaiele durează la nesfârşit, devin o cutumă a cotidianului yemenit. Nu se înregistrează la fel de multe victime directe în urma confruntărilor, ca în conflicte similare de pe alte meridiane, majoritatea pierderilor umane fiind mai mult ca urmare a crizei umanitare pe care acestea o provoacă;

- chiar şi liderii care au putut să conducă ţara decenii la rând prin schimbarea alianţelor interne, a doctrinelor, ideologiilor, a sponsorilor externi, se întâlnesc, la un moment dat, cu glontele rătăcit al unui trăgător inamic. Fostul preşedinte Ali Abdullah Saleh, cel care a realizat unificarea Yemenului, cel care, în anii 90, a fost împotriva intervenţiei SUA în Irak, dar care, ulterior, a permis SUA utilizarea spaţiului aerian yemenit pentru a executa lovituri prin intermediul dronelor asupra locaţiilor Al Qaida, cel care a desfăşurat şase campanii militare împotriva forţelor Houthi, care s-a aliat ulterior cu fostul adversar pentru a reuşi menţinerea la putere în Sanaa, care s-a delimitat de acesta, într-o încercare de a pune capăt conflictului, şi-a aflat sfârşitul, în decembrie 2017, pe o uliţă, undeva, la marginea capitalei. La ceremonia de înmormântare au asistat doar douăzeci de persoane, atent selecţionate de autorităţile Houthi;

- legitimitatea conducerii se transmite în interiorul familiei / clanului  / tribului. Liderul mişcării Houthi,  Hussein Badreddin al-Houthi, a fost ucis în anul 2004, dar unul din fraţii săi, Sayyid Abdul-Malik Badreddin al-Houthi, a preluat conducerea comunităţii Zaidi, reuşind trimiterea în exil a preşedintelui Abdrabbuh Mansur Hadi, precum şi un status - quo în confruntările cu forţele superioare ale coaliţiei conduse de Arabia Saudită. În acelaşi timp, fostului preşedinte Saleh, îi urmează atât nepotul său, Mohammed Abdullah Saleh, despre care sunt informaţii că acţionează acum din interior alături de forţele guvernului yemenit recunoscut internaţional,  cât şi fiul său, Ahmed Saleh, aflat în prezent într-un fel de arest în aşteptare la domiciliu, în Emiratele Arabe Unite, ţară în care a fost anterior ambasador.

În aceste condiţii, de ce ar dori cineva să iniţieze un război în Yemen, ştiind, teoretic, că sunt şanse mari ca o operaţie militară să se blocheze în condiţiile aspre pe care această ţară le impune?

La momentul anului 2015, prinţul Mohammad bin Salman, fiu al regelui saudit Salman, era tocmai numit ministru al apărării - avea doar 30 de ani - şi intra într-o cursă contra cronometru pentru a deveni prinţul moştenitor şi a se impune ca lider care avea nu numai ascendenţa genealogică, dar şi bilanţul unor victorii militare. Astfel îşi putea impune reformele liberale, strategia de adaptare a Arabiei Saudite la realităţile unei lumi post - petrol.

În Yemen, în acea perioadă, miliţiile Houthi asediau Sanaa şi se pregăteau pentru ofensiva asupra Adenului. Fără să se consulte cu partenerii strategici, inclusiv SUA, fără a informa alte structuri de securitate saudite, prinţul Salman a ordonat începerea loviturilor militare aeriene împotriva miliţiilor Houthi, iniţiind, în acelaşi timp o coaliţie internaţională de state din regiune care să dea legitimitate acestei intervenţii şi să sprijine restaurarea preşedintelui ales democratic, unic candidat, Abdrabbuh Mansur Hadi.

Victoria părea facilă. Yemenul este cea mai săracă ţară arabă. Structurile militare sunt pe baze tribale şi regionale, fără coeziune şi neavând, de departe, dotarea modernă aflată la dispoziţia Arabiei Saudite. Spaţiul aerian yemenit a aparţinut avioanelor saudite din primele clipe ale conflictului.

Şi mai erau considerente politice, confesionale, de contracarare a influenţei iraniene în statele / teritoriile unde Teheranul putea să se sprijine pe comunitatea religioasă locală shia sau pe o sectă cu dogme apropiate shiismului.

Secta Zaidi, o variantă marginală a shiismului, cuprinde aproximativ jumătate din populaţia Yemenului, concentrată în zonele vestice şi nord vestice ale ţării. Pentru a bloca extinderea „semilunei shia” (Iran, Irak, Siria, Liban), termen introdus de regele iordanian Abdullah al II-lea, într-un „cerc shia” (care să includă şi Yemenul), Ryadhul, prin prinţul Salman, a decis că o intervenţie militară de scurtă durată e cea mai bună soluţie.

Unele dintre statele coaliţiei, dependente de sprijinul financiar saudit, de exemplu, Iordania, au contribuit simbolic, altele au evitat diplomatic, cazul Egiptului, un angajament masiv, invocând motive istorice. Cairo a alocat forţelor de coaliţie doar structuri navale pe care oricum le avea dislocate in  Marea Roşie. Pakistanul a motivat sprijinul diplomatic, dar nu şi militar, prin angajamentul deja asumat de a sprijini Arabia Saudită în protecţia locurilor sfinte ale Islamului, Mecca şi Medina.

 Problemele au continuat când s-a intrat în etapa intervenţiei terestre. Operaţia „Decisive Storm” / Furtuna Decisivă / 'Amaliyyat 'Āṣifat al-Ḥazm, faza bombardamentelor aeriene violente, a evoluat către Operaţia „Restoring Hope” / Restaurarea Speranţei / Amaliyyat 'I'ādat al-'Amal, care a presupus atât dislocări de forţe terestre, „boots on the ground”, cât şi o componentă politico - diplomatică, prin care guvernul preşedintelui Hadi să poată ajunge din nou la Sanaa, capitala nordică a Yemenului.

S-a reuşit, pentru scurt timp, preluarea controlul „capitalei de sud” a Yemenului, oraşul Aden, iar preşedintele Hadi şi-a găsit o reşedinţă prezidenţială pe teritoriul yemenit. Miliţiile Houthi au fost respinse către nord, dar au apărut alte probleme:

- celulele teroriste Al Qaida, grupare care controlează aproximativ o treime din teritoriul Yemenului, au continuat atacurile atât împotriva forţelor preşedintelui Hadi, cât şi a miliţiilor Houthi;

- aliatul cel mai consistent al Arabiei Saudite în coaliţia anti – Houthi, Emiratele Arabe Unite / EAU, a început să sprijine un al treilea actor politic şi militar al scenei interne yemenite, „Mişcarea Yemenului de Sud” / Al Hirak, condusă de Consiliul Sudic de Tranziţie, lider Aidarus al-Zoubaidi. EAU a „uitat”, printre altele, să notifice preşedintelui Hadi faptul că îşi va disloca forţele în Insula Socotra, un Galapagos yemenit din Marea Arabiei. Ulterior, ministrul emiratez de externe, Anwar Gargash,  a explicat, într-o postare, cum altfel, pe twitter, că „există relaţii istorice cu familiile şi populaţia din Socotra” / „We have historical relations with the families and people of Socotra”.  Tensiunile s-au calmat, în prezent militarii saudiţi şi emiratezi desfăşurând un exerciţiu comun pe această insulă.

La acest moment, operaţiile militare ale coaliţiei anti – Houthi conduse de Arabia Saudită se concentrează pe preluarea controlului costei de vest a Yemenului, în principal a portului Al Hudaydah, de la Marea Roşie, suspectat a fi poarta de intrare navală a transporturilor de arme iraniene pentru miliţiile Houthi. De asemenea, se încearcă identificarea şi distrugerea locaţiilor de unde sunt lansate rachetele balistice care au ca ţinte capitala Arabiei Saudite, obiective militare şi economice din zona de graniţă. Printre care şi sediile centrale şi locale ale gigantului Aramco, bijuteria petrolieră a regatului saudit.

Comunicatele militare de presă ale combatanţilor anunţă victorii şi regrupării strategice. Conflictul a intrat, însă, într-o fază de stagnare în care singura certitudine este suferinţa populaţiei civile. Conform raportului pe anul 2017 al organizaţiei Human Rights Watch, necombatanţii au fost ţinte atât ale atacurilor coaliţiei conduse de Arabia Saudită, cât şi ale miliţiilor Houthi / forţelor militare conduse de fostul preşedinte Saleh. Ajutorul umanitar a fost blocat să ajungă în ţară. Părţile în conflict au continuat să utilizeze copii soldaţi, o treime, conform datelor organizaţiei, din totalul combatanţilor interni din Yemen.

Noul secretar de stat al SUA, Mike Pompeo, a transmis autorităţilor saudite, în timpul recentului său tur în regiune (29 aprilie, a.c.) că e timpul să se încerce găsirea unei soluţii politice de încheiere a conflictului din Yemen. Argumentul diplomatului american, pe lângă evocarea gravei situaţii umanitare, a fost faptul că Arabia Saudită nu trebuie să-şi risipească forţele într-un conflict fără sfârşit (gen Afganistan, n.n.), când situaţia impune concentrarea pe contracararea Iranului şi a agendei sale regionale.

Va fi dificil de identificat o soluţie politică acestui conflict.

La Ryadh, prinţul Mohammad bin Salman, acum în vârstă de 33 de ani, s-a impus deja ca prinţ moştenitor şi are ca obiectiv implementarea programului Viziunea 2030, un program prin care Arabia Saudită urmează să se modernizeze, pentru a nu mai depinde exclusiv de veniturile obţinute din vanzarea petrolului. Yemenul este departe.

La Marran, un sat fortificat din provincia Saada, nordul Yemenului, acolo unde este reşedinţa liderului Houthi, Sayyid Abdul-Malik Badreddin al-Houthi, acum în vârstă de 39 de ani, priorităţile sunt în funcţie de vânturile care bat dinspre Teheran. Ryadhul este departe, undeva în pustiu, o ţintă pentru rachetele balistice Badr şi Burkan.

Yemenul şi Ryadhul sunt departe, unul de altul. Greu de reconciliat.

La umbra unui smochin, tinerii rebeli Houthi mestecă frunze de khat şi desenează pe nisip planurile viitoarelor lupte, în timp ce deasupra, avioane militare saudite F-15 desenează linii albe pe cer în direcţia Sanaa şi, mai departe, spre vest, către portul Al Hudaydah de la Marea Roşie.

Col. (r.) Laurenţiu Sfinteş. Fost diplomat militar. Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional