Un acord Brexit nu va fi încheiat săptămâna aceasta-surse
Bianca PavalucaUniunea Europeană nu prevăd o încheiere a acordului Brexit săptămâna aceasta, au declarat mai mulţi oficiali şi diplomaţi europeni, în urma discuţiilor eşuate de marţi de la Bruxelles, relatează Reuters.
„Este puţin probabil să fie încheiat un acord înainte de weekend. Va fi un weekend de lucru”, a declarat un oficial european.
Mai mulţi diplomaţi au speculat că dacă negociatorii Uniunii Europene şi ai Marii Britanii vor încheia un acord în cursul weekendului, prim-ministrul britanic Theresa May ar putea merge luni la Bruxelles pentru a primi sprijinul politic şi s-ar întoarce cu o zi înainte ca acordul să fie votat în Parlamentul britanic.
Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene, a declarat sâmbătă că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va trebui amânată chiar dacă Acordul Brexit va fi aprobat de Camera Comunelor, deoarece nu mai este timp suficient pentru ratificarea documentului de către ţările şi instituţiile europene.
Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar Guvernul Theresa May speră să obţină concesii suplimentare din partea Bruxellesului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord.
Theresa May vrea renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici.