12 iulie 2021

UE, decizie formală privind misiunea militară din Mozambic. Mandatul misiunii va dura doi ani şi vor fi dislocaţi între 200 şi 300 de militari

Andreea Soare

Uniunea Europeană creează o misiune militară de instrucţie pentru Mozambic pentru a ajuta guvernul să ţină în frâu insurgenţa islamistă în continuă creştere şi să protejeze cetăţenii, au transmis reprezentanţi ai UE, luni, potrivit Reuters.

Sursă foto: Profimedia

Mozambic, care a cerut ajutorul UE, se luptă cu un grup rebel în provincia din nord, Cabo Delgado, încă din 2017. În ultimul an, acţiunile violente au crescut în intensitate.

Miniştrii afacerilor externe din UE au luat această decizie formală în cadrul unei întâlniri care a avut loc în Bruxelles, luni, deşi nu este clar ce ţări vor participa cu trupe la această misiune.

„Mandatul misiunii va dura, iniţial, doi ani”, a transmis Consiliul European, într-un comunicat de presă.

Portugalia a trimis deja 60 de soldaţi în Mozambic, în luna mai, pentru un program de antrenare a trupelor, care durează patru luni. Misiunea presupune lupta împotriva insurgenţei, schimbul de informaţii şi folosirea dronelor pentru a monitoriza mişcările militanţilor.

Josep Borell a declarat că, până la finalul acestui an, ar putea fi dislocaţi în Mozambic în jur de 200-300 de militari europeni.

Portugalia este pregătită să ofere 50% din acest personal şi comandantul care să se ocupe de operaţiunile terestre din Mozambic.

Citeşte şi: Mozambic – un nou „Califat” sau doar propagandă?