20 septembrie 2021

UE condamnă executarea de către mişcarea houthi a nouă persoane care ar fi fost implicate în moartea liderului mişcării houthi din Yemen, Saleh al-Samad

Andreea Soare

Uniunea Europeană se alătură mai multor voci care au criticat executarea de către mişcarea houthi din Yemen a nouă persoane condamnate pentru implicarea în uciderea, în 2018, a liderului civil al grupului, Saleh al-Samad, scrie Reuters.

Sursă foto: Profimedia

Saleh al-Samad, care deţinea poziţia de preşedinte al administraţiei controlate de houthi, ocupând mare parte din nordul Yemenului, a fost omorât în aprilie 2018 în urma unui atac aerian al coaliţiei conduse de Arabia Saudită, în oraşul Hodeidah, din coasta vestică din Yemen.

O instanţă judecătorească a mişcării houthi a decis că nouă bărbaţi, dintre care unul era minor în momentul arestării, au fost vinovaţi de spionaj şi împărtăşirea unor informaţii importante cu membrii coaliţiei saudite. Toţi cei nouă bărbaţi au fost executaţi sâmbătă, în piaţa centrală din Sana'a.

Purtătorul de cuvânt al UE a declarat că au existat informaţii potrivit cărora au fost descoperite nereguli în procesul şi acuzaţiile celor nouă persoane.

„Uniunea Europeană se opune, în orice moment şi circumstanţă, condamnării la moarte. Este o pedeapsă crudă şi inumană”, se arată în comunicatul UE.

De asemenea, ambasada SUA din Yemen a condamnat ceea ce a numit „un proces fals, după mai mulţi ani de tortură şi abuz” comise de houthi. Marea Britanie a transmis că executările condamnaţilor au arătat „indiferenţa cu privire la demnitatea omului”.

Ministrul afacerilor externe al mişcării houthi a numit aceste reacţii „interferenţe în problemele noastre interne” şi a acuzat SUA şi Occidentul de ignorarea „infracţiunilor coaliţiei”.

Yemen a fost centrul violenţei şi al haosului încă din 2014, când rebelii Houthi au năpădit o mare parte din ţară, inclusiv capitala Sana'a.

Conflictele s-au intensificat în 2015, când o coaliţie militară saudită a lansat o campanie aeriană devastatoare, cu scopul de a recâştiga teritoriile deţinute de rebeli. Zeci de mii de yemeniţi au murit în acest conflict, care a dus la cea mai mare criză umanitară din lumea, întrucât milioane de oameni sunt în pragul foametei, depinzând de ajutorul internaţional.