08 august 2022

Ucrainenii solicită ca unitatea nucleară din Zaporojie să fie declarată zonă nemilitarizată

Petru Mazilu

Şeful companiei ucrainene de energie nucleară Energoatom a cerut ca unitatea din Zaporojie să fie declarată zonă nemilitarizată în urma incidentelor care au avut loc la centrala nucleară, potrivit Sky News.

Sursă foto: Mediafax

Solicitarea a fost făcută de şeful companiei Energoatom. Acesta a mai spus că la faţa locului ar trebui să fie amplasată o echipă de „pacificatori”.

Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc pentru loviturile asupra celei mai mari centrale nucleare din Europa, care au avut loc în weekend. Kievul a anunţat că bombardamentele ruseşti de sâmbătă au avariat trei senzori de radiaţii şi au rănit un muncitor de la centrala din Zaporojia.

Forţele ruseşti au capturat centrala din sud-estul Ucrainei la începutul lunii martie, dar aceasta este în continuare condusă de tehnicieni ucraineni.

Anterior, secretarul general al ONU a cerut ca inspectorilor internaţionali să li se permită accesul în interiorul centralei.

„Orice atac la o centrală nucleară este un lucru sinucigaş", a declarat Antonio Guterres într-o conferinţă de presă în Japonia.