Ucrainenii capturează primul prizonier de război nord-coreean
Florin JipaO sursă militară ucraineană a distribuit o fotografie a unui militar nord-coreean capturat pe 26 decembrie în regiunea Kursk din Rusia de forţele pentru operaţii speciale.
Şi Serviciul Naţional de Informaţii al Coreei de Sud (NIS) a confirmat că Ucraina a capturat un militar nord-coreean rănit, marcând primul caz cunoscut de capturare a unui combatant nord-coreean.
Militarul ar fi fost capturat de forţele ucrainene în regiunea Kursk din Rusia, după cum a raportat agenţia de ştiri ucraineană Militarnyi. O fotografie a militarului rănit a circulat pe Telegram, deşi detaliile despre starea sa rămân neclare.
Un transportor amfibiu blindat rus a intrat într-o ambuscadă organizată de forţele pentru operaţii speciale ale Ucrainei, vehiculul a fost distrus, mai mulţi militari ruşi ucişi, iar documente şi militarul nord-coreean a fost capturat, conform rapoartelor Kievului.
Oficialii sud-coreeni au remarcat că aproximativ 11.000 de militari nord-coreeni au fost trimişi în Rusia, şi se aşteaptă mai mulţi. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a raportat, de asemenea, peste 3.000 de victime nord-coreene în regiunea Kursk.