Ucraina, ţară aflată în război, este prezentă la expoziţia internaţională de arme din Kielce cu 25 de companii. Industria românească de apărare absentează
Andreea SoareLa expoziţia internaţională de armament de la Kielce, din Polonia, care se desfăşoară între 3 şi 6 septembrie, sunt prezente 769 de companii din 34 de ţări. Dintre acestea, 25 sunt companii ucrainene, un număr impresionant având în vedere că vorbim despre o ţară aflată în război, cu o industrie pusă la încercare de atacurile ruseşti. Pe cât de impresionantă este prezenţa Ucrainei, invitatul special al acestei expoziţii, pe atât de surprinzătoare este şi absenţa României de la această expoziţie.
Aceasta este cea de-a 32-a ediţie a acestui târg din Kielce şi are un număr record de expozanţi, mai precis 769, fiind un târg de apărare care este, de la an la an, mai mare. Este, de altfel, al treilea ca importanţă, la nivel mondial, după Eurosatory, care se desfăşoară în Franţa, şi cel din Londra, DSEI.
Anul acesta, Ucraina este invitatul special al expoziţiei şi am văzut mai multe standuri în care prezintă atât sub formă de machetă, cât şi în mărime naturală, unele dintre dronele folosite de armata ucraineană pentru a ataca poziţiile ruseşti. Printre acestea se numără drona Jupiter Hunter, folosită de ucraineni pentru a lansa bombe spre ruşi, drona mini Shark, vehiculul VARTA-2 şi alte echipamente militare. Reprezentanţi de la compania Ukrspecsystems ne-au spus că prezenţa lor la această expoziţie demonstrează cât de puternică este industria ucraineană, chiar dacă această companie, de exemplu, a trebuit să îşi mute în Slovacia, la începutul războiului, o parte din activitate. Până şi Bulgaria este prezentă la târg, cu două companii, sau ţări precum Cipru şi Irlanda.
Cu toate acestea, niciun stand românesc nu este prezent, deşi vorbim despre 34 de ţări participante, din întreaga lume. De asemenea, toate statele care au graniţă cu Ucraina şi aparţin NATO sunt prezente la MSPO cu diverse echipamente sau servicii militare.
Standuri impresionante la Kielce au şi sud-coreenii, care au o zonă special dedicată echipamentelor lor, de la diferite firme – Polonia a achiziţionat numeroase echipamente militare de la sud-coreeni, precum obuzierele K9 thunder, tancurile K2 şi sistemele Chunmoo. De altfel, aceştia au şi o conferinţă dedicată cooperării dintre Varşovia şi Seul. SUA au, de asemenea, un pavilion separat, dedicat doar echipamentelor americane şi, bineînţeles, companiile poloneze au o prezenţă semnificativă, în jur de peste 150 de companii poloneze.
Această expoziţie are loc într-un context dificil şi într-o ţară care, asemenea României, conştientizează pericolul reprezentat de o posibilă extindere a războiului din Ucraina spre alte state. Liderii militari polonezi prezenţi la această expoziţie au punctat importanţa creşterii bugetului pentru achiziţiile militare în următorii ani pentru a face faţă nevoilor armatei şi tehnologiilor inovatoare de pe piaţă.
Anul acesta, Polonia a alocat 4,2 % din PIB pentru apărare, dintre care 2,5% au fost dedicaţi doar R&D. În următorul an, plănuieşte să investească peste 4,7% din PIB pentru apărare. Un parlamentar polonez prezent la o conferinţă care a avut loc astăzi, la MSPO, spunea chiar că Polonia ar trebui să atingă 8% din produsul intern brut pentru cheltuielile militare, o declaraţie privită, totuşi, drept o exagerare de unii lideri militari.