Ucraina respinge armistiţiul Rusiei pentru Parada de 9 Mai, după ce Moscova a încălcat încetarea focului cerută de Kiev de peste 1.800 ori şi a ucis 17 civili
Florin JipaPreşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a încălcat încetarea focului introdus de Kiev de la începutul zilei de 6 mai, adăugând că Ucraina va răspunde cu aceeaşi monedă.
„După loviturile sălbatice de ieri împotriva oraşelor şi comunităţilor noastre – Dnipro, Zaporizhzhia, Kramatorsk şi altele – armata rusă a continuat ostilităţile active şi bombardamentele teroriste pe tot parcursul acestei zile. Alegerea Rusiei este o respingere evidentă a încetării focului şi a salvării de vieţi”, a declarat Volodimir Zelenski.
Rusia a încălcat armistiţiul propus de Kiev şi a ucis 17 civili, Ucraina anunţă că nu va respecta încetarea focului pentru parada de 9 Mai de la Moscova cerută de Putin.
Ucraina nu vede niciun motiv să respecte încetarea focului propus de Rusia pentru sărbătorirea Zilei Victoriei, a declarat un înalt oficial ucrainean pentru Kyiv Independent pe 6 mai. „Doar că nu vedem rostul (de a-l urma) pentru paradă”, a spus oficialul, care a vorbit sub rezerva anonimatului, deoarece nu a fost autorizat să comenteze public.
Comentariul a venit după ce preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a încălcat încetarea focului propus de ucraineană de 1.820 de ori până la ora locală 10 a.m., la câteva ore după ce a intrat în vigoare.
Moscova se pregăteşte de paradă, dar echipamentele militare în loc să fie în blocurile de paradă sunt în jurul Moscovei, în special sistemele antiaeriene şi antidrone, arată multe postări pe reţelele de socializare.
În acelaşi timp, „Paradele Victoriei” sunt anulate masiv în regiuni, precum Crimeea, Voronezh, Nijni Novgorod, Kaliningrad, Nijni Tagil etc.