30 mai 2018

Ucraina, între reforme şi războiul din estul ţării

Cristian Eremia

Ucraina a întreprins, în ultima perioadă, eforturi pentru a demara mai multe reforme în direcţia ameliorării situaţiei economice, consolidării statului de drept şi luptei anticorupţie, inclusiv prin suplimentarea măsurilor în domeniul apărării şi securităţii naţionale. În acelaşi timp, Rusia a întreţinut în Donbas o stare conflictuală de mică intensitate, dar marcată, în ultimele luni, de perioade de reinflamare. Aceasta a făcut posibil ca războiul asimetric din estul Ucrainei să continue la un nivel fără alerte de grad ”zero” pentru Occident, care şi aşa este preocupat de alte crize explozive, precum cea siriană, dosarul iranian sau Coreea de Nord. Inducând percepţia unui conflict ruso-ucrainean îngheţat, Moscova a operat permanent cu metode hibride pentru a degrada lent atmosfera politică şi social-economică din Ucraina, în special în regiuni adiacente republicilor separatiste.

Sursă foto: Mediafax

Reforme lente şi inerţii sistemice

 

Autorităţile de la Kiev au întreprins, în ultima perioadă, o serie de acţiuni menite să implementeze reformele necesare, fiind sprijinite constant şi multidimensional de state şi organizaţii internaţionale occidentale. Rezultatele înregistrate nu se bucură însă de evaluări satisfăcătoare la nivelul statelor şi organizaţiior internaţionale care oferă această susţinere. În acest context, de la începutul acestui an, FMI a criticat în termeni ”ultimativi” rezultatele obţinute în domeniul reformelor, organizaţia declarându-se ”obosită” de concesiile pe care le-a făcut la promisiuni neurmate de acţiuni în termenii respectării acordului încheiat în 2015 pentru un program de finanţare pe patru ani, în valoare de 17,5 mld.USD. FMI reproşează Kievului:

- ”mimarea” luptei anticorupţie (adoptarea unei legi de către Rada Supremă pentru construirea unui Parchet şi a unei instanţe dedicate luptei anticorupţie este previzibilă abia la sfârşitul acestui an);

- iniţierea şi derularea extrem de greoaie a reformelor;

- disciplină bugetară redusă (creşterea deficitului bugetar în 2018, subvenţii iraţionale pentru unele companii de stat);

- program defectuos de privatizare şi de stimulare a investiţiilor străine (Rada Supremă ezită să adopte o lege specială în acest sens).

FMI s-a implicat profund, mergând până la a solicita schimbarea guvernatorului Băncii Naţionale, sau modificarea Comisiei Electorale Centrale. Este solicitată imperativ completarea cadrului legal pentru crearea condiţiilor democratice în vederea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din 2019. Paradoxal sau nu, perspectiva alegerilor reprezintă o frână pentru implicarea forţelor politice ucrainiene în adoptarea actelor legislative care să impună categoric reformele. Aceasta deoarece astfel de legi ar conţine, inevitabil, elemente anti-populare ”într-o perioadă politică complexă”, după cum se exprimă mulţi deputaţi.

În paralel, sunt remarcate mai multe rapoarte occidentale, în care evoluţiile din Ucraina sunt invariabil marcate de etichete ca "stagnare", "criză a reformelor" şi, în unele circumstanţe, chiar de o "contrarevoluţie". În pofida mai multor progrese reale pe care le-a întreprins în perioada post-Euromaidan (de altfel, singurele progrese democratice reale de la declararea independenţei, care au transformat un stat falimentar într-unul în curs de europenizare), există încă multe domenii neexplorate. Inerţiile sunt mari pe toate dimensiunile: politice, economice şi sociale. În plan teritorial, s-a constatat că există viteze diferite de absorţie a schimbărilor democratice, a reformelor şi a modernizării structurilor de forţă ale statului. De asemenea, persistă diferenţe notabile de abordare a noilor politici în partea de est a Ucrainei, comparativ cu partea de vest şi zona capitalei Kiev.

Există totuşi şi rapoarte care remarcă unele acţiuni întreprinse de Kiev, de natură a genera un anumit optimism privind continuarea reformelor în acest stat:

- sistemul parlamentar din Ucraina se consolidează şi, astfel, responsabilităţile politice pentru cursul reformelor în stat sunt suficient de bine conştientizate şi asumate la nivelul Parlamentului şi Guvernului. A rezultat că Ucraina a analizat experienţele din statele ex-comuniste din Europa Centrală şi de Est şi a înţeles că reformele democratice au o rată mai mare de reuşită în state cu sisteme parlamentare funcţionale;

- Ucraina a început să consolideze treptat (cu dificultăţile inerente create de luptele politice interne şi de inerţiile sistemice) unele instituţii importante pentru consolidarea statului. Sunt relevante câteva exemple: ”curăţarea” sectorului bancar, reformarea Băncii Naţionale a Ucrainei, îmbunătăţirea mediului de afaceri, introducerea ”sistemului de achiziţii on-line”, reglementarea funcţionării Companiei naţionale de gaze ”Naftogaz”, care a transformat compania din consumator de subvenţii de 4% din PIB, într-un contributor real la bugetul statului;

- a fost declanşat un program de descentralizare şi transferare a puterii de decizie către administraţiile locale. Procesul a fost însoţit de o recanalizare a fluxurilor financiare de stat, ceea ce a făcut posibilă o dezvoltare locală mai pronunţată.

După 2014, Ucraina şi-a consolidat vizibil structurile de forţă şi forţele de securitate. Potrivit unor evaluări ucrainiene, statul deţine acum cea mai bună armată pe care a avut-o vreodată, echipată cu noi armamente de provenienţă indigenă, dar şi cu tehnică militară din partea SUA (cum este cazul sistemelor americane de rachete antitanc Javelin) şi din partea Poloniei (sisteme Gvozdika de artilerie autopropulsată de 122 mm). Chiar dacă aceste livrări nu vor putea înclina raportul de forţe din confruntarea ruso-ucraineană în favoarea Ucrainei, orice consolidare a capabilităţilor de apărare ucrainiene reprezintă în sine elemente concrete de descurajare a Rusiei - Moscova va fi nevoită să ia în calcul costuri militare şi economice suplimentare în viitoarele acţiuni militare pe teritoriul ucrainean.

Evident, Moscova profită politic de dificultăţile interne ucrainene pentru realimentarea regiunilor separatiste cu noi materiale militare, respectiv pentru a retensiona situaţia dintre părţile aflate de o parte şi de cealaltă a baricadei. De altfel, Kievul a şi acuzat Moscova de realizarea, la 7 mai a.c., a unor noi livrări de materiale militare transportate terestru pentru refacerea rezervelor forţelor separatiste şi ruse din Donbass, sub masca unor ajutoare umanitare neautorizate de partea ucrainiană. 

 

Nou impas în gestionarea conflictului din estul Ucrainei

 

Ucraina rămâne cea mai serioasă zonă de risc a Europei de Est, cu un conflict intrat în cel de al cincilea an de existenţă. Acesta nu poate fi totuşi considerat unul îngheţat, deşi a devenit treptat un conflict relativ static, un gen de ”război de poziţii” cu episoade certe de reinflamare. Nu au fost, totuşi,  înregistrate amplitudini de escaladare de felul ”Debaltseve – 2015”.

Situaţia s-a depreciat vizibil după încetarea de către Ucraina, la 30 aprilie a.c., a Operaţiunii Antiteroriste în Donbass (ATO) şi înlocuirea acesteia cu Operaţia Forţelor Întrunite (JFO). Comandamentul Forţelor Întrunite (CFÎ), constituit prin decret prezidenţial, cu două luni mai devreme, a preluat întreaga responsabilitate asupra respingerii oricărei agresiuni armate ruse (Rusia este politic considerată ”stat agresor”), respectiv pentru desfăşurarea operaţiunii militare ucrainiene din teatrul de operaţii Donetsk şi Luhansk. Tot în acel moment, Kievul a stabilit un ”regim special” pentru forţele CFÎ care acţionează în regiunile separatiste, în sensul că aceste forţe au primit dreptul de întrebuinţare a armamentelor din dotare în cazul dezvoltării unor situaţii critice sau de urgenţă. Iar acest tip de situaţii nu contenesc să apară.

Aşadar, în lunile aprilie şi mai au fost semnalate mai multe episoade de reinflamare a conflictului, soldate cu zeci de victime şi răniţi în ambele tabere. Părţile se acuză reciproc de acţiuni agresive peste linia de demarcaţie, de încercări de ”a sparge” poziţiile adverse, sau pentru ocuparea de poziţii favorabile în aşa numita zonă gri. Mai mult chiar, Donetsk-ul a acuzat deschis partea ucraineeană că, pe parcursul zilelor de 11 şi 12 mai a.c., a realizat o ofensivă pe direcţia oraşului Gorlovka (localitate importantă pentru apărarea întregului Donbass, cu o infrastructură de transport care poate oferi deschideri militare tactice către cele două republici separatiste), cu scopul de a ocupa capete de pod şi aliniamente avantajoase pentru lansarea ulterioară a unei ofensive militare majore în Donbass.

Partea ucraineană acuză forţele separatiste de realizarea frecventă a unor incursiuni armate, de intensificarea unor acţiuni de bombardare a teritoriului ucrainean, în care sunt implicate şi forţe ruse. A fost subliniată utilizarea de tehnică militară blindată, a rachetelor tactice, a artileriei, a lansatoarelor de grenade şi mine şi, desigur, a armelor de infanterie.

În fine, ambele tabere se acuză reciproc de angrenarea într-un război informaţional şi de nerespectarea prevederilor Acordurilor de la Minsk.

Reacţiile occidentale s-au plasat de partea Ucrainei. În cadrul bilateralei recente de la Soci cu Vladimir Putin, cancelarul german, Angela Merkel, a reiterat îngrijorările occidentale şi insatisfacţiile sale personale faţă de recentele acţiuni militare ruse din Donbass şi pentru încălcările ”majore ale Acordurilor de la Minsk”. Acelaşi tip de reacţie a fost semnalată şi din partea SUA, care a acuzat partea rusă de ”instigare la violenţă” şi încercări de destabilizare a Ucrainei.

Aranjamentele de încetare a focului au fost necesare, dar nu şi suficiente, pentru a proteja zona de conflict de logica politică de reluare a conflictului. Abţinerea de la acţiuni militare peste linia de contact nu mai constituie o prioritate pentru niciuna din părţile aflate în conflict. În plus, condiţionarea oricărui aranjament tehnic sau politic pentru creşterea încrederii reciproce de restabilirea suveranităţii ucrainene în Donbas s-a dovedit mereu o abordare lipsită de pragmatism, deoarece Rusia refuză categoric acest tip de abordare ucraineană.

Pe ansamblu, la această etapă nu există condiţii adecvate pentru negocierea unei soluţii politice la războiul din Donbas. Nu mai sunt vizibile demersuri la nivel internaţional de natură a angaja părţile implicate în conflict, inclusiv Rusia, la negocieri. Treptat, au fost diluate discuţiile de identificare a condiţiilor pentru instalarea unei misiuni ONU de menţinere a păcii, capabilă să supervizeze activitatea administraţiilor teritoriilor ocupate. Prin urmare, un acord politic sustenabil de reglementare a conflictului a devenit greu de realizat. În plus, Moscova pare decisă să critice dur şi să blocheze orice implicare occidentală de natură a modifica ”status quo”-ul în Donbas.

În aceste circumstanţe, autorităţile de la Kiev planifică acţiuni pentru eliberarea teritoriilor din Donbas şi reinstalarea controlului ucrainean asupra acestora. Operaţia JTO reprezintă partea militară a soluţiei gândite de Kiev la situaţia complexă provocată de apariţia celor două republici separatiste. În ceea ce priveşte partea ”civilă” a soluţiei, ministrul ucrainean de interne, A.Avakov, a anunţat public că, până în luna septembrie, va fi elaborat şi supus dezbaterii societăţii ucrainene un plan de acţiuni pentru restabilirea suveranităţii ucrainiene în teritoriile ocupate temporar din Doneţk şi Lugansk. Documentul este etichetat ca fiind un ”plan pentru de-ocupaţie”, care ar urma să fie implementat după încheierea ostilităţilor militare. Acesta va include două secţiuni, cu acţiuni şi măsuri pregătitoare şi concrete în teren, pentru eliberarea teritoriilor separatiste şi restabilirea ordinii constituţionale în regiunile separatiste până la frontiera de est cu Rusia. Va include, de asemenea, măsuri necesare pentru contracararea criminalităţii în teritoriile vizate, respectiv pentru a răspunde oricăror provocări generate de problemele social-economice, sau de confruntările deschise pe linie politică, informaţională şi culturală.

Kievul a optat, deci, pentru tactica ”paşilor mărunţi” şi pentru a obţine legitimitate din partea societăţii civile ucrainene pentru acţiunile viitoare în Donbas. Sunt, însă, politicieni ucraineni care consideră că reintegrarea ”dintr-o singură dată” a întregului teritoriu ocupat este un scenariu nerealist, chiar şi în situaţia în care o operaţiune internaţională de menţinere a păcii s-ar implica activ. Ministrul ucrainean de Interne crede că armata ucraineană nu este în măsură să realizeze cu succes o operaţie militară de amploare pentru recuperarea teritoriilor ocupate, fără a se angaja în ciocniri militare la scară largă cu armata rusă. Astfel, la acest moment, Kievul ar putea lua în calcul două scenarii privind conduita Rusiei, fiecare cotat cu 50 de procente:

- primul ar fi scenariul ”paşnic”, în care preşedintele Putin ar urma să intre într-o notă pozitivă şi conciliantă cu Occidentul şi, pentru a scăpa de presiunea sancţiunilor occidentale şi a altor consecinţe colaterale, să facă o serie de concesii pentru relaxarea şi amelioararea situaţiei din Ucraina de Est. Reluarea negocierilor în formatul Normandia şi revitalizarea Acordurilor de la Minsk ar trebui să fie parte a acestui scenariu;

- al doilea scenariu s-ar baza pe opţiunea Kremlinului pentru escaladarea conflictului din Donbas, sau pentru lărgirea acestui conflict şi extinderea teritoriilor ocupate de Rusia în alte regiuni ucrainiene, cum ar fi Mariupol sau Kramatorsk. Este scenariul în care pierderile ar fi foarte mari pentru Ucraina, chiar dacă acum liderii politici şi militari ucrainieni nu mai pot fi surprinşi strategic.

Demersurile pentru constituirea unei misiuni ONU de menţinere a păcii în Ucraina sunt, de asemenea, în impas. Liderii Franţei şi Germaniei sunt extrem de implicaţi în negocierea acestei chestiuni cu Vladimir Putin. Dar fiecare parte implicată are viziuni diferite asupra organizării şi sarcinilor concrete ale unei astfel de misiuni a ”căştilor albastre”. De exemplu, Rusia ar dori o misiune după modelul ”transnistrean”, ceea ce este inacceptabil pentru Kiev. Pentru cazul particular al Ucrainei de Est, SUA consideră că o misiune ONU în Ucraina nu va putea fi proiectată într-o abordare tradiţională, deoarece o astfel de misiune ar trebui să asigure transferul controlului asupra teritoriilor în dispută de la Rusia către Ucraina. Şi aici lucrurile se lovesc din nou de interesele şi voinţa Moscovei, fără de care nu se poate trece la construirea unei astfel de misiuni. 

În loc de concluzie:

Lipsa unei soluţii politice la conflictul din Donbas, cu un flux continuu de victime - sute de morţi şi mii de răniţi în rândul militarilor şi civililor -, va perpetua instabilitatea Ucrainei şi a regiunii pe ansamblu. În loc de realizarea "unui singur popor ruso-ucrainean" dorit cândva de Putin, naţiunea ucraineană şi-a modificat fundamental viziunea şi identitatea, bazându-se de acum pe o gândire anti-rusă. Sunt afectate toate legăturile tradiţionale cu Rusia, chiar şi cele culturale. ”Euromaidan” a alimentat energia societăţii civile ucrainiene, iar agresiunea militară a Rusiei a schimbat radical simpatiile societăţii, îndepărtând-o de Rusia. Problema neelucidată încă este dacă Moscova va lăsa instituţiile europene să aducă Ucraina în marea familie democrată şi liberă a Europei.

Ucraina nu va accepta să piardă Crimeea sau cele două regiuni estice şi va vedea permanent în Rusia o ameninţare şi un adversar periculos. Argumentele Kievului sunt cât se poate de puternice, fiind deci de aşteptat ca o atitudine ostilă faţă de Rusia să fie  instalată în Ucraina pentru o lungă perioadă de timp.

Miza geopolitică rămâne extrem de mare şi pentru Rusia. Dacă este acceptată consideraţia că ”cine controlează Ucraina poate controla Europa de Est”, atunci ar putea fi revizitată logica politicianului englez din prima jumătate a secolului XX, Halford John Mackinder, care stabilea: "Who rules East Europe commands the Heartland. Who rules the Heartland commands the World Island. Who rules the World Island commands the World." (”Cel care guvernează Europa de Est conduce Inima Pământului (Europa, n.n.). Cel care controlează Inima Pământului conduce Insula Lumii (n.n.- Eurasia). Cel care controlează Insula Lumii conduce Lumea”).