22 septembrie 2022

Ucraina a „strecurat” o dronă maritimă până la Sevastopol, lângă baza Flotei ruse la Marea Neagră

Florin Jipa

Militarii ucraineni ar fi „strecurat” o dronă maritimă de suprafaţă (USV - uncrewed surface vessel) până în apropierea portului militar al Flotei Ruse la Marea Neagră, unde a eşuat pe ţărm, arată NavalNews.

Sursă foto: Twitter

Cel mai probabil, ambarcaţiunea, care a eşuat la mal în apropierea celei mai importante baze navale ruseşti din Marea Neagră, a avut la bord explozibil, deoarece după cercetarea eimilitarii ruşi au detonat-o, mai arată sursa citată.

Zona unde a eşuat drona se afla la 300 de km de ţărmurile controlate de Ucraina şi este interesant cum aceasta a trecut pe sub nasul radarelor şi a navelor de patrulare ruseşti.

Drona a eşuat pe ţărmul Crimeei, după care oamenii au alertat autorităţile ruse din Crimeea, a declarat presa locală.

Din fotografii, drona este de dimensiuni reduse şi este echipată cu senzori precum o cameră şi un aparat de vedere în infraroşu, având şi o antenă folosită pentru comunicaţii, mai arată Naval News.

Mikhail Razvozhaev, guvernatorul pus de Rusia peste Crimeea ocupată, a declarat că „drona a fost examinată de experţi după care a fost distrusă prin explozie.”

Săptămâna trecută, a apărut informaţia că Marina rusă şi-a mutat submarinele din clasa KILO din Sevastopol de frica ucrainenilor, dislocându-le în Novorossiysk din Krasnodar Krai, în sudul Rusiei. Tot acolo sunt şi parte din vasele de suprafaţă, pentru a le ţine în siguranţă, după ce militarii ucraineni au desfăşurat mai multe atacuri în Crimeea, unul vizând Comandamentul Flotei Ruse la Marea Neagră şi altul o importantă bază aeriană unde au explodat depozitele de muniţii.