Turneu diplomatic inedit al preşedintelui Putin

Prin urmare, Kremlinul a ţinut în mod expres să semnalize cu claritate şi celeritate tuturor puterilor regionale şi internaţionale care, din diferite motive, interferează în dezvoltările politice, militare şi economice din OM, că agenda politică şi militară a Rusiei în regiune nu poate fi deranjată de terţe părţi şi diferite evoluţii. Cu alte cuvinte, liderul Putin a dorit în mod expres să securizeze interesele ruse şi poziţiile deja cucerite de către Moscova în OM. Turneul diplomatic a fost declanşat cu vizita neaşteptată la Damasc, urmată de deplasarea în Turcia şi s-a încheiat cu primirea la Kremlin, după o pauză de cinci ani, a cancelarului german Angela Merkel.

Vizita inopinată a lui Putin la Damasc

Preşedintele Rusiei a ajuns la Damasc (7 ianuarie) şi s-a deplasat direct la Comandamentul Grupării Militare a Rusiei din Siria, locaţie în care de altfel a avut loc şi întâlnirea de lucru cu preşedintele sirian, Bashar Al-Assad. Şefii de stat au fost informaţi despre situaţia de securitate din diferitele zone ale Siriei. Apoi au avut loc convorbiri bilaterale între delegaţiile celor două state. În dialogul cu Bashar al-Assad, preşedintele Rusiei şi-a exprimat încrederea şi satisfacţia că, până în prezent, a fost parcursă ”o distanţă uriaşă spre restabilirea statalităţii şi a integrităţii teritoriale a Siriei. Vladimir Putin a subliniat că pe străzile Damascului se pot vedea din nou ”semne ale unei vieţi paşnice” a cetăţenilor, care recuperează treptat starea de normalitate.

La rândul său, Bashar al-Assad a exprimat recunoştinţa sa personală liderului rus pentru sprijinul remarcabil al Rusiei şi militarilor acestei ţări în lupta ”împotriva terorismului” care a lovit Siria şi pentru acţiunile de asistenţă specială, menite să ducă la recuperarea teritoriilor şi restabilirea vieţii normale în Siria.

Cu toate acestea, se pare că a fost extrem de important pentru liderul de la Kremlin să avertizeze Damascul că este posibil să apară încercarea de transformare a Siriei într-un teritoriu de confruntare între Iran şi SUA. În context, liderul rus a dat asigurări că Moscova nu va accepta o astfel de dezvoltare a situaţiei şi a subliniat că Rusia este gata să acorde sprijinul politic şi militar necesar pentru preşedintele Al-Assad. Un preşedinte pe care Turcia pe mai departe îl consideră, în contrast cu Moscova, un lider care nu va fi ”capabil să conducă Siria spre viitor”.

Escală diplomatică a lui Putin în Turcia

După vizita în Siria, preşedintele Vladimir Putin şi omologul său turc, Recep Erdogan, au lansat oficial la 8 ianuarie gazoductul ”Turk Stream”. Noua magistrală (1) va livra gaze naturale ruseşti în Turcia, precum şi în ţări din sudul, sud-estul şi centrul Europei. Ceremonialul în sine a fost desigur extrem de important în cadrul relaţiilor parteneriatului strategic ruso-turc, dar entuziasmul momentului a fost estompat totuşi de gravitatea turbulenţelor de securitate aduse în OM de noua confruntare majoră explodată la începutul anului pe relaţia Washington - Teheran.

Astfel, preşedintele Putin a transmis lui Erdogan mesajul că Anul Nou 2020 promite doar continuarea conflictelor în OM, iar Ankara ar trebui să fie pregătită pentru noile situaţii geostrategice din mai multe puncte de vedere. Preşedintele rus a abordat direct divergenţele de ultimă oră ale abordărilor politice ale dosarelor Libia şi Siria dintre cei doi preşedinţi. Dezacordul politic de ultimă oră apărut între Moscova şi Ankara se referă la planurile Turciei de a interveni militar în Libia. Rusia consideră că intervenţia unor terţe state, fie acestea şi puteri regionale, în situaţia din Libia nu va putea contribui la rezolvarea crizei libiene. De fapt, imediat după declaraţia de intenţie a lui Erdogan privind Libia, la Moscova au avut loc convorbiri bilaterale pe dosarele Libia şi Siria, care nu s-au soldat cu un oarecare compromis politic. Simultan însă, în Idlib, zeci de mii de persoane au început să se deplaseze către graniţa cu Turcia, flux care nu a putut fi oprit pe fondul extinderii operaţiunii din zona Idlib a forţelor armate siriene.

În final, Putin l-a convins pe Erdogan să fie de acord şi să adopte împreună o declaraţie privind iniţiativa comună de încetare a focului începând cu data de 12 ianuarie între cele două tabere rivale din Libia. Situaţia implicării celor două state este oarecum asemănătoare cu cea din dosarul sirian, unde Rusia şi Turcia susţineau tabere diferite. De altfel, Moscova îşi menţine şi până în prezent poziţia neclintită de a-l sprijini pe preşedintele Al-Assad. În mod aproape similar, şi în Libia interesele celor două capitale partenere - Moscova şi Ankara sunt diferite, în sensul că ”Guvernul acordului naţional” (GNA) este susţinut de Turcia, iar ”Armata de Eliberare a Libiei” (LNA), comandată de Mareşalul Khalifa Haftar, este susţinută de Rusia. Situaţia a fost din nou delicată, chiar neplăcută, pentru Erdogan, dar acesta nu a avut niciun instrument credibil de a se opune Moscovei.

Iniţial, liderul LNA nu a accesat iniţiativa ruso-turcă, refuzând încetarea acţiunilor armate, dar ulterior, presiunile Kremlinului asupra lui Haftar au fost eficiente încât acesta a acceptat să dea curs invitaţiei de a se deplasa în mare grabă la Moscova la 13 ianuarie, pentru a lua parte la primele negocieri cu adversarul Al-Sarraj, liderul GNA, precum şi la semnarea de facto de către cei doi lideri rivali a înţelegerii privind regimul de încetare a focului. Până la închiderea acestui material, s-a clarificat însă faptul că Haftar nu a acceptat negocieri directe cu rivalul său şi a cerut timp suplimentar pentru a studia în detaliu textul documentului pregătit de diplomaţii ruşi şi turci.

Eşecul iniţiativei ruso-turce a fost consemnat în ziua următoare, 14 ianuarie, când Haftar a şi părăsit Moscova fară a semna documentul. Condiţiile invocate de acesta pentru semnarea documentului, între care notăm solicitarea ca Turcia să înceteze intervenţia militară în Libia şi sprijinul pentru GNA, semnalizează că vor fi necesare acţiuni serioase din partea Moscovei pentru a (re)pava drumul către negocieri reale în dosarul libian. Este un eşec care a produs insatisfacţie preşedintelui Putin şi diplomaţiei ruse, un eşec care aminteşte de avertismentul Kremlinului dat Ankarei, potrivit căruia intrarea cu militari în Libia va fi contraproductivă.       

Noul deceniu debutează cu evoluţii fierbinţi în OM

O primă concluzie a turnelui diplomatic al liderului Putin în OM s-a materializat cu o primă declaraţie oficială la nivelul externelor ruse (10 ianuarie), care indică filozofia şi viziunea oficială fundamentală pe care diplomaţia Moscovei va merge pentru ameliorarea ”noii stări de haos” instalată în OM pe fondul confruntărilor SUA-Iran. Adjunctul ministrului rus de externe, Sergey Ryabkov, a subliniat că Rusia va ”desfăşura acţiuni şi eforturi, inclusiv în concordanţă cu promovarea pe mai departe a cunoscutului nostru concept de creare a unui sistem de securitate colectivă în regiunea Golfului Persic, dar nu numai în contactele bilaterale cu toate statele, ci şi cu cele care critică Iranul pentru o problemă sau alta a politicii regionale iraniene, cu cei care sunt deschişi să găsească o soluţie la problemele actuale pe o bază non-ideologică...şi, desigur, cu aliaţii SUA din Europa, care demonstrează cel puţin verbal conservarea angajamentul propriu faţă de Planul comun de acţiune pentru Programul nuclear iranian”.

Schimbări semnificative în conflictul libian

”Guvernul acordului naţional” (GNA), condus de F.Sarraj, a încheiat două acorduri cu Turcia privind acordarea de sprijin militar şi pentru delimitarea frontierelor maritime mediteraneene ale Libiei. Memorandum-ul pentru ultima chestiune a stârnit un veritabil conflict cu UE. În baza acestor acorduri, Ankara a obţinut dreptul de a introduce un contingent redus numeric al forţele armate turce în Libia pentru a sprijini GNA, în prezent de circa 35 militari. Decizia turcă a provocat iniţial o opoziţie accentuată din partea majorităţii ţărilor din regiune, precum şi a UE şi a SUA.

Pe de altă parte, adversara GNA, ”Armata Naţională Libiană” susţinută de Moscova a emis în final o declaraţie care semnala o atitudine pozitivă faţă de ”valoroasa iniţiativă” a Kremlinului pentru realizarea păcii pe teritoriile libiene, iniţiativă a preşedintelui Vladimir Putin susţinută fără prea mare apetenţă de liderul turc Erdogan. Iniţiativa ruso-turcă de încetare a focului între părţile aflate în conflict din Libia a intrat imediat în atenţia statelor din regiune, dar şi în atenţia Bruxelles-ului şi a unor state europene importante, cum este Germania.

Acest detaliu semnalizează suplimentar că Rusia şi-a consacrat în zona Orientului Mijlociu şi Africii de Nord (MENA) deja o reputaţie de ”Arbitru jucător anti-criză”. În acest sens, acţiunile politice şi militare consecvente ale Rusiei în Siria au impus cu titlu de exemplu faptul că Rusia poate replica abordările sale politice, diplomatice şi militare din Siria şi pentru alte ţări aflate în criză şi pericol de dezintegrare teritorială. Libia pare acum să devină următorul exemplu în acest sens, fiind gata ”să asculte” de Vladimir Putin, cel puţin în ceea ce priveşte o parte destul de puternică a conflictului inter-libian, adică ANL. Şi asta mai ales în această perioadă în care conflictul din Libia a intrat într-o fază dificilă, iar Rusia şi-a arătat deschis interesul de a se implica cu toate instrumentele de politică externă pe care a demonstrat că le deţine la nivel internaţional pentru depăşirea crizei.

Reamintim că încă din luna decembrie 2019, preşedintele Erdogan a exprimat dorinţa de a discuta deschis situaţia din Libia cu Vladimir Putin. Potrivit acestuia, Rusia nu ar trebui să se bazeze pe Haftar. Cu toate acestea şi în ciuda unor avertismente similare din ţări occidentale, Moscova a rămas pe poziţie, subliniind pentru consumul extern că menţine contacte cu toate părţile implicate în conflictul libian. Mai trebuie menţionat faptul că în cercurile de experţi ruseşti se ia în calcul deja posibilitatea replicării de către Moscova în Libia a unui ”format Astana testat cu succes în Siria”, unde locul Iranului poate fi acordat, spre exemplu, Algeriei.

Din nou Siria şi din nou Idlib

Pe de altă parte, venind de la Damasc, preşedintele Putin a informat pe omologul său turc despre ce fel de dezvoltări doreşte în Siria în noul peisaj marcat de ostilităţile americano-iraniene. Şi despre faptul că în Siria rămân probleme extrem de importante nerezolvate, în primul rând situaţia din Idlib, unde este activă o ”enclavă teroristă”. Din perspectiva Damascului, acest lucru nu ar mai putea continua mult timp în acest fel. Gestionarea evoluţiilor din Siria a devenit deja tema tradiţională a convorbirilor şi negocierilor dintre preşedinţii Putin şi Erdogan de circa trei ani.

Troika Turcia - Iran - Rusia, cunoscută iniţial şi sub denumirea de ”formatul Astana”, a schimbat substanţial alinierea forţelor în Siria, făcând posibil transferul majorităţii teritoriului ţării sub controlul Damascului şi (re)lansarea negocierilor privind viitorul politic al acestei ţări. De la începutul conflictului sirian, Ankara vrea însă să decupleze viitorul Siriei de menţinerea la putere a preşedintelui Bashar al-Assad. „Astăzi Putin a vizitat Siria - aceasta este problema Rusiei. Dacă are (n.n. – preşedintele Putin) propriile opinii, atunci le va împărtăşi preşedintelui nostru. Poziţia noastră este clară: vedem că Al-Assad nu este liderul care este capabil să conducă ţara spre viitor” -  declara secretarul de presă al preşedintelui turc, I.Kalyn, înaintea întrevederii lui Erdogan cu Putin. Acesta a mai adăugat că situaţia din zona Idlib, ultima dintre cele patru zone de de-escaladare convenită în anul 2017 de troica ”Astana”, va fi unul dintre principalele subiecte ale negocierilor viitoare.

Damascul este interesat să preia întregul teritoriu al ţării sub controlul său. Deocamdată însă este imposibilă preluarea Idlib, precum şi evitarea a sute de victime şi a unui nou flux masiv de refugiaţi către Turcia. Deşi preşedinţii Rusiei şi Turciei au semnat diverse acorduri suplimentare cu privire la Idlib - ultimul în octombrie 2019, care au fost concepute pentru a opri operaţiuni militare de amploare în zonă, majoritatea acestora au rămas neîndeplinite. De aceea, armata siriană a reuşit să schimbe semnificativ perimetrul enclavei. Ultimele ostilităţi  au fost demarate în 19 decembrie, iar după cinci zile Damascul vorbea despre ”eliberarea a peste 40 de sate de terorişti” în această zonă. În ultima lună, atât Damascul, cât şi forţele ruse au declarat că operaţiunea lor comună este un răspuns la adresa ”teroriştilor”, care continuă să bombardeze aşezările adiacente zonei Idlib, ameninţând cu lovituri militare inclusiv Baza Aeriană rusă Khmeimim din Siria.

În contrast, preşedintele Erdogan declara înainte de recenta întâlnire cu Putin că ”în acest moment, între 200 şi 250 de mii de migranţi din Idlib ajung la graniţele noastre”, acesta fiind cel mai greu coşmar pentru Ankara. Prin urmare, Ankara şi Moscova vor trebui să caute un nou compromis asupra abordării situaţiei din această zonă. Dar după noile şi puternicile turbulenţe de securitate induse în regiune, unele cercuri analitice exclud pentru moment acorduri ruso-turce de o mai mare amploare.

În cazul extinderii confruntărilor militare în OM, voci avizate prevăd deja o creştere a activităţii organizaţiilor teroriste, iar situaţia deja dificilă din Siria şi Irak ar putea scăpa de sub control. Acordurile politice pe aceste subiecte ar putea fi deci uitate pentru ceva mai mult timp. Rusia şi Turcia, ca de altfel şi alte puteri regionale şi internaţionale, sunt interesate de evitarea apariţiei unui haos şi a unui vid de securitate în OM. Pentru Moscova, una dintre principalele priorităţi este de a împiedica ca teritoriul Siriei să devină o arenă a ciocnirilor între SUA şi Iran. În acest context trebuie reamintit că în Siria există mii de luptători şiiţi controlaţi de Teheran, iar din teritoriile siriene unde iranienii deţin instalaţii militare este cu mult mai uşor de lovit militar Israelul.

Pe de altă parte, indiferent cât de ”ocupat” va fi Iranul cu SUA, este previzibil că Teheranul nu va accepta ca activele sale din Siria să fie deranjate, avariate sau pierdute. Rusia este decisă, de asemenea, să-şi menţină poziţiile ocupate în Siria în plan politic, operaţional şi teritorial. Ambele sunt chestiuni despre care Ankara a luat la cunoştinţă ca atare, fără nicio posibilitate de a mai modela ceva pentru moment. Moscova a făcut deja o mare concesie Turciei, acceptând intrarea militară a acesteia în nord-estul Siriei. Este o chestiune pe care Putin a tratat-o la vremea respectivă cu Ankara separat de negocierile din troika ”Astana”, Iranul acceptând tacit fără niciun entuziasm această ”afacere militară”, numai pentru a nu-şi antagoniza Kremlinul.

Acum Iranul se află într-un nou conflict cu SUA, statele din regiune poziţionându-se de partea americană sau iraniană în funcţie de interese mai mari decât cele legate de posibilele interferenţe sau nu în Siria. Totuşi, prezenţa Iranului în Siria rămâne extrem de consolidată şi Teheranul, care a fost de altfel primul şi cel mai important susţinător al lui Bashar Al-assad încă de la începutul crizei siriene în anul 2011, nu va renunţa sub nicio formă (cu excepţia învingerii într-un război deschis) la activele de tot felul pe care le deţine în Siria şi la investiţiile serioase din Siria. Motivul principal al prezenţei iraniene în Irak din această perioadă este legat tocmai de nevoia de a-şi asigura propriul coridor terestru către Siria. Graba cu care preşedintele Putin a contactat atât Damascul, cât şi Ankara sunt legate tocmai de aceste noi realităţi. Şi, spre insatisfacţia lui Erdogan, noile dezvoltări din Siria nu vor ţine cont de interesele cele mai importante ale Turciei.  

Germania - gata să se implice în reglementarea conflictelor din MENA

Germania a înţeles foarte repede şi exact semnificaţia şi impactul demersurilor diplomatice ale liderului Putin şi interferenţele substanţiale ale Moscovei din ultima perioadă de timp în MENA. Şi poate că acesta este un motiv important pentru care cancelarul german, Angela Merkel, s-a deplasat la Moscova (11 ianuarie) pentru a susţine în raport cu Kremlinul interesele sale şi ale UE (2) nu numai faţă de dosarul Ucraina, ci şi faţă de dezvoltările turbulente din regiunea MENA. Foarte interesată de posibila turnură a situaţiei din Libia, Angela Merkel a lansat la Kremlin propunerea de a organiza la 19 ianuarie la Berlin o conferinţă internaţională excepţională pe tema situaţiei din Libia şi pentru pregătirea terenului diplomatic în vederea lansării de negocieri pentru pace.

Şeful statului rus a susţinut propunerea germană, nu însă fără a condiţiona participarea Rusiei la conferinţă de realizarea unei selecţii serioase a statelor care urmează să participe, în sensul de a fi invitate numai acelea care sunt cu adevărat interesate de o soluţionare reală a conflictului din Libia.

Germania este desigur preocupată de faptul că GNA nu mai poate fi susţinută unilateral de europeni pentru a câştiga conducerea Libiei, datorită interferenţei ruse puternice de partea adversarilor acestei grupări. Pe de altă parte, la Berlin se consideră că intervenţia în Libia  de dată recentă a Turciei a complicat în mod proporţional eforturile occidentale. Ca atare, conferinţa de la Berlin va fi dedicată aducerii la aceeaşi masă nu numai a diverselor grupări interne de pe scena confruntărilor libiene, ci şi a actorilor regionali şi internaţionali care deţin instrumente capabile de a influenţa părţile rivale în conflictul din Libia. Iar refuzul recent al liderului LNA de a semna la Moscova acordul de încetare a focului va crea deopotrivă mari dificultăţi la Berlin şi la Moscova pentru pregătirea viitoarei conferinţe internaţionale pentru Libia.

 (1) Vizita lui Vladimir Putin la Istanbul (8 ianuarie) a coincis cu ceremonia de punere în funcţiune a gazoductului Turkish Stream, a cărei construcţie a fost anunţată în 2014. Conducta de gaze naturale va furniza gaze ruseşti în Turcia, Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Acesta este unul dintre proiectele care face ca Moscova şi Ankara să treacă peste divergenţe de ordin politic destul de mari şi să caute abordări comune asupra evenimentelor din Orientul Mijlociu.

(2) Pe durata anului 2020 este de aşteptat ca Berlinul să devină unul dintre centrele importante pentru soluţionarea unor crize internaţionale. În capitala Germaniei va avea loc, pe lângă conferinţa pentru Libia, summitul ”Normandia Patru” pentru Ucraina, în luna martie. De altfel, Germania va deţine preşedinţia Consiliului UE pentru a doua jumătate a anului 2020. În cadrul dialogului ruso-german (11 ianuarie) au mai fost abordate şi alte subiecte de interes comun pentru Germania şi Rusia. În primul rând, cancelarul Merkel a declarat că este necesară finalizarea „Nord Stream - 2”, ceea ce corespunde cu interesele Kremlinului. În ceea ce priveşte dosarul ucrainean, părţile s-au exprimat pentru necesitatea ca Kievul să dea curs realizării obligaţiilor care decurg din Acordurile Minsk, Putin insistând asupra imperativului rusesc privind adoptarea unei legi privind permanentizarea statutului special al Donbas.